Născută la data de 20 noiembrie 2003 în municipiul Chișinău, este elevă în cadrul instituției publice liceul ”Spiru Haret”, voluntar activ în cadrul Centrului Republican pentru Copii și Tineret ”Artico”, voluntar al emisiunii ”Abraziv” și prezentatoare a radio-emisiunii ”Ora Copiilor” la Radio Moldova 1.
Luni
Deschid încet ochii și un sentiment covârșitor de familiaritate mă cuprinde. Așternuturile mele sunt la fel de moi ca întotdeauna, mirosul este bine cunoscut, iar lumina ce străbate prin fereastră este aceeași lumină ca în fiecare zi; sunt acasă.
Bineînțeles. Unde altundeva aș putea să fiu? Cu amintirea încă recentă a Paștelui de ieri, mă scol din pat și mă întreb ce fac bunicii acum. Cât de goală trebuie să fie casa lor, umplută până acum doar cu așteptarea noastră! Mă mângâi cu gândul revederii și decid să îmi încep aceeași zi din nou.
În casa noastră, mama are grijă ca sărbătoarea Învierii să acopere toate îndoielile și fricile noastre: bucurați-vă!
În vremuri ca acestea, este ciuda să auzi cuvântul ”bucurie”. Totuși, descopăr că viața este formată din momente mici, din emoții spontane și sentimente crescute mult în seră. Să ne bucurăm atunci – indiferent de rău, mereu va fi și bine.
În casa încuiată, este sărbătoare.
Marți
Chiar dacă nu mai merg la școală de aproape două luni, continui să îmi încep ziua devreme. Citesc, mă uit la filme, mă plimb prin grădină și vorbesc mult cu prietenii. Facem planuri pe viitor, răscolim amintiri și continuăm să ne susținem reciproc.
Oamenii stau în carantină; umanitatea nu. Mă concentrez pe știrile pozitive și toate lucrurile frumoase ce ne fac pe noi oameni – să ignori părțile rele ar fi copilăros, dar alegând să sper pentru mai mult mă inspiră. Gândindu-mă la toți oamenii minunați din viața mea, oameni mărinimoși cu suflet cald, frumoși și sinceri, îmi dau seama că noi alegem persoanele din jurul nostru – sunt fericită de alegerile mele.
Fiind voluntar activ, particip la ședințele obișnuite, majoritatea activităților fiind transferate în mediul online. Miercuri, vineri și sâmbătă la aceleași ore, ne adunăm online pentru a discuta idei noi și a crea proiecte realizabile în această perioadă. Mi-e dor să văd fețele luminate de curiozitate și pasiune la atât de mulți tineri alături de care lucrez, dar auzindu-le vocile pline de viață, îmi dau seama că sunt niște luptători. Nu se lasă învinși de deznădejde sau frică, continuă să genereze idei și să înceapă proiecte. Sunt mândră de ei și așa ajung să mă gândesc din nou: sunt fericită cu alegerile mele.
Miercuri
Deseori mă întrebam ce aș face dacă ar veni vara mai devreme. Alertă de spoilere: nu făceam nici jumătate din ce îmi propuneam. Dar este ceva magic în timpul liber, rapiditatea cu care se scurge și veșnica nostalgia pe care o simți în lipsa lui.
Am mult timp liber acum – îmi dau seama că nu atât însăși libertatea îmi părea atrăgătoare, dar așteptarea ei, ca o luptă îndelungată în care dârzenia mea martirică mă aducea la rezultatul scornit.
Mereu m-am considerat o cititoare înrăită. Aproape ironic, timpul meu liber nu este dedicat cititului mai mult decât în mod normal ar fi. Cât de mult nu m-ar inspira ficțiunea, cărțile de analiză și istorie, avem nevoie de un respiro, o gură de aer proaspăt și o porție sănătoasă de realitate.
În curând viața își va relua ritmul alert și ne vom dori cu toții o vacanță din nou. Să ne bucurăm în criză, să luăm un detox de la social media, știri și oameni nocivi. Să mai medităm la lucrurile din viața noastră și la alegerile pe care le facem. Să deschidem ochii, să ne uităm la cer și să sorbim toată energia pe care universul o are de oferit.
Joi
Între colegi e forfotă mare; nu vom mai da tezele „de vară”. Ne împăcăm cu veștile ușor și rapid. Nu ne așteptam nici noi, nici profesorii, ca obișnuita procedură să fie respectată în asemenea condiții. Sunt clasa a 10-a, profilul umanist, iar primul meu an de liceu va fi de neuitat la sigur.
Cu toate că majoritatea lecțiilor s-au adaptat unei curricule încropite peste noapte, profesorii fiind nevoiți să folosească multe platforme online noi pentru ei, elevii fiind mai mult sau mai puțin cooperanți, anul de studii merge înainte.
Puțin neașteptat, mă surprind fiindu-mi dor de clopoțel, de forfota de pe holuri, fițuicile scrise în grabă și râsetele înăbușite la oră.
Sistemul nostru de învățământ nu e ideal și am experimentat o grămadă de stres și greutăți, dar cu trecerea anilor, recuperez amintiri ce par pierdute și realizez că la bine și la rău, am crescut în școală. Am cunoscut oameni minunați și m-am descoperit pe sine. Cu toate că nu sunt apropiată de toți colegii mei, sunt obișnuită cu prezența lor ritualică aproape.
În acest an, clopoțelul de 31 mai va fi neobișnuit de tăcut.
Vineri
Soare. Însorit din nou. Pregătindu-mi micul dejun îmi aduc aminte de o nouă sarcină de care sunt responsabilă: felicitarea colegilor mei de la voluntariat.
O tradiție în organizația noastră este să sărbătorim ca la carte fiecare zi de naștere, pentru ca să ne simțim cu toții cât mai incluși în familia noastră ce se mărește pe zi ce trece. Foarte mulți nu au avut parte de o celebrare, fiind blocați în carantină, așa că ne-am decis să creăm un videoclip festiv în care să le transmitem toate urările noastre de bine.
Când iau telefonul în mână, sunt scuturată de un val de anxietate. Camera nu este nici pe departe o lume nouă pentru mine, dar mă simt expusă. Să joci pe scenă te stoarce de toată energia din tine, să vorbești în fața publicului, să apeși play: toate sunt acțiuni ce te expun unei audiențe ce te vor ciopârți, împărți în felii, întinde pe sârmă și critica. Publicul este crud și neiertător, iar până și cea mai de succes performanță a ta, nu va valora nici doi bănuți în ochii cuiva.
Apărându-ne prin măști și statui de fier, este greu să le lași pe toate la o parte și să îți permiți să devii vulnerabil. Pentru a suta oară în viață, o fac din nou, și apăs play. Abia aștept să o fac din nou.