2021: Moldova la firul ierbii
Spitalul „Sfânta Treime” din Chișinău, 21 ianuarie 2021. În Republica Moldova, unde vaccinarea încă nu a început, numărul cazurilor de COVID a ajuns la 550 pe zi. Țările UE anunță noi restricții de călătorie pe motivul pandemiei de coronavirus
Medici în prima linie, la Spitalul „Sfânta Treime” din Chișinău
Din jurnalul de călătorie al Valentinei Ursu, la Fălești, unde mulți din localnici sunt de părere că, după ce Maia Sandu a devenit președinte, ar trebui organizate și alegeri parlamentare anticipate.
Zăpadă în Moldova, la început de februarie. Iarna la Briceni.
La Briceni, după prima zăpadă.
Februarie, la Edineț. O familie de romi, între care patru copii, s-a adăpostit într-o casă care stă să cadă.
Imagine din documentarul „O sărăcie de milioane”, din seria „Pur și simplu Moldova”, realizat de Nicu Gușan și Eugenia Crețu, un film despre ce înseamnă să fii cu adevărat sărac în Moldova, țara în care un sfert din populație trăiește cu mai puțin de 100 de euro pe lună.
Imagine din documentarul „O sărăcie de milioane”. Maria are patru ani și nu frecventează grădinița. Potrivit unor studii, fiecare al doilea rom din Moldova trăiește în sărăcie extremă. Și asta pentru că mulți dintre romi nu fac școală și, prin urmare, nu au o profesie.
Februarie, la Edineț, în timpul filmărilor pentru documentarul „O sărăcie de milioane”.
7 februarie, carantină la Tiraspol.
19 februarie – Pentru teatrul independent „Geneza Art” restricțiile pandemice au fost o lovitură grea, având în vedere că este finanţat doar din spectacole.
Autoritățile moldovene au adoptat noi restricții antiepidemice. Teatre și săli de cinema sunt închise din cauza pandemiei. Cadru din documentarul „Marea adaptare”, realizat de Eugenia Crețu și Nicu Gușan – un film cu și despre oamenii care încearcă să se adapteze la o nouă realitate, dacă nu chiar la o lume nouă.
Cărțile sunt puse în carantină, accesul la raft este interzis în biblioteci. Autoritățile introduc și alte restricții, odată cu creșterea numărului de infecții.
23 februarie, greva generală a transportatorilor. Locuitori ai satului Puhoi încearcă să prindă mașini de ocazie ca să ajungă la serviciu sau la școală.
Autobuz arhiplin la Chișinău, în timpul grevei transportatorilor.
27 februarie – primele vaccinuri anticovid sunt aduse la Chișinău din România.
În Moldova a crescut semnificativ numărul cazurilor de covid, pe 26 februarie erau înregistrate peste 1500 de infecții și 28 de decese legate de covid într-o singură zi, cel mai mare de la izbucnirea pandemiei.
1 martie, la Chișinău.
La târgul de mărțișoare din centrul Chișinăului
4 martie, Chișinău. Angajații sectorului HORECA protestează față de restricțiile antiepidemice, alăturându-se unei acțiuni de protest a angajaților de la Calea Ferată, care se plâng că nu au mai primit salarii de luni de zile.
14 martie, la Bender. În plină pandemie, în regiunea transnistreană au fost organizate iarmaroace și petreceri cu ocazia sărbătorii Maslenița.
Curățenie de primăvară la Râșcani - din jurnalul de călătorii al Valentinei Ursu.
Sfârșit de martie la Râșcani - din jurnalul de călătorii al Valentinei Ursu.
4 aprilie – Lucrări de primăvară la Cantemir.
Pe malul râului Nistru, în aprilie, la Tiraspol.
22 aprilie – Centru de vaccinare la Flămânzi, România. În lipsa serurilor anticovid în stânga Prutului, tot mai mulți moldoveni cu cetățenie română pleacă să se imunizeze în România.
Primăvara, la Cărpineni.
Casă bătrânească la Ungheni. Moldovenii din diaspora revin de Paști acasă.
Sfârșit de aprilie, la Ungheni - impresii din jurnalul de călătorii al Valentinei Ursu.
1 mai - Focul Haric este adus de la Ierusalim la Catedrala Mitropolitană „Naşterea Domnului”, din Chişinău.
Focul Haric, dus acasă.
