Născută la 14 iulie 2000, în satul Vărzărești, raionul Nisporeni. Studentă în anul IV, la Facultatea de calculatoare, informatică și microelectronică, Universitatea Tehnică din Moldova. Programatoare la ENDAVA.
Luni
Mă trezesc dis-de-dimineață de la atingerea nasului umed al câinelui pe mâna mea dreaptă, sub sunetul enervant al alarmei de la telefon. Pentru el punctul culminant al zilei este dimineața, parte a zilei în care după aproximativ 7-8 ore de somn în sfârșit se bucură de toată atenția mea. După ritualul matinal de drăgăneală și jocuri, rostesc cuvintele: „Hai la plimbare”, după care sare imediat din pat și așteaptă răbdător promenada.
Vântul bate puternic azi, însă lui pare să-i placă. Plimbându-ne, mă gândesc la examenul la care, sincer, nu m-am pregătit destul și o știam, dar dintr-un oarecare motiv eram sigură că îl voi trece cu succes. După ce am urcat în mașină, o pornesc și aleg playlist-ul creat în special pentru a conduce. În mare parte sunt piese rock și metal - am observat că ascultându-le conduc mai bine și nu atrag atenția bazaconiilor șoferilor din trafic.
Ajungând la universitate, văd fețele stresate, curioase, dar încântate ale studenților care realizează că au mai rămas foarte puține examene până la finele semestrului. Pentru mine fericirea este dublă - mi-a mai rămas doar un semestru. Un semestru fără ore, fără examene, doar dezvoltarea proiectului pentru teza de licență și atât.
Susțin examenul cu succes și plec acasă. Când ajung, aud chelălăiturile câinelui care sare în cercuri de bucurie. Mângâindu-l, îmi aduc aminte de o știre citită recent. Oamenii care aleg să crească animale de companie în detrimentul copiilor se comportă egoist, sugera Papa Francisc. Dar motivele scăderii natalității sunt mult mai complicate decât alegerea personală, iar adoptarea și salvarea unei vieți deja existente nu poate fi considerată ca fiind o acțiune ,,egoistă”, indiferent dacă este un animal de companie sau o ființă umană.
Seara, răsfoiesc unele prezentări ale profesorului pentru a mă pregăti de următorul examen.
Marți
Mă trezesc la ora 7:30. Merg la plimbare în pădurea de alături pentru a savura liniștea naturii. Vin acasă și-mi ung miere pe pâine, demult nu am simțit astfel de senzații mixte - nostalgie și savoare - oferite de doar două ingrediente. Iarna pare a fi anotimpul perfect pentru astfel de răsfățuri culinare. Mâncând, îmi aduc aminte că trebuie să pregătesc un plan pentru cursurile de programare ce vor avea loc la companie. După ce termin ultima bucată, deschid laptopul și încep brainstorming-ul.
Ora 13:00. Deoarece la muncă am zile un pic mai libere decât de obicei, decid să deschid lecțiile de tobe și să mai învăț ceva teorie muzicală. Astăzi continui să învăț despre variațiile tehnicii paradiddle, ce presupune alternarea loviturilor într-o ordine anumită. Aparent, acest rudiment este fundamental și poate fi întâlnit în majoritatea genurilor de muzică. După ce am însușit o secvență nouă a loviturilor, încerc să o practic la tobe într-un tempou mai lent, mărindu-l încet. Deși începutul însușirii unei noi tehnici este deseori descurăjătoare din cauza abundenței de greșeli, rezultatul final întrece toate așteptările și poate veni uneori mai repede decât te așteptai.
Închei a doua zi a săptămânii gătind niște quesadilla - o mâncare mexicană megasimplă și gustoasă. Într-o bucată de lavaș arunc un pic de smântână cu usturoi tocat, roșii, porumb conservat, carne, ardei iute și un pic de cașcaval și o pun pe tigaie la foc mic să se întărească lavașul și să se topească cașcavalul. Raportul simplitate - gust a făcut ca această rețetă să ajungă în lista mea de favorite. Recomand!
Miercuri
Mă trezesc și, ca de obicei, plec la plimbare și încep să învăț. Din fericire nu trebuie să plec nici la oficiu, nici la universitate - un avantaj de necontestat al carantinei. Nu rămâne decât să ghicim cât de diferite ar fi fost lucrurile fără o astfel de succesiune a evenimentelor.
Am pus zeama la încălzit. Paralel am luat bețișoarele pentru tobe și am început să repet...
