Moldova între încrîncenarea unui clan la putere și o masă de oameni vrînd să trăiască altfel... (Video)

Pentru oameni perspicace nu atât izbânzile, cât erorile sunt folositoare, adică instructive. Și dacă cumva nu au fost destule pe durata primelor decenii de independență a Republicii Moldova, evenimentele din ultimii câțiva ani oferă un teren cât se poate vast și de util pentru cineva care vrea să tragă învățăminte și nu doar foloase. Despre asta discutăm în emisiunea de astăzi.

Vasile Botnaru

Pe vremea când ideologia sovietică era în vogă, se spunea așa: „Бытиё определяет сознание”. Și aveau dreptate ideologii sovietici, preluând, de fapt, maxima asta de pe la Marx de undeva. Pentru că asta continuă să funcționeze. Și încercăm să vorbim astăzi despre modul în care trăim, condiția și influența pe care o are asupra alegerii făcute de tineri, în special.

Pe măsură ce ne depărtăm de vremurile de triste pomeniri, nu moare apetitul pentru aceste vremuri. Se acoperă cu o crustă romantică vremurile astea și tinerii continuă să creadă că părinții lor, bunicii lor au trăit într-o vreme mai bună decât cea pe care o trăiesc astăzi. O fi, dar fără ca să decojești ceapa, vorba lui Gunter Grass, este imposibil să afli adevărul.

Despre asta încerc să discut cu invitații mei de astăzi, Octavian Țîcu, cunoscut ca istoric deja mai mult decât pugilist, deși mie îmi place să amintim oamenilor că este un luptător, în primul rând. Și un alt luptător – Andrei Bolocan, luptă cu mijloace specifice, luptă cu mizeria, cu birocrația, cu rutina, cu lipsa simțului de umor, încearcă să cultive oamenilor acest virus absolut necesar, pentru că, fără simț de umor n-ai ce face în lumea de astăzi.

Pentru început vreau să ne amintim de Kafka, săptămâna asta în care noi imprimăm emisiunea toată lumea și-a amintit de Kafka, să găsim o legătură între modul în care el a trăit și opera lui. Cred că ați fost la Praga, ați văzut casa-muzeu, bojdeuca a la Creangă, în care el crea. Și lucrările lui, de fapt, au obscuritatea asta, culise periferice ale Pragăi și condiția vieții lui ca și cum au influențat lucrările sale, celebra „Insectă”, da? Și invers, s-ar putea să fi fost caracterul dânsului, orizonturile sale să-l fi determinat să se limiteze la un asemenea spațiu.

Punct și de la capăt - o emisiune moderată de Vasile Botnaru

Am pornit de la acest epigraf kafkian ca să vă întreb, domnule Țîcu, dacă viața din Republica Moldova post-sovietică, cu sărăcia pe față și cu opulența la celălalt pol, cu decalajul acesta tot mai mare între aceste două poluri, generează în mod obligatoriu viziuni teribile, ca să nu le spun de stânga, revoluționare sau, odată și odată, o să genereze și dorință liberală de a ajunge în vârfurile alea pe căi cinstite, evident?

Octavian Țîcu

Octavian Țîcu: „Nici, nici, cred. Pentru că realitățile noastre sunt, în mare parte, condiționate de o moștenire pe care o purtăm. Noi trebuie să vedem nuanțat această afiliere a tinerilor față de stânga – dacă ea este un proces general european sau dacă se referă la anumite state sau la anumite regiuni. Pentru că avem mari diferențe între această percepție de stânga într-un spațiu european, unde social-democrația a construit un spațiu, prin definiție, al socialismului în felul în care l-au gândit chiar comuniștii bolșevici...”

Europa Liberă: Mă rog, stânga în Europa este „Egalite, fraternite”, da?

Octavian Țicu: „Este. Este o anti-stângă, dacă vreți, est-europeană, întregul spațiu est-european, după 1989-1991 s-a construit pe ideea de anti-stângă și liberalism pentru a accede în Uniunea Europeană. Și discursul anti-comunist a fost unul fondator pentru majoritatea statelor, inclusiv Cehia, Polonia, Ungaria, Țările Baltice și așa mai departe. În interiorul stângii sunt mai multe stângi. Vedem, de obicei, stânga în contextul nostru asociată cu două lucruri importante: este vorba de trecutul sovietic și este vorba de orientare spre Rusia. Astea sunt două componente ale unui om care se crede de stânga. Până a ajunge…”

Europa Liberă: Dar, domnule Țicu, tinerii, în special, ei nu sunt atât de conectați la ideologia pro-răsăriteană, pro-Kremlin. Da, ei, maxim, sunt atrași, poate, de Kirkorov. De ce ei continuă să meargă pe grebla părinților?

