Șeful Executivului Ion Chicu anunță că magistrații Curții Constituționale au anulat legea prin care Guvernul și-a angajat răspunderea pe marginea mai multor modificări legislative în contextul luptei cu COVID-19. Astfel, potrivit premierului, cabinetul de miniștri nu mai poate oferi ajutor de șomaj, nu poate amâna plata taxei locale pentru agenții economici și nici reduce TVA pentru domeniul HoReCa. Ion Chicu a acuzat în context opoziția, adică autorii sesizării depuse la Curtea Constituțională, de populism și jocuri politice. Valentina Ursu a discutat cu vicepreședintele parlamentului, Mihai Popșoi.
Your browser doesn’t support HTML5
Mihai Popșoi: „Guvernul Chicu este iresponsabil și cinic, în loc să respecte procedurile prescrise de Constituție și jurisprudența Curții Constituționale în materie de angajare a răspunderii guvernului, el a preferat să le încalce conștient și fățiș, astfel întârziind și mai mult puținele ajutoare prevăzute de această lege. Curtea Constituțională nu a examinat încă cererea care a fost depusă de noi, prin care noi am cerut anularea unor prevederi care promovează deschis scheme de corupție pentru exponenții actualei majorități parlamentare.
Curtea Constituțională nu a examinat încă cererea care a fost depusă de noi...
Și aici mă refer la scutirea de taxe pentru magazinele duty-free, modificarea cuantumului pentru extragerea zăcămintelor naturale și extinderea termenului în care țigările se vând conform unor noi reguli, deci facilitează lobby-ul tutunului. Această decizie este dovadă a cinismului și iresponsabilității guvernării.”
Europa Liberă: În replică, dl Chicu spune altceva, că nu se va mai acorda ajutor de șomaj în sumă de 2.775 de lei pentru persoanele care se înregistrează în calitate de șomeri, nu vor mai putea fi susținute familiile defavorizate, nu vor putea fi subvenționate cheltuielile legate de achitarea salariilor, indemnizațiilor în cazul șomajului tehnic și multe-multe altele.
### Vezi și... ### Experți: ce nu e în regulă cu legea economică a guvernului Chicu suspendată de CCMihai Popșoi: „Dar încercarea de a da vina pe opoziție este ceva obișnuit. Nu e prima dată și nu e ultima dată, dar e cert că ei trebuie să-și asume faptul că legea este cu probleme, sunt multe interese de ordin personal acolo, la care noi am făcut referință, dar decizia de astăzi nu a examinat sesizarea noastră. Înțelegem că la Curte sunt vreo 4-5 sesizări de fapt și astăzi a fost examinată doar una dintre sesizări și abia săptămâna viitoare, din câte înțelegem, Curtea urmează să se pronunțe pe conținut, să-și expună cu adevărat decizia și acum doar a suspendat până săptămâna viitoare. Curtea Constituțională a considerat să asumarea este cu probleme...”
Europa Liberă: Dl Chicu învinuiește opoziția, opoziția din parlament, care a contestat legea, pentru că a întrevăzut în ea prevederi care nu ar avea nicio legătură cu COVID-19.
Mihai Popșoi: „Curtea Constituțională a constatat că sunt anumite carențe, iar guvernarea dă vina pe opoziție. E o situație cinică, având în vedere că cei din opoziție au fost prezenți la asumarea răspunderii, dar anume cei din majoritatea parlamentară nu au fost prezenți.”
Europa Liberă: Sesizarea totuși e făcută de opoziție, colegii Dvs., Sergiu Litvinenco, Veronica Roșca, dar și alți deputați – Dinu Plângău, Andrian Candu și Sergiu Sîrbu – sunt reprezentanții opoziției din legislativ.
Mihai Popșoi: „Sesizarea la care face referință Curtea Constituțională astăzi, face referință doar la unul din cei menționați de Dvs., ei n-au examinat toate sesizările.
Încercarea de a transfera vina pe oricine altcineva e cinică...
