UE a adoptat la 31 mai 2024 sancțiuni suplimentare împotriva Teheranului, pedepsit astfel și pentru sprijinirea unor grupări armate și entități din Orientul Mijlociu și zona Mării Roșii.
Într-un comunicat de presă din 17 iunie al Serviciului de Acțiune Externă al UE se spune că acestor sancțiuni li se aliniază țările candidate Macedonia de Nord, Muntenegru, Albania, Ucraina, Republica Moldova și Bosnia și Herțegovina, ca și țările care nu fac parte din UE, dar îi copiază adesea deciziile: Islanda, Liechtenstein și Norvegia.
Alinierea politicii externe la politica externă a UE este una din cerințele puse de Bruxelles țărilor candidate în procesul aderării. De pe lista celor care s-au raliat la noile sancțiuni împotriva Iranului lipsesc, în mod notabil, Serbia și Turcia. Țara candidată din Balcani refuză în general să aplice sancțiuni care ating direct sau indirect F. Rusă, iar Ankara are propriile politici legate atât de Moscova, cât și de vecinii ei din Orientul Mijlociu, cum este Iranul. (M.Ț.)
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te