Octavian Țicu: „Eu nu văd un fenomen de masă a aderenței. Nu este. Este un fenomen de aderență la un partid concret, care s-a schimbat ca denumire în Republica Moldova. Spre exemplu, dacă, după Vladimir Voronin și Partidul Comuniștilor a venit Partidul Socialiștilor, dacă ar pleca Igor Dodon, această stângă tânără s-ar duce, probabil, la Renato Usatîi. Pentru că aici nu este vorba de viziuni de stânga, care persistă și ele trebuie recunoscute într-un context al memoriei colective legate de trecutul sovietic în mod concret.

Noi vorbim de independență, de întoarcerea la valorile

românești după 1991. Dar să nu uităm că memoria istorică este formată nu doar de școală, de discursul public și politic, dar este formată de familie. Iar familiile care se revendică de la acest trecut sunt foarte numeroase și ele au păstrat această memorie istorică nealterată și o cultivă tinerilor care au aderență față de aceste forme de exprimare a unui partid care este socialist doar în denumire.”

Vasile Botnaru și Octavian Țîcu în studioul Europei Libere la Chișinău

Europa Liberă: Asteriscul, imediat. Revenirea asta la rădăcinile românești, creștine este mai puternică, deja?

Octavian Țîcu: „Nici asta nu este. Pentru că este contracarată de o a treia tendință, mă refer la globalizare, care are efecte devastatoare și pentru o parte, și pentru alta. Tinerii noștri, de foarte multe ori, se proiectează în afara spațiului în care trăiesc. Ei călătoresc foarte des, Work and Travel, Europa, Erasmus.”

Europa Liberă: Sau Canada. Iată un om care s-a extrapolat, care este victima globalizării. Andrei, dumneata deja aparții mai mult spațiului globalizat, nu doar canadian, da? Ești din spațiul virtual, cel puțin multă lume te știe. Dumneata, când faci naveta, revii în Republica Moldova, văzând la sigur deja cu alți ochi Republica Moldova. Ce-ți sare în ochi? Încotro se orientează viitoarea generație de politicieni care vor ajunge să voteze legi și să decidă ce trebuie să scrie în Constituție? Încotro Moldova?

Andrei Bolocan

Andrei Bolocan: „E complicat să răspund, mai ales că mie personal îmi vine greu să definesc cuvântul țară în raport cu Republica Moldova și să înțeleg unde ne oprim noi, unde am început noi, unde terminăm.”

Europa Liberă: Bine, dar are prezident, Parlament, BMW-uri.

Andrei Bolocan: „Da, pe de o parte, iată, există impulsul acesta pe care eu, l-am auzit cred de la niște americani care au venit la noi pe la liceu prin clasa a opta, au spus că: „Uite, nouă nu ne place George Bush, dar noi respectăm instituția prezidențială”. Și atunci mi-au dat de înțeles că democrația înseamnă instituțiile democratice, instituțiile democratice care formează un stat democratic.

Și, iaca, stai și te întrebi: e normal să nu respecți președintele și, într-un fel, să ignori și instituția odată cu el, pentru că el, probabil, ar fi ajuns acolo prin fraudă sau mai știu eu ce acolo? E greu să definesc, asta dacă vorbim de țară.

Fiecare revenire este una nouă. Nu știu; primăvara asta revenind și văzând ninsorile, văzând laudele lui Gaburici pe Internet cum tot se curăță și, parcurgând drumul Chișinău – Orhei câteva zile la rând, înspăimântându-mă de cantitatea de microbuze care, cu siguranță, aparțineau unor afaceri mici, mai mari, mijlocii, care nu erau deloc echipate cu roți de iarnă, din care ieșeau un fum negru - și tu stai și te întrebi: da asta oare înseamnă corupție la nivel de, cum se cheamă, tehosmotr (revizie tehnică – n.red.) și așa mai departe?

Tot asta doare. Pe urmă tu te bucuri că îți vezi rudele, neamurile, unu, doi, trei oameni care au mai rămas în Moldova de care ți-e drag. Și stai și te mai întrebi: dar poate eu n-ar trebui să am așteptări foarte mari, apropo de Moldova? Și atunci stai și te mai calmezi și devii mai cuminte.

