Vitalie Ciobanu în studioul Europei Libere la Chișinău
Republica Moldova este un stat în care poți urmări în aceste zile un conflict între exigențele europene, reiterate de forurile comunitare pe un ton din ce în ce mai sever, și conduita guvernării actuale, care recurge la tot felul de tertipuri și manevre pentru a se eschiva de răspundere, pentru a înlocui agenda reală a cetățenilor cu alte subiecte. Miza acestor subterfugii în care Partidul Democrat a excelat în ultimii doi ani e clară: rămânerea la putere și după alegerile parlamentare din 24 februarie 2019. Există, firește, și o modalitate mai cinstită de a câștiga scrutinul și anume: îndeplinirea cerințelor europene, doar că regimul nu vrea să riște să o facă, pentru că se teme că va pierde. Și cum să-ți faci rău cu propria mână?
Your browser doesn’t support HTML5
Moldova – realități paralele
Ieri și azi, Parlamentul European a dezbătut și a aprobat o rezoluție referitoare la Republica Moldova. Documentul constată o serie de evoluții pozitive în ce privește aplicarea Acordului de Liber Schimb între RM și Uniunea Europeană, permițând accesul producătorilor moldoveni pe piața vestică, și conține unele aprecieri legate de redresarea sistemului bancar. Este remarcată, de asemenea, în domeniul apărării, cooperarea cu NATO și unele progrese în dialogul cu regimul neconstituțional de la Tiraspol.
În rest, rezoluția prezintă o lungă listă de probleme și încălcări de care se face responsabilă guvernarea: legea electorală în baza sistemului mixt, adoptată în pofida recomandărilor Comisiei de la Veneția și fără un larg consens în societate; invalidarea neîntemeiată a alegerilor din Chișinău; amnistia fiscală care permite albirea capitalurilor de proveniență dubioasă; subordonarea politică a justiției; hărțuirea oponenților politici cu dosare penale; monopolizarea pieței mass-media; finanțarea netransparentă a partidelor politice. Este condamnată, fără echivoc, expulzarea profesorilor turci: „o încălcare a principiului statului de drept și a drepturilor fundamentale ale omului.”
În chestiunea fraudei bancare, se cere publicarea celor două rapoarte Kroll, întrucât autoritățile au făcut prea puțin pentru identificarea și pedepsirea vinovaților și aproape nimic pentru recuperarea banilor. Reluarea finanțării din partea Uniunii Europene este pusă în conexiune directă cu desfășurarea unor alegeri parlamentare libere și corecte pe care forul european își declară disponibilitatea de a le observa.
Rezoluția reamintește „obiectivele de referință în materie de combatere a corupției și a spălării banilor legate de politica de liberalizare a vizelor”. E o frază-cheie, după părerea noastră, un avertisment, destul de explicit, că Uniunea Europeană nu uită nimic. Însă niște eventuale sancțiuni împotriva Republicii Moldova, care să vizeze regimul liber de călătorie, despre care se vorbește intens în ultimul timp la noi, nu vor afecta cetățenii. Ei nu trebuie să sufere din cauza unei guvernări nedemocratice.
Parlamentul European spune tranșant că Republica Moldova „este capturată de interese oligarhice”. Un rechizitoriu ce descalifică optimismul puterii de la Chișinău. Au trecut circa patru luni de la precedenta rezoluție a europarlamentarilor (cea din 5 iulie) și noi continuăm să trăim în realități paralele: de o parte poporul și de cealaltă guvernanții.
O nouă probă de eludare a cerințelor europene și de manipulare cu țintă electorală ni s-a oferit ieri, 13 noiembrie. Astfel, la briefingul de presă săptămânal al Partidului Democrat, coordonatorul Plahotniuc a anunțat intenția de a organiza pe 24 februarie 2019, în ziua scrutinului parlamentar, un referendum privind reducerea numărului de deputați, de la 101 la 61: „Credem că astfel vom avea un Parlament mai eficient, iar acțiunile vor fi supravegheate mai bine de societate”. El a mai adăugat că proiectul de lege prevede posibilitatea retragerii mandatului în cazul în care „deputații vor dezamăgi poporul.”
