Moldova: o schimbare cât o revoluție

Nu e o exagerare. Maia Sandu a obținut o victorie în condiții extrem de vitrege. Adversarul ei, Igor Dodon, a avut de partea sa toată puterea administrativă, instituțiile statului, finanțări obscure, necontrolate de nimeni, sprijinul declarat și sfidător al Moscovei – toate acestea trebuiau să spulbere orice intenție de vot pentru Maia Sandu, să întoarcă împotriva ei o populație mult prea timorată.

Între cele două tururi de scrutin, Dodon, sfătuit de experții ruși și de anonimii săi consilieri moldoveni, a dezlănțuit adevărate salve de artilerie împotriva contracandidatei sale, s-a întrecut în amenințări și chemări mai mult decât aluzive la răfuială fizică la adresa întregii opoziții, iar pe votanții din diaspora i-a etichetat „electorat paralel”, străin de aspirațiile moldovenilor de acasă, moldoveni care, nu-i așa, visează la paradisul socialismului de tip Dodon: cu oligarhi, corupție, transnistrizare, atacuri raider, sărăcie, exod ș.a.m.d.

Amenințările lui Dodon din ultimele zile, limbajul său primitiv și grobian au sfârșit prin a-i dezgusta chiar și pe mulți alegători favorabili candidaților și partidelor pro-Est, care în general își urmează viziunea legată de un anumit confort al lor cultural și lingvistic. Dovada acestei schimbări de dispoziție stă și victoria Maiei Sandu în sectorul Botanica din Chișinău – fieful tradițional al opțiunilor prorusești.

Marea revelație a acestor alegeri a fost mobilizarea excepțională a diasporei occidentale: circa 262 000 de oameni, care au și asigurat spectaculosul avans de circa 15% pentru Maia Sandu din final. Moldovenii din Occident erau oricum hotărâți să voteze în număr mare și pe 15 noiembrie, însă declarațiile ofensatoare ale lui Dodon la adresa lor au adus la urne alte peste 100 de mii de oameni, care au votat în proporție de 92% pentru candidatul proeuropean. Cu adevărat se spune: cine seamănă vânt, culege furtună. Furtuna votului popular!

Candidata PAS a câștigat și în Republica Moldova, dând peste cap pretențiile lui Dodon că s-ar bucura de un solid sprijin popular. Iată că opțiunea majorității celor de acasă a coincis cu opțiunea diasporei, chiar dacă pe plan intern diferența dinte cei doi candidați a fost mult mai mică.

Maia Sandu a obținut victoria în zone din Republica Moldova ce păreau temeinic vopsite în roșu. A luat un scor de 70% la Orhei – urbe și raion până mai ieri dominate de partidul penalului Shor. A învins zdrobitor și în municipiul Chișinău la o diferență de aproape 20%. Cu atât mai ridicolă, în siajul acestui rezultat, apare prestația slugarnică pro-Dodon a fostului primar Serafim Urechean, care odinioară se prezenta drept lider național, pro-european, prieten cu scriitorii, cu România... De data aceasta, Urechean, într-un videoclip electoral, a chemat lumea să voteze cu Dodon, convins că locuitorii capitalei îi vor urma îndemnul. A fost exact invers.

Votul pro-Maia Sandu din capitală este un semnal și pentru primarul socialist Ivan Ceban, care se degrevase de două ori din funcție pentru a face campanie electorală fățișă pentru fostul său șef de partid. Locuitorii Chișinăului au revenit la opțiunea lor fundamental proeuropeană și așteaptă, clar, un lider carismatic, competent și integru, adept al valorilor naționale și democratice, căruia să-i încredințeze cheile orașului la viitoarele alegeri locale.

Spuneam că victoria doamnei Maia Sandu la alegerile prezidențiale din 1 și 15 noiembrie echivalează cu o revoluție. Cu o revoluție morală, cu o revoluție de mentalitate. Moldova nu s-a lăsat influențată de propaganda misogină, sexistă, primitivă, la care a recurs tabăra lui Dodon, susținută de o anumită parte a clerului arondat Moscovei, ci a demonstrat că este gata să voteze o femeie președinte – ceea ce chiar ne plasează în clubul select al statelor civilizate, emancipate, și mă gândesc, ca să dau un exemplu din spațiul ex-sovietic, la cele câteva nume de femei președinți din Țările Baltice, state-membre UE și NATO.

