Ministerul german de externe spune că nu acceptă propunerile Iranului privind programul său nuclear, și că așteaptă ca Tehernaul să revină la negocierile internaționale cu o poziție „realistă”. „Am evaluat propunerile cu grijă și în adâncime, și am ajuns la concluzia că Iranul a încălcat aproape toate compromisurile la care s-a ajuns după luni de negocieri intense”, a afirmat luni o purtătoare de cuvânt a diplomației germane, care a adăugat că propunerile iraniene nu sînt o bază pentru încheierea cu succes a tratativelor.
Negocierile de la Viena, menite să revigoreze acordul nuclear din 2015, au avut un start accidentat săptămâna trecută. Statele Unite, care au ieșit din acord în 2018, dar sînt deschise unei reveniri sub președintele Joe Biden, au acuzat Iranul că nu e interesat în mod serios de un nou acord. Iranul, care refuză să ia parte la discuții directe cu Washingtonul, a spus că nu se poate ajunge la nici un acord atât timp cât nu sînt ridicate toate sancțiunile impuse Teheranului.
Potrivit acordului din 2015, Iranul a acceptat să reducă controversatul său program nuclear în schimbul relaxării sancțiunilor impuse de comunitatea internațională. O nouă rundă de tratative e programată pentru săptămâna aceasta.