Potrivit New York Post, cetățenii din Georgia, Republica Moldova, Kîrgîzstan, Rusia, Tadjikistan și Uzbekistan sunt considerați „greu” sau „foarte greu” de repatriat în țările lor de origine. În aceeași categorie se înscriu și migranții ilegali din China, Brazilia, Ecuador, Peru și alte țări care nu doresc să coopereze pe subiectul repatrierii migranților ilegali.
Presa americană scrie că dispoziția privind înăsprirea regimului de imigrație nu se referă doar la sectorul San Diego.
În cazul altor migranți ilegali, care provin din peste o sută de țări din „emisfera estică”, adică din Asia, Africa, Asia, Australia și Europa, polițiștii de frontieră ar fi primit ordinul de a-i „elibera” cu permisiunea de a intra în SUA, în cazul lor urmând să fie stabilite locul și data procesului penal pentru trecerea ilegală a graniței.
- Te-ar putea interesa și: Administrația Biden înăsprește regulile aplicate imigranților ilegali
Dacă se constată că au o „teamă credibilă” de a se întoarce în țara lor de origine, ei pot fi deportați cu ușurință în Mexic sau alte țări cu care SUA au un acord de readmisie, primind permisiunea de a intra și fixându-li-se o dată pentru procesul de judecată.
Chiar și așa, Poliția de frontieră americană spune că acestora nu li se va permite să solicite azil.
Imigrația ilegală este una din temele principale de campanie în alegerile prezidențiale din SUA. În februarie, o încercare de reformare a sistemului în Congres a eșuat, după ce republicanii au respins proiectul de lege bipartit.
Pentru a redresa situația, în urmă cu câteva săptămâni, președintele american, Joe Biden, a emis un ordin executiv prin care a restricționat acordarea de azil migranților ilegali care intră în SUA.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te