2 mai – Noaptea de Înviere, Catedrala Mitropolitană de la Chișinău.
Slujbele de Paște au avut loc în acest an în toate bisericile din Republica Moldova, cu prezența fizică a enoriașilor. În 2020, la începutul pandemiei de Covid-19, marea majoritate a bisericilor au fost închise.
Noaptea de Paște la Chișinău, slujba de înviere, Cartierul Ciocana.
Slujba de Înviere, la Catedrala „Nașterii Domnului” din Chișinău
4 mai – coadă la vaccinarea cu „Sputnik V”, sectorul Râșcani din Chișinău
9 mai, la cimitirul central din Chișinău, de Paștele Blajinilor - primul de la începutul pandemiei, când oamenilor li s-a dat voie să intre în cimitire pentru pomenirea morților.
Paștele Blajinilor, cimitirul centrul din Chișinău
Paștele Blajinilor la Cimitirul Sfântul Lazăr din Chișinău. „Sectorul nou” al cimitirului, mormintele proaspete sunt din perioada pandemiei de Covid-19. Pe fundal - o suburbie a Chișinăului.
9 mai - Ziua Victoriei, marcată la Chișinău de numeroși simpatizanți ai partidului pro-rusesc al socialiștilor și de un grup mic de contramanifestanți pro-europeni.
De Paștele Blajinilor, la Jora de Mijloc
Cadru din filmul „Merg la casa cea pustie”, un documentar de Victor Gălușcă despre moarte: moartea oamenilor și a satelor din Moldova, un documentar din seria „Pur și simplu, Moldova”.
Cadru din documentarul „Merg la casa cea pustie”, de Victor Gălușcă.
5 iunie – PAS se lansează în campania electorală.
Campania electorală a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie
20 iunie – Zilele Ucrainei în Republica Moldova
21 iunie, o replică a Turnului Eiffel din Paris, la Corjeuți - cadru din documentarul Europei Libere „Drum de țară - Moldova la 30 de ani de independență”. Un documentar din proiectul „Pur și Simplu, Moldova”, realizat de Eugenia Crețu și Nicu Gușan, ce propune o abordare mai puțin triumfalistă a celor trei decenii de independență a Republicii Moldova, care se împlinesc în luna august 2021.
Împreună cu șeful biroului Europei Libere, Vasile Botnaru, echipa de filmare a străbătut țara în lung și în lat cu o auto-rulotă, căutând răspunsul la eterna întrebare „Quo vadis, Republica Moldova?”, adică „Încotro?”
Cetatea Soroca
Vedere spre Nistru, de la Soroca.
În ziua filmărilor, jurnaliștii Europei Libere au fost de față la o ceremonie religioasă de pomenire pentru răposații unui sat dispărut Frumușica Nouă.
Frumușica Nouă avea în jur de 40 de gospodării și era o localitate frumoasă. Din vechiul sat n-a mai rămas nimic, doar câteva cruci într-un mic cimitir sufocat de buruieni.
Molovata Nouă, piatră comemorativă în memoria celor care și-au pierdut viața în timpul războiului de pe Nistru din 1992, pentru apărarea integrității Republicii Moldova.
O stradă din Văleni, a cărei denumire a stârnit discuții despre perspectiva satului și încotro Moldova, în general, așa cum puteți vedea din documentar.
Peisaj de vară la Căpriana, cu vedere spre întinderile de pădure.
Din jurnalul fotografic al călătoriei cu autorulota prin țară - Eugenia Crețu
Pe podul de la Ungheni - parte din echipa de producție a documentarului, de la stânga la dreapta - Vasile Botnaru, Eugenia Crețu, Alexei Golubev, Oleg Captarenco, Nicu Gușan.
26 iunie, un nou maraton al vaccinării la Chișinău, dar pentru prima oară cu vaccinul rusesc „Sputnik V”.
Victor Maxian, în timpul filmărilor pentru documentarul Europei Libere „Doamnele Casei Mari”.
Au fost vremuri când orice casă din satele moldovenești, oricât de mică ar fi fost, se cuvenea să aibă și o Casă mare. O odaie mai largă, de fapt, în care nu se locuia. În puterea obiceiului, era menită, cu precădere, pentru musafiri și petrecerilor cu neamurile.
Etnografa Varvara Buzilă, parte a echipei de filmare.