Eu, de exemplu, de când am venit la început de iunie, tot insistam să mă salut cu vânzătoarele în magazin și să le spun „La revedere” la urmă. Acum, recunosc, nu știu, asta se poate numi „am căzut pradă sistemului” sau cum se cheamă, eu deja renunț la asta. Pentru că mă simt, într-un fel, arogant – nimeni n-o face, dar eu încerc, ca și cum, să mă pun într-o lumină bună și mă simt incomod făcând asta.”

Europa Liberă: Bine că doar arogant, dacă nu cumva nebun.

Andrei Bolocan: „Da, ca și cum aș cere prea mult. Și atunci renunț. Știi, intri în magazin și te aștepți la un bună ziua, dar prima întrebare este: „Sacoșă?”. „Sacoșă?” Serios? Asta e întrebarea?”

Europa Liberă: Poate asta e un fel de a saluta oamenii?

Andrei Bolocan: „Poate e un fel de bună ziua. Hai să ne spunem asta „Sacoșă!”. Și atunci am renunțat la așteptări prea mari.

Așa că, la întrebarea încotro merge Moldova, încotro ne îndreaptă politicienii e și mai complicat de răspuns.”

Europa Liberă: Dar fiți de acord că este foarte important să ne dumirim. Pentru că, astăzi, câine-câinește, dar mâine, cei care vor decide „încotro, Moldova” astăzi se educă, astăzi își bagă în cap ce înseamnă globalizare, ce înseamnă stânga, ce înseamnă dreapta. Dumneavoastră ați pornit de la realitățile „Бытиё определяет сознание”, realitățile care nu plac, sigur, începând de la zăpadă și gropi și așa mai departe.

Andrei Bolocan: „Dar asta poate să fie și vina mea, poate eu proiectez…”

Europa Liberă: Nu, nu. Și îi determină și pe oamenii care saltă în gropi, îi determină - să se uite încotro? Multă lume, chiar destul de cultivată, când dă cu roata în groapă spune: „Capitalismul mamii lor! Mai bine era socialismul!”. Și eu, încerc să polemizez cu dânșii: „Capitalismul e în Germania, e în Franța, unde nu sunt gropi, unde nu s-a furat asfaltul”. Polemicile astea pot ajuta pe oameni să se uite altfel la liberalism, să nu se ia după vitrina din Azerbaidjan și Kazahstan?

Andrei Bolocan: „Noi putem vorbi despre capitalism din perspectiva canadiană, în care e mult capitalism, în care sunt foarte multe împrumuturi de la americani, consumarism, 700 de feluri de cașcaval pe un raft și te rătăcești. Dar putem vorbi și de socialismul canadian, care e tare prezent, asistență parentală și terenuri de joacă, școli, taxe municipale care tu știi unde se duc, broșuri de la Primărie care vin anual „Iată ce am făcut noi”, dar de la Primării nu de milioane de oameni, dar de la Primării de sectoare, Primării din astea mici, pentru 20 de mii de oameni.”

Europa Liberă: Adică capitalismul lasă loc și pentru genul acesta de asistență socială?

Andrei Bolocan: „ Da, canadienii canadieni, localnicii, preferă să spună că noi suntem „aplecați”, în sensul urât al cuvântului, de capitalism, de sistemul de taxe, dar noi ne bucurăm și de un confort social. Aici parcă te simți „aplecat” în Moldova, dar, nu știu cum, parcă nu te mângâie nimeni. Orheiul poate e o excepție, acolo îți mai dă și un biscuit, și un mic.”

Octavian Țîcu: „Eu cred că marea tragedie a stângii și a ceea ce numim noi socialism a constituit tocmai experiența asta de 70 de ani de comunism. Pentru că în interior s-au produs niște cataclisme, pervertirea ideii de socialism în felul în care a fost gândită chiar și de Marx, pentru că Marx avea o cu totul altă viziune, raportată la epoca în care a trăit și care, cu siguranță, nu putea fi proiectată într-o Rusie care nu întrunea condițiile pentru un socialism, în felul în care a fost concepută de Marx și toată stânga europeană de până la Lenin.

Octavian Țîcu

Ce s-a întâmplat odată cu instaurarea bolșevicilor la putere a fost, de fapt, un regim totalitar care, așa cum știm, a născut mai multe forme de expresie, spre exemplu maoismul sau polpotismul. Deci, fiecare al patrulea cambodgian a murit exterminat de regim, nemaivorbind de zecile de milioane care au trecut prin acest malaxor al diferitor forme de expresie a stângii.

