Mikola: Ucraineanul care a refuzat să fugă de război

Mikola Honciar, în vârstă de 58 de ani, a refuzat să se evacueze din satul său Bohorodychne atunci când acesta a fost atacat de forțele rusești în iunie 2022.  „Este patria mea. Mama mea este rusoaică, dar eu m-am născut aici.... Unde să mă duc?”

 

Mikola și mama sa, Nina (stânga), în vârstă de 92 de ani, au înfruntat două luni de ocupație în vara anului 2022, bazându-se pe rațiile de hrană primite de la soldații ruși. „Ne-au dat țigări și rații, inclusiv conserve de carne", spune el. „Important era să am ceva să-i dau mamei”.

Casa lor, ca multe altele din sat, a fost aproape distrusă de bombardamente. În ciuda condițiilor de trai precare, Mikola refuză să își părăsească mama.

Când așezarea a fost recucerită la mijlocul lunii septembrie de către forțele armate ucrainene, era pustie. „Singurul lucru pe care îl poți face este să te plimbi printre ruine. mai e nimic”, spune el.

Un televizor vechi este folosit ca suport pentru plantele din grădina lor. Până la sfârșitul lunii mai, doar 18 persoane au revenit în satul distrus.

Fără loc de muncă, Mikola (al doilea în dreapta) își petrece acum timpul transportând cutii de alimente aduse de voluntari. Podul care odinioară traversa râul Siverski Doneț - permițând locuitorilor să se deplaseze la muncă și în timpul liber - se vede scufundat pe fundalul imaginii.

Câinele lui Mikola, Putin - botezat așa de soldații ucraineni „pentru că este rău și încearcă să muște pe toată lumea” - îl așteaptă lângă o cruce din care au mușcat șrapnelele, în cimitirul satului.

Fratele lui Mikola, Vasil, și soția sa, Lubov, au fost uciși de mortierele rusești pe 10 iulie 2022. Mikola a fost nevoit să îi îngroape în curtea casei din cauza bombardamentelor.
 

În primăvară, nepotul lui Mikola a venit de la Kiev pentru a exhuma cadavrele părinților săi. „I-am reîngropat în cimitir, ca pe niște oameni”, a spus Mikola.

Mykola îngrijește cele două gâște care au aparținut familiei fratelui său. Neavând de lucru, își petrece timpul căutând materiale pentru a-și repara casa. „Am nevoie de materiale de construcție și de unelte, dar nu vreau să le adun din casa distrusă a altuia”, spune el.

Mykola se află într-una dintre singurele camere locuibile din casa lui. I s-a spus că i se vor furniza lemne pentru soba, dar „astea sunt doar promisiuni”.

Icoane și pachete de țigări  lângă o oglindă care îl reflectă pe Mikola. În ciuda greutăților, el încearcă să rămână optimist. „Casele unora sunt distruse cu totul - asta da! tragedie. Vom supraviețui”, spune el.

„Iarna vine în curând”, spune Mikola, hotărât să nu o petreacă așa cum a făcut-o pe ultima. „Plantăm cartofi și roșii. Vor crește - dacă nu vor mai fi bombardamente.”

În satul Bohorodicine, din regiunea estică Donețk, locuiau aproximativ 600 de persoane înainte de război. Când a fost atacat de trupele rusești invadatoare în iunie 2022, locuitorii săi au fugit - cu excepția lui Mikola Honciar, care a rămas pentru a avea grijă de mama sa bătrână și bolnavă.