Una dintre persoanele cele mai influente din executivul de la Tiraspol, așa-numitul ministru de interne Ruslan Mova, a fost demis de liderul administrației, Vadim Krasnoselski. Presa din regiune publică decretul de demitere, dar nu vorbește despre motivele care ar sta în spatele acestei decizii.
Rusian Mova a fost persoana care a coordonat de anul trecut centrul de combatere a pandemiei, lui îi sunt atribuite măsurile dure de carantină și de izolare a regiunii transnistrene adoptate pentru oprirea răspândirii virusului. Încă la începutul acestui an Ruslan Mova era văzut ca un posibil contracandidat al lui Vadim Krasnoselski la viitoarele alegeri așa-zise prezidențiale din regiunea separatistă, programate pentru sfârșitul acestui an.
Printr-un alt decret, fostul șef al departamentului vamal de la Tiraspol, Vitali Neagu, este numit șef al internelor transnistrene.