Mitropolitul Moldovei, Vladimir, decorat de Kirill, patriarhul Rusiei

Mitropolitul Moldovei, Vladimir, și Kirill, Patriarhul Rusiei

Patriarhia rusă a anunțat despre decorarea Mitropolitului Chișinăului și întregii Moldove, Vladimir, cu Ordinul Patriarhal, „Cuviosului Serafim de la Sarov”, gr. I, de către Kirill, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse. Aceasta este una dintre cele mai înalte distincții ale bisericii ruse.

Decorarea șefului Bisericii Ortodoxe a avut loc joi, 13 octombrie, după lucrările Sinodului Bisericii Ortodoxe Ruse și i-a fost acordată Mitropolitului Vladimir, potrivit mitropolia.md, pentru „păstorirea îndelungată a turmei încredințate spre oblăduire”, pentru „consolidarea societății moldovenești în jurul valorilor Ortodoxe”, dar și cu ocazia împlinirii vârstei de 70 de ani.

Potrivit presei de la Chișinău, la sfârșitul săptămânii trecute, ÎPS Vladimir a oficiat, în locul patriarhului Kirill, bolnav în acea zi, o liturghie festivă la Serghiev-Posad din Rusia, unde clerul prezent s-a rugat pentru comandantul suprem al Rusiei, Vladimir Putin. Ulterior, Mitropolia Moldovei a precizat că ÎPS Vladimir nu subscrie îndemnului respectiv și că acesta a fost „valabil doar pentru spațiul Federației Ruse”.

Vladimir (Nicolae Cantarean), originar din regiunea Cernăuți, a fost ridicat în rangul de Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove la 21 decembrie 1992 de către Patriarhul Moscovei și a întregii Rusiei Alexie al II-lea. Vladimir conduce Biserica Ortodoxă din Moldova, subordonată canonic Moscovei, din 21 iulie 1989, succedându-l pe Mitropolitul Serapion, originar din Moscova.

### Vezi și... ### Mitropolitul Moldovei, cu slujbe de sănătate pentru Putin | Tăcerea ambasadorului rus