Care au fost principalele știri din presa online în ultimele 24 de ore și ce teme de presă au suscitat cel mai mare interes pe rețelele de socializare, aflați dimineața de la Europa Liberă.
Știrile presei moldovene
- Parlamentul European va dezbate o rezoluție despre situația din Republica Moldova și despre provocările pe care autoritățile din Moldova trebuie să le gestioneze în această perioadă, scrie jurnal.md. Rezoluția ar putea fi aprobată cel mai probabil în sesiunea plenară din luna aprilie, potrivit eurodeputatului român Siegfried Mureșan, care este şi preşedinte al delegaţiei la Comitetul de asociere parlamentară UE-Republica Moldova. Europarlamentarul a adăugat că dezbaterea de săptămâna viitoare va fi un foarte bun moment pentru ca Parlamentul European să-și exprime din nou toată susținerea pentru integrarea europeană a Republicii Moldova.
- În ultimii doi ani, în R. Moldova, au fost importate medicamente neautorizate conform legii în valoare de peste 1,2 miliarde de lei, potrivit TVR Moldova. Autorii scriu că legislația moldoveană permite în cazul unor excepții importul medicamentelor neautorizate, dar un raport al Curții de Conturi a scos la iveală că „în multe cazuri Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale a dat undă verde companiilor fără să existe argumente legale pentru fentarea procesului legal. Totul este legat de bani, căci prețul unui medicament neautorizat introdus pe piață nu mai poate fi controlat”.
- O femeie de 67 de ani a devenit donator de rinichi pentru fiul ei, care suferea de insuficiență renală cronică și urma tratament prin dializă, scrie sanatateinfo.md. Autorii informează că serviciile de prevenire, diagnosticare și tratament a maladiilor renale sunt oferite gratuit persoanelor asigurate. Potrivit Ministerului Sănătății, în anul 2022 au fost efectuate peste 97 de mii de ședințe de dializă, pentru care au fost alocate circa 197 de milioane de lei. De asemenea, din 2022 până în martie 2023 au fost realizate în total patru operații de transplant de rinichi.
- Societatea moldoveană continuă să fie grav afectată de propaganda Kremlinului pe subiecte ce vizează agresiunea rusă și războiul din Ucraina, arată un sondaj publicat joi, 9 martie, de Comunitatea WatchDog, relatează radiochisinau.md. Aproape 38 la sută din respondenți consideră că Ucraina are dreptate în acest conflict militar, iar 19 la sută consideră că Rusia. Sondajul a fost efectuat în perioada 24 februarie -3 martie, pe un eșantion de 1.000 de persoane.
Temele dezbătute pe rețele în ultimele 24 de ore
- Pe Facebook, popular a fost un reportaj distribuit de Ziarul de Gardă, despre Constantin Olteanu din satul Manta, raionul Cahul, care spune că iarna trecută a reușit să încălzească trei locuințe cu doar câteva sute de lei. El folosește rumegușul obținut din crengi uscate, pentru care nu trebuie să plătească.
- Meniul dintr-o maternitate din Chișinău a provocat reacții negative în spațiul public, scrie TV 8 pe Instagram. „Se gătește atât de prost, din produse atât de rele, încât femeile deseori preferă să rămână flămânde, în speranța că data viitoare va fi ceva mai bun”, citează TV 8 o fostă pacientă.