Ministra sănătății, Ala Nemerenco, a reacționat după ce Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a condamnat decizia Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică (CNESP) de a obliga profesorii nevaccinați să-și facă teste COVID-19 din bani proprii, la două săptămâni, iar Platforma DA a propus ca pedagogii să beneficieze de teste rapide antigen COVID-19 donate de către partenerii externi. Potrivit TV8, Nemerenco a scris în replică pe Facebook că „Ministerul Sănătății (...) vine cu rugăminte respectuoasă către politicieni să nu se implice în gestionarea situației pandemice, să permită epidemiologilor și medicilor să-și facă munca și să nu procedeze exact ca politicienii de anul trecut”.
TV8 amintește că liderul AUR, Vlad Bilețchi, a declarat anterior că în statele europene, precum România, Germania, Austria sau Estonia, testarea profesorilor este asigurată gratuit din contul statului, iar vaccinarea este benevolă. Iar membrul Platformei DA Liviu Vovc a propus, la o conferință de presă, ca angajații din educație să beneficieze de testele antigen donate R. Moldova de către partenerii externi. Decizia a fost criticată de asemenea de sindicatele din învățământ.