Din câte înțeleg, ei au făcut referință doar la una din sesizări, dar asta contează mai puțin, cert e că Curtea a constatat că sunt anumite probleme și a decis să suspende această lege, iar problemele, carențele în cadrul acestei legi țin de cei care au pregătit această lege. Și încercarea de a transfera vina pe oricine altcineva e cinică, e rușinoasă, e dovada incompetenței guvernului și a majorității parlamentare.”
Europa Liberă: Opoziția este criticată, este acuzată că face jocuri politice și chiar premierul Chicu vorbește de populism.
### Vezi și... ### Achizițiile medicale, motiv de dispută dintre guvernare și opozițieMihai Popșoi: „Evident că cei din majoritatea parlamentară fac jocuri politice, pentru că încercarea de a da vina pe opoziție pentru propriile greșeli este un lucru ieșit din comun într-o situație de criză cum este cea în care ne aflăm, dar ei ne-au obișnuit cu asemenea abordare, fiecare greșeală, incompetență, iresponsabilitate a guvernării întotdeauna încearcă să o plaseze pe seama opoziției. Acest lucru este rușinos, dar așteptăm decizia Curții Constituționale de săptămâna viitoare, să vedem care va fi soluția.”
Europa Liberă: Oricum, mesajul pe care îl transmite astăzi guvernarea, după această decizie a Curții Constituționale este că sute de mii de moldoveni rămân cu ochii în soare din cauza deputaților din Partidul Acțiune și Solidaritate, formațiune condusă de Maia Sandu, și ai lui Andrian Candu din „Pro-Moldova”?
Este o amânare, o suspendare până săptămâna viitoare când va fi, de fapt, decizia Curții pe fondul problemei...
Mihai Popșoi: „Dacă e să citim decizia Curții, care, de fapt, nici nu este o decizie, este o amânare, o suspendare până săptămâna viitoare când va fi, de fapt, decizia Curții pe fondul problemei. Acolo nu se face referință la toate sesizările, se face referință doar la o singură sesizare, dar, după cum vă spuneam, asta contează mai puțin. Da, ei vor încerca să speculeze, ei vor încerca să dea vina pe opoziție, în special pe oponentul politic principal al dlui Dodon și potențialul oponent în alegerile prezidențiale, aceasta este miza a tot ceea ce face dl Dodon acum.”
Europa Liberă: Pe Maia Sandu?
### Vezi și... ### Ion Chicu: „Nu vom lua de la gura pensionarilor și copiilor ca să dăm bani proprietarilor de restaurante” Partea a II-a (VIDEO)Mihai Popșoi: „Da, deși dumneai nu a influențat nicidecum acea hotărâre de astăzi. Noi, în sesizarea noastră am avut grijă să nu cerem suspendarea întregii legi, dar strict să fie evaluate acele scheme de corupție, prevederile legate de duty-free, așa cum vă spuneam inițial, de reducerea taxelor pentru extragerea zăcămintelor minerale, despre care se spune că ar fi fost făcută în interesul dlui Nichiforciuc, promovarea industriei tutunului, care este un lucru de un cinism debordant în timpul epidemiei de COVID, când cei care fumează sunt, de fapt, mai vulnerabili în fața virusului, iar prin unele prevederi din această lege adoptate prin asumarea de răspundere și suspendată astăzi de Curtea Constituțională se promovează și interesul industriei tutunului, deci se promovează fumatul.
Se promovează și interesul industriei tutunului, deci se promovează fumatul...
Dacă suntem oameni responsabili și trăim într-un stat de drept, desigur că decizia Curții Constituționale trebuie respectată.”
Europa Liberă: Și asta ce ar însemna?
Mihai Popșoi: „Aceasta ar însemna că până la decizia de pe 13 aprilie a Curții, guvernul trebuie să-și asume ceea ce a constatat Curtea Constituțională. Curtea nu a emis o decizie foarte comprehensivă, este cumva superficială, nu aduce multe detalii. Pe 13 vom avea mai multe detalii, dar guvernul trebuie să-și asume că au greșit, au dat-o în bară rău de tot și, din păcate, din această cauză vor avea de suferit cetățenii. Acel beneficiu modest pe care l-au prevăzut ei în această lege, din păcate, prin incompetența lor îi lipsesc pe cetățeni și de acel beneficiu.”