În timp ce, așa cum știm, stânga europeană s-a detașat treptat, după declarația de la Godesberg din 1959, în care a renunțat la lupta de clasă și care a născut o altă formă de socialism. Pentru că ceea ce spunea Andrei cu referință la Canada are aplicare totală în țările nordice, unde, așa cum știm, este cel mai înalt nivel de viață din lume – modelul suedez, în primul rând, dar și multe alte, Danemarca, Norvegia, Finlanda.

Dacă vorbim propriu-zis de socialism într-o formă cât decât acceptabilă, este vorba de social-democrație. Social-democrația, ca o formă de coabitare între democrație și socialism. Pentru că nici liberalismul, să nu ne facem iluzii, liberalismul în sine nu este o teorie atât de bună în practică așa cum ne-am dori noi. Pentru că extrapolează această diferență între bogați și săraci pe care ați enunțat-o, lasă loc întreprinderii și inițiativei – lucru cu care omul nostru moldovean nu este obișnuit.

El este un om ieșit din sistemul totalitar în care statul i-a gândit fiecare pas, l-a programat ce să facă, i-a asigurat sistemul medical. Și acum, aflat în această junglă, el este nevoit să-și caute soluții. Și, de foarte multe ori, când analizezi, spre exemplu, regimul lui Voronin, dacă vă aduceți aminte, Voronin a făcut, dincolo de lucrurile pe care le-a declarat și spunem că ideologic el nu a fost adecvat, dar el a făcut niște chestiuni de stânga foarte concrete: a plătit salariile la timp, pensiile, a angajat Republica Moldova în niște proiecte de dezvoltare, inclusiv mediul rural, dar lucrurile astea au contat foarte mult pentru alegerea lui din 2005.”

Europa Liberă: Dacă ați pomenit numele lui Voronin, Voronin a ajuns, făcând lucrurile astea, la concluzia că următorul pas, de fapt, e orientarea către Uniunea Europeană? Pentru că, în 2005, el, ca și cum, a făcut alegerea.

Octavian Țîcu: „Nici într-un caz. Este vorba de speculare. Deci, el este un politician care a fost foarte abil, a știut să se descurce în mediul în care a activat. Dar aici este vorba de, hai să spunem așa, o programare genetică a lui ca om politic – el așa a fost crescut și așa a acționat. El nu știa alt mod de acțiune decât pentru propriile sale interese care sunt, prin excelență, capitaliste, pentru că regimul său pe care l-a instaurat a lucrat în beneficiul lui și al lui Plahotniuc, și al fiului lui. Dar, în esență, câțiva pași pe care îi putem urmări, foarte clar, de stânga, pe care i-a urmărit cu fidelitate.”

Europa Liberă: Și, de dragul supraviețuirii, s-a cuprins și cu dușmanul Băsescu…

Octavian Țîcu: „Și cu Saakașvili, și cu toți europenii.”

Europa Liberă: Ceea ce definește regimurile pe care le-ați trecut în revistă – neglijența totală față de persoane, față de om, da?

Octavian Țîcu: „Sigur, prețul vieții umane – zero.”

Europa Liberă: Cum ați spus, da. Îl bagă la malaxor fără niciun regret. Când vă uitați la realitățile de azi - ați pornit de la observația asta, ca o metaforă, cu sacoșa. Oamenii care ne conduc – cum credeți? – măcar încearcă să mimeze, măcar să citeze, din când în când, din Constituție că valoarea supremă este omul, este copilul care se naște, este omul care trebuie să aibă rampă de acces.

Andrei Bolocan: „Probabil aș avea o bucurie dacă aș afla că cineva, undeva, într-un sediu de partid încă mai spune la o ședință „Hei, hei! Dar doctrina noastră oleacă e alta!”. Și atunci restul să uită la dânsul și spun: „Остынь, успокойся! Noi suntem socialiști în denumire numai!”. M-aș bucura să aflu că cineva încă se mai ghidează după asemenea principii, dar nu cred.

