Demonstranții s-au adunat în fața clădirii Parlamentului georgian pentru evenimentul organizat sub sloganul „Împreună în Europa" de formațiunea politică Mișcarea Națională Unită (MNU), fondată de fostul președinte Mihail Saakașvili care se află actualmente în închisoare.
Mitingul a început cu discursurile aripii de tineret a partidului și a continuat cu alocuțiunile politicienilor.
Protestatarii au fluturat steaguri georgiene, ucrainene și ale Uniunii Europene și au afișat un banner uriaș pe care scria „Pentru un viitor european”.
Mulțimea a scandat „Trăiască Mișa!”, o referire la Saakașvili, care ispășește o pedeapsă de șase ani de închisoare pentru abuz de putere în perioada în care a fost președinte al țării, între 2004 și 2013. Saakașvili și grupurile internaționale pentru drepturile omului au condamnat sentința ca fiind motivată politic.
### Vezi și... ### Două organizații pentru apărarea drepturilor omului cer eliberarea lui Saakașvili „din motive medicale”Starea de sănătate a lui Saakașvili s-a deteriorat în închisoare, unde a făcut în repetate rânduri greva foamei și susține că a fost otrăvit. El a fost tratat într-o clinică din Tbilisi.
Adresându-se mitingului, președintele MNU, Levan Khabeishvili, a declarat că, printre revendicările protestatarilor, se numără „eliberarea prizonierilor politici și punerea în aplicare a reformelor”. UE a făcut din aceste măsuri o condiție pentru a acorda Tbilisi un statut oficial de candidat la aderare.
Georgia a depus cererea de aderare la UE împreună cu Ucraina și Republica Moldova la puțin timp după invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina. În iunie, liderii UE au acordat oficial statutul de candidat Kievului și Chișinăului, dar au spus că Tbilisi trebuie să aplice mai întâi reformele.
Guvernul partidului de guvernământ Visul georgian se confruntă cu numeroase acuzații că ar fi luat măsuri nedemocratice, inclusiv că i-ar fi arestat pe disidenți, că a redus presa independentă la tăcere, că are legături ascunse cu Kremlinul și că a îndepărtat țara de la calea de aderare la UE.
### Vezi și... ### Poliția din Georgia intervine în forță pentru a pune capăt protestelor față de legea „agenților străini”Guvernul georgian „este controlat de la Moscova, iar obligația noastră este de a ne salva patria de la slugile rusești”, a declarat la miting fostul președinte georgian Giorgi Margvelașvili. „Suntem un popor iubitor de libertate, parte a familiei europene. Respingem sclavia rusească”, a spus Margvelașvili, potrivit AFP.
Luna trecută, zeci de mii de persoane au ieșit în stradă la Tbilisi după ce parlamentul a dat o primă aprobare unui proiect de lege referitor la „agenții străini”, o măsură similară unei legi folosite de Rusia pentru a bloca activitatea organizațiilor media, inclusiv RFE/RL, și pentru a suprima disidența.
Deputații georgieni au renunțat la acest proiect de lege, care a stârnit critici puternice din partea Uniunii Europene și a Statelor Unite, sub presiunea protestelor de stradă de luna trecută.
Visul georgian a insistat că rămâne angajat în ceea ce privește candidatura Georgiei la aderarea la UE și NATO, dar liderii de partid au intensificat retorica anti-occidentală după ce Washingtonul a impus săptămâna trecută o interdicție de viză pentru patru judecători importanți din Georgia din cauza unor presupuse fapte de corupție.