„Filmul despre Casa mare este doar o parte dintr-un proiect mai mare în care ne-am propus să descoperim decorul din casele oamenilor din țară de pe ambele maluri ale Nistrului”, spune Victor Maxian.
Scenă din timpul filmărilor la Râșcova, Criuleni
Scenă din timpul filmărilor la Sculeni, Ungheni
La Tîrnauca, Slobozia
9 iulie – Corturile electorale ale BECS și PAS pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie.
11 iulie, ziua alegerilor parlamentare anticipate
Chișinău, Secția pentru alegătorii din stânga Nistrului de la liceul „Gheorghe Asachi”
15 iulie, vânturi noi și la Brătușeni, Edineț, după alegerile parlamentare anticipate - din jurnalul de călătorii al Valentinei Ursu
3 august - protest față de hărțuirea și discriminarea persoanelor vaccinate, Chișinău
15 august, la piața din Drochia - din jurnalul de călătorii al Valentinei Ursu
Decorul unei case bătrânești la Cimișlia
27 august – Parada militară de Ziua Independențe, la Chișinău
1 septembrie - prima zi de școală la liceul teoretic MI. Eminescu din Chișinău
6 septembrie – Cules de ceapă la Hlinoaia, Edineț. Cadru din noul documentar al Europei Libere „Agricultură la pământ”.
Mai este Republica Moldova o grădină înfloritoare, așa cum i se spunea în perioada sovietică? Și de ce se importă atâtea legume şi fructe dacă țara e vestită după rodnicul cernoziom? Răspunsuri - în noul film din seria „Pur şi Simplu, Moldova”, realizat de Eugenia Crețu şi Nicu Gușan, „Agricultură la pământ”.
La cules mere, în satul Unguri, din raionul Ocnița.
Tractorul sovietic cu care lucrează tânărul fermier Radu Haret, din satul Antonești, raionul Ștefan Vodă.
12 septembrie – La Ocnița, din jurnalul de călătorii al Valentinei Ursu
Casa fotografului Zaharia Cușnir, satul Roșietici, raionul Florești.
Până la sfârșitul anului 2021, satul Roșietici a găzduit, în aer liber, o expoziție de lucrări ale fotografului Zaharia Cușnir, care a trăit acolo la mijlocul secolului trecut. Localitatea de la poalele unui deal stâncos din lunca Răutului este astăzi aproape pustie, în timp ce pozele alb-negru, făcute de Zaharia Cușnir, prezintă o cu totul altă realitate în urmă cu 60 de ani.
Vestea evenimentului i-a readus la baștină pe unii dintre cei care și-au petrecut cândva copilăria în Roșietici, iar pe amatorii de drumeții i-a făcut să bifeze încă o escapadă, departe de zgomotul și agitația orașului.
26 septembrie. Expoziție de mașini clasice la Chișinău, în sprijinul sănătății bărbaților
3 octombrie – La piața de la Leova
Toamna la Bălăurești, Nisporeni
Mijloc de octombrie la Tiraspol și un afiș publicitar cu asistență juridică pentru obținerea cetățeniilor României, Rusiei, Ucrainei și Moldovei
Lemnele și cioclejii - la mare căutare după scumpirea gazului. 17 octombrie, la Talmaza, raionul Ștefan Vodă.
5 noiembrie – Expoziția „1963 - an critic în cariera pictoriței Valentina Rusu Ciobanu”.
Muzeul Național de Istorie a Moldovei a găzduit o expoziție dedicată unui tablou care a marcat cariera artistică a pictoriței Valentina Rusu Ciobanu.
Artista a încetat din viață pe 1 noiembrie, la câteva zile după ce a împlinit vârsta de 101 ani. Expoziția a fost vernisată pe 30 octombrie. Valentina Rusu-Ciobanu s-a născut la 28 octombrie 1920, la Chișinău, și este una din cele mai cunoscute și îndrăgite artiste plastice din Republica Moldova.
Valentina Rusu Ciobanu, Autoportret
Început de noiembrie - lebede la Bujor, raionul Hâncești.
Satul Bujor
La Pelinia, Drochia
28 noiembrie – la Ungheni
24 decembrie - echipa Europei Libere, la Chișinău
26 decembrie – târgul de Crăciun din Chișinău
Clopotnița și Catedrala Mitropolitană din Chișinău