Miniștrii de externe din Uniunea Europeană au decis miercuri să suspende facilitățile de acordare de vize pentru ruși, făcând mai dificilă și mai scumpă intrarea acestora în UE, a anunțat coordonatorul politici externe și de securitate a Uniunii, Josep Borrell
„Am căzut de acord asupra suspendării acordului de facilitare a obținerii de vize dintre UE și Rusia”, le-a spus Borrel jurnaliștilor la încheierea reuniunii informale de două sile a miniștrilor de externe și ai apărării comunitari, care a avut loc la Praga.
„Asta va reduce semnificativ numărul de vize emise de statele membre UE, iar obținerea lor va fi mai dificilă și va dura mai mult”.
Agenția Reuters citează mai mulți diplomați care spun că miniștrii UE nu s-au putut pune de acord pe o interzicere totală a vizelor europene pentru ruși, din cauză că țările membre în blocul european au viziuni diferite legate de această chestiune.
### Vezi și... ### Ce este Schengen și ce se schimbă pentru România după intrarea în acest spațiuDecizia luată la Praga recunoaște dreptul țărilor membre să restricționeze fiecare cum crede de cuviință intrarea cetățenilor ruși pe teritoriile lor
Editorul Europei Libere pentru afaceri europene, Rikard Jozwiak, spune că, prin aceasta, se acceptă soluții regionale la care pot recurge țările baltice și altele ce preferă interzicerea vizelor turistice pentru ruși.
Iată ce declara miercuri la Praga șeful diplomației lituaniene Gabrielius Lansberghis.
„Suntem bucuroși, Lituania e bucuroasă, eu sunt bucuros că problemele țărilor care au graniță cu Rusia legate de intrarea rușilor cu vize Schengen au fost recunoscute. S-a recunoscut că avem posibilitatea de a căuta o soluție națională sau regională pentru a ne asigura securitatea la granițe.
Ce trebuie acum noi să facem, noi, cele cinci state de graniță (cele trei state baltice, Polonia și Finlanda) este să găsim o soluție regională pentru a aborda problema de securitate reprezentată de oamenii care trec granița în țările noastre, și pleacă mai departe în alte țări din Europa venind din Rusia cu pașapoarte rusești și cu vize Schengen”.
Josep Borrell a mai spus că s-a înregistrat o creștere semnificativă a rușilor care au trecut granițele Rusiei în țările învecinate de la mijlocul lui iulie încoace. „Asta a devenit un risc de securitate pentru țările vecine, și în plus am văzut mulți ruși călătorind de plăcere sau la cumpărături, de parcă în Ucraina nu ar fi un război care face ravagii”, a declarat Josep Borrell, citat de agenția Reuters.
### Vezi și... ### Pro și contra interzicerii vizelor pentru cetățenii ruși