Șeful secției medicilor de familie din cadrul Centrului de Sănătate Drochia este cercetat penal pentru corupere pasivă, fiind bănuit că ar fi stabilit diagnostice false.
Potrivit Centrului Național Anticorupție, medicul ar fi eliberat certificate fictive, în care ar fi indicat necesitatea tratamentului urgent peste hotare.
S-a întâmplat în perioada când Agenția Servicii Publice elibera pașapoarte doar în cazuri excepționale, cum ar fi urgențe medicale și tratamente în străinătate.
Astfel, mai multe persoane și-au perfectat pașapoarte în regim de urgență, justificându-și solicitările prin certificatele eliberate de medic, pentru care ar fi plătit între 100 și 200 de euro.
CNA și Procuratura Anticorupție au descins miercuri, 12 octombrie, la domiciliul și în biroul medicului. De la fața locului au fost ridicate fișe medicale, registre, certificate și telefoane.