Ce să spunem? Suprapunerea celor două exerciții electorale – alegerile parlamentare și referendumul – creează o contradicție logică: într-un sistem vechi, în care poporul va vota 101 de parlamentari ineficienți și iresponsabili (după cum sugerează liderul PD, altfel de ce ar veni cu o asemenea „inovație”?), tot poporul se va pronunța pentru reducerea lor, peste patru ani, de la 101 la 61.
Mai mulți comentatori afirmă că inițiativa unei consultări populare în ziua alegerilor scoate din nou în evidență incoerența gândirii politice a PD-ului, care promisese recent un referendum pe tema integrării europene, tot pe 24 februarie, după ce votul din Parlament asupra acestui subiect a căzut. Așadar, unul sau două referendumuri?... Să nu se întâmple ca-n zicala „unde dai și unde crapă”: nemulțumiți cum sunt de actuala putere, oamenii s-ar putea să voteze Opoziția la scrutinul parlamentar și, în cadrul plebiscitului, să accepte micșorarea numărului de deputați pentru „optimizarea” acestora, exact cum își dorește Partidul Democrat!
Ultima inițiativă a guvernării rimează cu alte idei populiste, anunțate mai devreme de coordonator, cum ar fi alegerea judecătorilor de întreg poporul, pentru a le spori independența, oferirea cetățeniei contra investiții sau amnistierea capitalurilor nedeclarate. Puterea vine cu soluții false la probleme reale, soluții făcute să le agraveze, nu să le remedieze. Aruncarea funcțiilor de judecători în focul bătăliilor electorale înseamnă să-i faci direct dependenți pe viitorii magistrați de sponsorii lor, nu responsabili de aplicarea corectă a legii. Cetățenia moldoveană contra investiții o pot solicita doar delapidatorii de bănci și de fonduri publice, tot ce-și doresc întreprinzătorii onești este o justiție corectă și un mediu de afaceri predictibil. În sfârșit, nu sporești colectările la buget prin spălarea banilor negri, ci prin demonopolizare, prin stimularea competiției economice, prin deschiderea de noi locuri de muncă.
Așa și cu cei 61 de deputați „optimizați”. Cine garantează că vor fi mai onești, mai profesioniști decât foștii 101? Și pe ce temei li se va anula mandatul, care vor fi măsurătorile „dezamăgirii populare”? Dacă odată ales parlamentar, vei nimeri în opoziție și nu la putere, înseamnă că ți-ai dezamăgit alegătorii, în fața cărora nu-ți vei putea ține promisiunile?... Deputații nu au mandat imperativ, ei au libertatea să se asocieze, să negocieze, să formeze coaliții, în funcție de rezultatele finale ale scrutinului și de propriile opțiuni, uneori pot chiar să și înfrunte „poporul”, adică prejudecățile curente. Pentru cazurile de corupție există mecanismul ridicării imunității parlamentare și Codul Penal, care nu scutește pe nimeni de răspundere, indiferent de locul său în ierarhia statului.
Revenind la „realitățile paralele” pe care le trăim în Republica Moldova, constatăm că în ciuda unor impulsuri pozitive în anumite domenii, pe care Bruxellesul nu le ignoră, avem mari restanțe și abateri în ce privește justiția și drepturile omului. Puterea de la Chișinău, în loc să se concentreze pe respectarea acestora, așa cum îi cere și Parlamentul European, încarcă agenda internă cu inițiative populiste.
Ce-am văzut până acum este că „a patra cale”, proclamată solemn de Partidul Democrat, înseamnă nesocotirea exigențelor europene și încercarea de a construi în Republica Moldova altceva decât un stat bazat pe lege și justiție echitabilă. Nu un stat pentru cetățeni, ci un adăpost confortabil pentru clanurile guvernante.
* Opiniile exprimate în acest material aparțin autorului și nu sunt neapărat ale Europei Libere.