Numărul de persoane infectate în Republica Moldova cu virusul COVID-19 ar putea fi mai mare decât cel constatat de către autorități, afirma ministra Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, citată de agenția IPN.
În prezent, în Moldova 5 % din persoanele înregistrate cu COVID 19 au forme grave, 13 % au forme medii și 82% au forme ușoare și asimptomatice.
„E clar că ar putea fi persoane care sunt asimptomatice și nici nu știm că ele sunt în preajma noastră. Noi de fiecare dată facem apel către persoane când au anumite simptome să se adreseze medicilor de familie, dar sunt foarte multe persoane care cu adevărat nu manifestă semne clinice și în condițiile date este foarte greu să identificăm aceste persoane. Totodată, ele sunt cei care generează nu altceva decât transmiterea acestei infecții”, a declarat Viorica Dumbrăveanu într-un program de televiziune.
Referitor la cei care prezintă simptome, dar nu se adresează la medicul de familie, Viorica Dumbrăveanu susține că acest fapt ține de responsabilitatea fiecărui cetățean în parte. Ieri, 1 octombrie, Republica Moldova a înregistrat cel mai mare număr de cazuri confirmate de COVID-19 într-o singură zi, de la începutul pandemiei - 1 022 cazuri noi de infectare. Bilanțul de îmbolnăviri depășește 52 de mii.
### Vezi și... ### Record absolut: în R. Moldova încă 1022 de cazuri de COVID 19 și 16 decese
La 28 septembrie, în 26 de unități administrativ-teritoriale, a fost instituită starea de urgență în sănătate publică începând cu 1 octombrie. Printre localitățile vizate se și înscrie și capitala Chișinău. Pentru acestea a fost stabilit gradului de alertă „cod roșu”. Decizia a fost luată de Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică.