Membrii rețelei politice construite de opozantul rus Aleksei Navalnîi au spus că își vor continua eforturile pentru schimbare în Rusia și pentru expunerea corupției din cercurile superioare ale puterii, chiar dacă un tribunal din capitala rusă a declarat mișcarea lor „extremistă”. Decizia pronunțată pe 9 iunie de tribunalul orașului Moscova face ca persoanele asociate cu Fundația Anticorupție (FBK) a lui Navalnîi și birourile sale politice regionale să nu poată candida la funcții publice, după ce Duma de Stat a adoptat recent o asemenea interdicție. Hotărârea marchează un moment important pentru opoziția din Rusia. Protestele din ianuarie pentru liberarea din închisoare a lui Navalnîi, cel mai proeminent critic al Kremlinului, au precipitat acțiuni concertate din partea statului împotriva susținătorilor săi. Oamenii legii au efectuat razii la locuințele protestatarilor, jurnaliștilor de opoziție și chiar avocaților care îl apără pe Navalnîi și angajații săi în numeroase procese penale și civile. Susținătorii opozantului care ispășește o pedeapsă de 2,5 ani de închisoare considerată motivată politic riscă amenzi și privațiune se libertate dacă folosesc simbolurile asociate organizațiilor declarate „extremiste”.