Moldova se alătură țărilor care îl felicită pe Trump. Așteaptă sprijin pentru „prosperitate și securitate”

Lumea întreagă a reacționat la victoria lui Trump în alegerile din SUA, văzută de unii ca surprinzătoare.

Președinta R. Moldova, Maia Sandu, l-a felicitat miercuri pe fostul președinte american republican, Donald Trump, care pare pe cale să câștige un nou mandat, în dauna vicepreședintei democrate Kamala Harris la alegerile de la 5 noiembrie din SUA.

„Felicitări pentru victoria dvs. în alegeri”, a scris Sandu pe X, adăugând: „Moldova prețuiește relația sa cu Statele Unite, partenerul nostru strategic, și așteaptă cu nerăbdare să aprofundeze cooperarea noastră pentru un viitor de mai mare prosperitate și securitate pentru poporul nostru.”

Mai devreme, Trump fusese felicitat într-un mesaj entuziasmat de liderul socialiștilor moldoveni, fostul președinte Igor Dodon.

Dodon a părut să facă o aluzie ironică la victoria Maiei Sandu grație voturilor din diasporă, la 3 noiembrie, în mesajul de pe rețele în care spune: „Iată cum arată o victorie convingătoare (a lui Trump, n. red.), cu voturile din țară!”

La ora publicării acestor mesaje, Trump avea, potrivit presei americane, 267 din cele 270 de voturi electorale de care e nevoie pentru a câștiga alegerile și își proclamase deja victoria la un miting.

Mesaje de felicitare pe adresa lui Trump au venit practic de la toți liderii europeni, inclusiv de la cei ai țărilor vecine cu Moldova, România și Ucraina.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te