Autoritățile din regiunea rusă nord-caucaziană Osetia de Nord l-au reținut pe medicul-șef al unui spital unde o defecțiune a sistemului de alimentare cu oxigen a dus la moartea a nouă pacienți cu COVID-19, scrie site-ul Europei Libere Kavkaz.realii.
Doctorul Vladimir Pliev este bănuit că nu a asigurat punerea în practică a „regulilor de securitate”, a spus Comitetul Investigativ într-o declarație de presă la 10 august, adăugând că judecătoria va decide asupra regimului de detenție preventivă. La 9 august, 9 pacienți au murit în spitalul din Vladikavkaz după spargerea la subsol a unei țevi cu oxigen care alimenta secția de terapie intensivă.
Nu este primul accident în spitale cu pacienți de COVID-19 petrecut în Federaţia Rusă. În iunie, au murit trei oameni într-un spital din Riazan, la sud-est de Moscova, din cauza unui ventilator defect. Alți pacienți au murit în mai anul trecut în incendii în spitale din Moscova și St. Petersburg.