Mobilizare generală în regiunea transnistreană. „Îngrijorări și panică” în rândul populației

Instructaj pentru militari și milițieni pentru organizarea exercițiilor de mobilizare generală, Tiraspol

Administrația de la Tiraspol încearcă să tempereze spiritele.

Your browser doesn’t support HTML5

Mobilizare generală în regiunea transnistreană

Majoritatea bărbaților din regiunea transnistreană au primit în ultima lună citații din partea așa-numitului minister al apărării pentru a participa la ceea ce administrația de la Tiraspol numește un exercițiu de mobilizare generală care va avea loc pe data de 17 noiembrie. Persoanele care au între 18 și 50 de ani au primit citații personale prin scrisori recomandate, iar cele între 50 și 60 de ani – invitații. Prezența la exercițiu este una obligatorie.

Citația înmânată participanților la exercițiu

Exerciții de mobilizare a civililor vor avea loc în toate orașele și raionale din regiunea transnistreană și se desfășoară pentru prima dată. Inițiativa a trezit reacții de nemulțumire în rândul populației, chiar dacă majoritatea oamenilor evită să comenteze subiectul în public. Exercițiul are loc prin dispoziția liderului transnistrean Vadim Krasnoselski în conformitate cu legea privind apărarea și cea privind mobilizarea și pregătirea de mobilizare a regiunii din stânga Nistrului.

Portalul oficial de știri de la Tiraspol Novostipmr scrie că „mobilizarea resurselor umane care va avea loc pe data de 17 noiembrie este subiectul cel mai discutat al acestei perioade, care trezește reacții neunivoce, care merg până la neacceptare și chiar panică”.

Încercând să calmeze nemulțumirea oamenilor, departamentul de apărare din cadrul executivului de la Tiraspol a anunțat la postul public de televiziune că „exercițiile pentru mobilizarea resurselor umane sunt un element planificat al apărării civile”.

Adjunctul de la departamentul apărării de la Tiraspol, Alexandr Donikov, a declarat în cadrul unei emisiuni TV că evenimentul nu trebuie să genereze panică și că „mobilizarea are un caracter pașnic și este un element al apărării civile”, iar mobilizări de acest fel „organizează toate țările din lume”, declarație care, de altfel, nu corespunde realității.

Demnitarul transnistrean a subliniat că una din sarcinile mobilizării este „minimizarea consecințelor posibile ale situațiilor excepționale”. „Pentru a reacționa eficient și la timp conducerea și instituțiile de forță trebuie să cunoască informația cu privire la resursele umane pe care ar putea miza în caz de necesitate”, a spus Alexandr Donikov, precizând că până în prezent administrația de la Tiraspol nu a reușit să contabilizeze resursele umane pe care ar putea miza în caz de forță majoră.

La un punct de prezentare și evidență a persoanelor mobilizate

„Astfel vom determina în ce măsură populația este gata în caz de forță majoră să vină și să ajute la protejarea apropiaților și familiilor lor și la minimizarea consecințelor unor situații excepționale”, a spus Alexandr Donikov.

Pe data de 17 noiembrie locuitorii regiunii sunt chemați să vină în punctele de adunare, cu carnetul militar – de exemplu la Tiraspol este vorba despre stadionul din oraș, după care vor fi instruiți, inclusiv li se va explica cum se folosește tehnica specială, iar la final vor avea loc și concerte.

„După ce vom vedea pe ce resurse umane putem miza, vom începe instruirea cetățenilor pentru situații excepționale”, a mai spus adjunctul departamentului de apărare din executivul de la Tiraspol, Alexandr Donikov.

Departamentul de interne de la Tiraspol a anunțat că toți angajații instituției în ziua de 17 noiembrie vor funcționa în regim de mobilizare maximă pentru a asigura ordinea publică.

Corespondenții noștri la Tiraspol și Bender au întrebat câțiva trecători ce părere au despre mobilizarea generală anunțată de administrația transnistreană:

- Eu nu știu ce să zic. Părerea mea este că cine va vrea, va veni. Iar cine nu – nu.

- Mă duc să ascult, să văd despre ce este vorba. Mă duc pentru că mi-a venit citația, este o obligație.

- Nu știu despre ce este vorba, eu nu am primit citație. Dar eu oricum sunt la serviciu, care mobilizare?

- Dacă va trebui voi merge. Înainte așa ceva se făcea în permanență și toată lumea mergea. Și acum iată că renaște tradiția.

- Trebuie să mergem, ca să fim pregătiți să facem față catastrofelor.

- Eu nu am timp de așa ceva – am serviciu, trebuie să-mi hrănesc familia.

- Eu sunt un om pașnic, cred că aceasta mobilizare este un eveniment inutil.

- Nu am timp. Am familie, casă, copii… Care mobilizare???