Moldovenii au apreciat calitățile personale ale doamnei Sandu: integritatea, sinceritatea, competența. Au fost convinși de discursul ei rațional, ponderat, orientat spre solidarizarea cetățenilor, dincolo de naționalitate și limbă maternă, concentrat pe probleme durute: sărăcia, corupția, exodul, nevoia reformării justiției, creării locurilor de muncă etc. Nu a fluturat steaguri, lozinci, obiective maximaliste, deranjante încă pentru mulți moldoveni și pentru minoritățile etnice, opțiunea geopolitică pentru valori europene a fost una implicită, nu agitată retoric, și această strategie a avut succes.

Maia Sandu a avut înțelepciunea să nu se prindă în caruselul replicilor și polemicilor cu virtualii săi aliați de pe dreapta, concurenți în primul tur, ci a subliniat mereu că are un singur adversar: Igor Dodon. Atitudinea calmă și reținută a Maiei Sandu nu a permis adâncirea unor falii în tabăra democratică, ci a înlesnit, a dat mai multă forță și credibilitate apelurilor de solidarizare către alegători, pe care le-au formulat liderii proeuropeni și unioniști înaintea turului II.

S-a refăcut în acest fel, sperăm, temelia unei colaborări și alianțe între partidele de dreapta în perspectiva alegerilor parlamentare anticipate, atunci când tabăra proeuropeană va trebui să elaboreze o formulă electorală suplă și eficientă, care să valorifice potențialul intelectual, capacitatea organizatorică și de mobilizare a întregului spectru democratic din Republica Moldova.

Maia Sandu a avut, de asemenea, inspirația să evite ciocnirile directe cu Dodon, l-a lăsat să tune și să fulgere de unul singur, să vestească apocalipsa. Acuzațiile pe care le-a proferat el la adresa contracandidatei sale erau atât de absurde și aberante, încât mulți cetățeni care mai aveau oareșice ezitări au decis să voteze candidatul proeuropean. Moldovenii s-au săturat de minciună și demagogie, nu mai acceptă să le fie jignită inteligența…

Președinția Maiei Sandu deschide speranțe și oportunități mari pentru Republica Moldova, dar, așa cum constată și alții, greul de-abia începe. Președinta Sandu va trebui să unească acest popor, atât de scindat. O poate face prin asanarea atmosferei generale, printr-o activitate în folosul cetățenilor. E drept, are de înfruntat obstacole serioase: un guvern totalmente docil lui Dodon, un parlament în proporție cam de 50% compus din traseiști, recrutați după legile lui Plahotniuc și Dodon – deputați străini de aspirațiile alegătorilor, preocupați doar să-și salveze privilegiile oferite de fotoliul de parlamentar.

Președinta aleasă are împotrivă sa o mare parte din instituțiile statului, populate de funcționari coruptibili, aserviți guvernării socialiste, o justiție șantajabilă, despre care știe încă din perioada prim-ministeriatului său cât de recalcitrantă este la ideea de reformă.

În același timp, președinta Maia Sandu are și atuuri importante. În primul rând, un mandat popular extraordinar de puternic. Moldovenii nu doar își doresc schimbarea, ci sunt pregătiți pentru schimbare. Așa încât doamna Sandu va putea oricând să recurgă la argumentul voinței alegătorilor în demersurile sale. Un alt avantaj indiscutabil este sprijinul liderilor europeni și ai țărilor vecine, România și Ucraina, care au salutat victoria candidatului pro-occidental de la Chișinău și sunt dornici să ajute Moldova.

Sigur este că Maia Sandu nu deține o baghetă magică, încât cei care îi cer îndeplinirea imediată a promisiunilor electorale ar fi bine să pună și ei umărul, e o cauză care ne privește pe toți. Mă refer în egală măsură la fruntașii politici care i-au salutat victoria, la societatea civilă, dar și la instituțiile statului, unde sperăm totuși să mai existe oameni onești, devotați interesului public.

*Opiniile autorului nu sunt neapărat cele ale Europei Libere.