După ce am finalizat să citesc ceva din teoria necesară pentru proiectul de licență, merg la bucătărie și deschid frigiderul. Văd zeama de pui cu tăiței de casă și fasole conservate alături. Alegerea era evidentă. Nu am stat mult să mă gândesc și am pus zeama la încălzit. Paralel am luat bețișoarele pentru tobe și am început să repet o piesă pe care o învăț la moment.
După încă câteva ore de lucru și de lectură despre programare care probabil sunt mult prea plictisitoare pentru cei care vor citi jurnalul meu, deschid cartea „The Witcher: The Last Wish” și continui să citesc de la pagina pe care am abandonat-o acum câteva zile necitită până la capăt. Deși deseori nu găsesc timp liber pentru a citi literatură artistică, am decis că merită, pentru că pe baza acestei istorii a fost creat jocul video preferat - The Witcher, de care nu cred că mă voi plictisi vreodată.
Joi
Servind micul dejun, arunc o privire la bradul împodobit și mă gândesc când oare o fi momentul potrivit pentru a-l strânge. După Anul Nou? Sau după Crăciunul pe stil vechi? În orice caz, ambele sărbători deja au trecut, poate îl las deja până la sărbătorile de iarnă de peste 11 luni? Ar fi o idee nu necesar bizară, atmosfera creată de bradul de Crăciun creează o stare de confort și liniște, însă oare am simți noi aceleași sentimente dacă bradul împodobit ar fi în vederea noastră întregul an...?
În timp ce lucrez asupra proiectului, pun ochii pe lumânările de pe geam și-mi aduc aminte de danezii care adoră să trăiască zi de zi după principiul hygge. Acest cuvânt e imposibil de tradus direct în orice altă limbă și se utilizează când e vorba de o stare de bine, de confort. Elementele esențiale în crearea acestei stări de bine sunt lumânările, iar majoritatea danezilor nu duc lipsă de acestea în casele lor. Luând în considerație că danezii fac parte din cea mai fericită populație din lume, decid să aprind lumânările aromate în speranța că lumina moale și mirosul acestora de portocale și briză vor scade nivelul de stres provocat de procesul de lucru.
E seara deja, deci terminarea orelor de muncă, iar lumânările încă ard și în toată casa miroase nu a portocale, și nici nu a briză. Miroase a biserică.
Vineri
Dimineața mă trezesc mai devreme, pe la ora 7:30, însă cu o priveliște interesantă peste geam - o combinație perfectă de culori calde și reci pe cer din direcția răsăritului. Sunt imediat distrasă de fluxul de gânduri și planuri pentru ziua de azi și de câinele care sare peste picioare pentru atenție.
E ora 9:55, tocmai am avut întâlnirea online de dimineață cu membrii echipei cu care colaborez în cadrul proiectului. Pun apa la fiert ca să-mi fac o cafea cu lapte. Din păcate, sau din fericire, nu pot suporta gustul cafelei fără lapte, deși în unele dimineți somnoroase mi-aș fi dorit să fac parte din grupul larg de oameni care pot savura cafeaua simplă - tare și amară. După 2 minute cafeaua cu lapte e gata și pot continua ziua.
Profesorul a reușit să ne explice temele principale în decurs de o oră, ceea ce ni s-a predat timp de un semestru în anul 2...
La pauza de masă decid să dedic vreo 15 minute practicării la tobe. Pentru aceasta îmi iau paleta de exersare și bețișoarele și repet câteva dintre bătăile însușite recent. De-ar ști vecinii cât de norocoși sunt ei că cineva la un moment dat a inventat paletele de exersare care nu se aud în toată ,,mahalaua”...
Seara, după muncă, mă conectez online la perechea pentru pregătirea de examenul de licență și realizez că profesorul a reușit să ne explice temele principale în decurs de o oră, ceea ce ni s-a predat timp de un semestru în anul 2. Chestia amuzantă este că în această pereche am înțeles temele mai bine decât în acel semestru. Poate-o fi un truc psihologic - dacă știi că ai o oră, vei învăța într-o oră, dacă știi că ai un semestru, vei lungi procesul pe un semestru. Nu știu ce-o fi, dar cu siguranță a avut efect.
Termin jurnalul de vineri sâmbătă, la ora 10, deoarece ieri, citind pentru examen, creierul meu a decis să emane melatonină pentru a evada din această realitate plină de examene.