Inspectoratul General al Poliției anunță că pe parcursul anului trecut peste 640 de copii au aplecat de acasă, alegând, din varii motive, să vagabondeze. Unii din ei spun că au fugit de violența din familie, alții dau vina pe neînțelegerile cu părinții și controlul strict din partea acestora. Cazurile înregistrate de autorități arată că deseori părinții alertează cu întârziere poliția și chiar dacă minorii sunt apoi reîntorși acasă, cei mai mulți revin în stradă. Experiența ultimilor ani arată că după o aflare îndelungată în stradă, copiii fug repetat nu doar de acasă, dar și de serviciile alternative de îngrijire. Cum poate fi rezolvată totuși problema copiilor străzii?
Cazurile înregistrate de oamenii legii arată că fenomenul vagabondajului ia amploare, inclusiv pentru că nu există încă măsuri viabile de intervenție în cazul copiilor care aleg să trăiască în condiții de stradă, constată avocata poporului pentru drepturile copilului, Maia Bănărescu.
Avocata poporului Maia Bănărescu
Chiar dacă polițiștii reușesc să identifice copiii care se adăpostesc în clădirile părăsite din capitală, aceștia nu acceptă să revină în familie sau să meargă în centrele de plasament temporar, de asta, de cele mai multe ori minorii ar fi luați cu forța. Prin urmare, aceștia percep adăpostul mai degrabă ca o închisoare, decât ca pe un spațiu în care s-ar afla în siguranță. Maia Bănărescu spune că această stare de lucru indică schimbarea metodelor de intervenție, care trebuie înlocuite cu servicii în care copiii să aibă încredere și să compenseze oarecum libertatea pe care aceștia au impresia că o au în stradă:
„Practica internațională ne vorbește despre echipe mobile care merg la copil, și li se acordă acea asistență medicală, asistența psihologică. Se discută cu copilul, se convinge despre mediul de viață mai bun pentru el și chiar sunt încadrați în instituțiile de învățământ din teritoriu. Totodată, sunt convinși că sunt centre sau alte servicii sociale unde ei pot să meargă, să ia un prânz, să se afle în condiții bune. Ridicarea copiilor cu forța niciodată nu va da efect. Orice implicare represivă față de copil, va acea ca efect reticența din partea copilului.”
Avocata copilului pledează pentru convingerea treptată a copilului, că aflarea lui în stradă îi poate dăuna. Problema este însă că mulți dintre acești copii au ajuns să se simtă protejați fiind în stradă, printre semeni de-ai lor, și nu în familie sau la școală, unde au fost agresați și discriminați. Maia Bănărescu constată că actualmente nu există specialiști care ar preveni vagabondajul, dar nici persoane care să știe cum să câștige încrederea unui copil care a trecut testul supraviețuirii în stradă:
„Eu pot cu certitudine afirma că nu avem persoane pregătite pentru a comunica cu copiii. Și al doilea aspect pe care vreau să-l menționez este lipsa de psihologi în instituțiile de învățământ, lipsa de servicii bine dezvoltate în comunitate. Noi nu știm cum să intervenim, avem nevoie de instruire permanentă a tuturor actorilor care intră în contact cu copiii.”
Dacă acum câțiva ani autoritățile nu puteau spune cu certitudine câți copii sunt în stradă și din ce familii provin, acum aceștia știu că minorii care vagabondează provin din familii social vulnerabile, în care au crescut doar cu un părinte, dar, în aproape aceeași măsură și din familii în care n-ar avea lipsuri.
Gen. de poliție Marin Maxian
Șeful Direcției generale securitate publică a Inspectoratului General al Poliției, Marin Maxian a declarat că majoritatea copiilor străzii sunt minori, mai mult de 100 cu vârsta de până la 13 ani. Acest lucru, spune el, îi face extrem de vulnerabili:
„Noi avem peste cazuri când copiii au devenit victime a traficului de copii cu scop de cerșit și exploatare sexuală. Sunt patru cazuri la nivel național, deci au fost traficați dintr-o localitate în alta, și trei cazuri sunt la nivel internațional. În două cazuri copiii au fost implicați în cerșit organizat și nu mai vorbim de zecile de infracțiuni comise, jafuri, furturi pentru a-și dobândi sursa de existență, fără ca să aibă o capacitate de a o dobândi legal. Și bineînțeles că având vârsta sub limita răspunderii penale, acestea nu sunt subiecții infracțiunilor, aspecte care ușor sunt percepute de aceștia și pe care încearcă să le folosească în continuare, știind că nu vor fi supuși răspunderii.”
Experții în domeniul drepturilor copilului cred că fenomenul vagabondajului printre copiii se va diminua doar atunci când măsurile de intervenție vor fi orientate concomitent spre prevenire, apropiere prietenească de cei din stradă și apoi servicii de reabilitare și integrare în familie. Oamenii legii însă, care constată că mulți dintre părinți semnalează lipsa copilului și după trei zile, cred că familia este cea care ar trebui să-și audă și ajute copii, oferindu-le grijă și comunicând cu ei permanent.