Your browser doesn’t support HTML5
Norocul chior al calului de sub Putin
Rezerva mea de toleranță și empatie e ca o baterie reșarjabilă. O pot alimenta din te miri ce. Din regretele lui Sergiu Sârbu că abia de curând și-a găsit formațiunea cu maxim confort, intelectual. Din întoarcerea, fie și vremelnică, a fiului risipitor la părintele său spiritual care l-a făcut om, politic, remarcat de însuși Putin. Nu contează că i-a rostit numele mai curând un context peiorativ (cică, întrebați-l pe Dodon, e singurul care știe), din gura lui Vladimir Vladimirovici până și cuvintele de ocară sunt ca mirul de pe Athos. Iar de dragul unor imagini din Piața Roșie din ziua de 9 mai, în care să apari alături de Putin și Lukașenko, stai și-n limbă. După care, într-o situație mai îndoielnică, îi amintești unui interlocutor ezitant că ai stat alături de Putin la ceremonia de 9 mai. Mai aproape a fost doar calul de sub Putin, în timpul partidelor de vânătoare din Altai, organizate de ministrul Kadjubetovici. Pasiunea pentru vânătoare a celor împovărați de putere e o poveste aparte, care mă umple de milă pentru animalele omorâte și vânătorii schilodiți sufletește.
Când simt că mi se golește rezervorul de duioșie, mă gândesc la Violeta Ivanov, care spera să o eclipseze pe Marina Tauber, dar încă nu a bătut orologiul care să vestească transformarea dovleacului în trăsură de lux. Ori la Victor Stepaniuc, lăsat la vatră fără indemnizație viageră, ori la Bogdan Țîrdea redus la tăcere de Vlad Filat cu o singură împunsătură de floretă. Dar cel mai mult m-a înduioșat, după dezbaterea de la PRO TV, maratonistul de ocazie care poartă numele lui Mihail Ivanovici Kalinin, omologul Zinaidei Greceanîi pe vremea sovietică. Numitul Kalinin, invitat la emisiunea Lorenei Bogza, a sărit din calgoci, cum se zice la Văleni, ca să interpreteze un rol scos de la naftalina anilor ’90. Ca să probeze că are certificat de conformitate de la CEC, Alexandr Kalinin s-a dat în spectacolul limbii, depășindu-l chiar și pe veșnicul rebel de talie municipală Valeri Klimenko. Și m-a apucat așa o jele de bietul om, care atâta poate – să facă urât, dacă nu este întrebat pre singura limbă care îl duce la pierzanie.
Ca un om empatic ce sunt, propun să fie deschis la Holercani ori la Condrița un sanatoriu pentru victimele campaniilor electorale, unde și-ar obloji rănile toți acei care rămân cu ochii în soare după fiecare scrutin.