Eu cred că planurile se fac oleacă altfel și tot se rezumă la scheme. Ceea ce este atât de trist, pentru că noi vorbim de oameni care sunt angajații noștri, care ar trebui să fie responsabili în fața noastră și să ne dea socoteala, să le cerem noi socoteala, și ei să ne-o dea. Dar noi vorbim despre ei ca despre niște jucători, ca despre un meci de fotbal a unor echipe pe care noi nu le cunoaștem, dar tare, tare le îndrăgim. Și e foarte mare păcat în asta. Pentru că, dar același Candu, Filip, mulți alții, ar fi trebuit să deschidă gura și să spună: „Uite ce se petrece, ies șapte mii de oameni în piață. Trebuie să deschidem gura și să spunem că ceva se întâmplă”. Ei pot să ceară orice, acești șapte mii de oameni, ei pot să ceară instaurarea unei religii sau formarea

unui cult religios pe baza de macaroane nu tare fierte, aldente. Șapte mii de oameni cer asta. Tu, ca om, trebuie să spui: sunt de acord, nu sunt de acord, cred că e o aberație. Nimeni la noi nu deschide gura, ei nu sunt deloc under pressure, nu se simt presați.”

Vasile Botnaru

Europa Liberă: Pentru că se prezumă că ei cunosc un mare secret politic – cum să-i fericească pe toți. Pe ăștia șapte mii putem să-i neglijăm sau, câți o fi ieșit – ei au spus că trei mii au ieșit. Ăștia trei mii nu contează, contează cei mulți pentru care ei nu dorm nopțile, știu cum să împartă bugetul astfel încât să ajungă la toți câte un kilometru de drum sau câte un pachet de orez. Și atunci eu nici măcar asta nu văd foarte clar spunându-se măcar. Pentru că atunci când, de exemplu, la baza deciziei judecătorești care spune că noi am respectat legea, am anulat rezultatele scrutinului pentru că cineva a făcut agitație în ziua cutare. Dar, de fapt, sunt penalizați acei care trebuie să aibă primar, care trebuie să aibă satisfacția că au votat un primar.

Iată, paradoxul acesta este că, de fapt, ăștia, ca și cum, au în cap o icoană, un om anume, abstract sau concret, și continuă să neglijeze, pardon, ca și bolșevicii o voință exprimată prin vot sau o necesitate care e vizibilă – transport, gropi și așa mai departe. Situația asta a dumneavoastră, dacă ați fi să o rezolvați, cum i-ați determina ca să îi cereți socoteală acestei guvernări să vină la un examen să spună: „Ia demonstrați-ne că voi într-adevăr aveți icoana asta în cap, că știți cum să îi fericiți pe oamenii ăștia!”.

Andrei Bolocan: „Eu recunosc, poate uneori mai iau prea

Andrei Bolocan

tare în serios, dar în cazul dat n-ar trebui, atunci, mai ales, când eu spun că eu cer socoteală. Că eu mai fac câte un video pe internet și mi se pare că dacă mai multe mii de oameni îl distribuie, atunci mai multe mii de oameni se regăsesc în acest mesaj. Și eu trăiesc cu senzația „dar poate o să-mi răspundă un Gaburici, Violeta Ivanov, Andrian Candu, cum îi mai cheamă”. Dar nu-mi iese să ajung la urechile, la ochii lor. Poate ajung, dar nu reușesc să obțin un răspuns.

Și adesea mă simt foarte nepotrivit sau neadecvat, apropo de ceea ce se întâmplă în Moldova, eu simt că eu fac satiră politică, dar în cazul nostru mai există și chestii penale. E ca și atunci când eu lucram înainte la JurnalTV și noi împărțeam un soi de premiu oamenilor care greșesc săptămânal.”

Europa Liberă: Berbecul acela de aur.

Andrei Bolocan: „Da, exact. Mătincă și domnul Țîcu s-a ales cu unul.”

Octavian Țicu: „Eu sunt mândru de cârlanul meu.”

Andrei Bolocan: „Zilele astea l-am mai întâlnit pe domnul Mihai Godea, poate vă mai amintiți de asemenea politician, a spus că l-a pierdut și și-a cerut iertare. Dar, iată, noi împărțeam acest berbec pentru oamenii care au greșit pe parcursul săptămânii. Doar că, adesea, greșelile erau pasibile de ceva mai serios decât pur și simplu un berbec.

Și, iată, acesta este momentul în care eu nu știu ce să fac. Pentru că apare o investigație de la Rise și spune că Andrian Candu a făcut acțiuni care sunt incompatibile cu funcția lui de demnitar de stat. Hihi, haha, vreo patru troli comentează la articol, 150 de oameni de pe Facebook-ul moldovenesc aud despre asta. Mii de oameni de la sat nu aud, nu află, nu ajung să ceară socoteală lui Candu. Idee n-am dacă asta e metoda corectă – cea cu satira politică, eu cred că asta e una din metode.”

Europa Liberă: Dar nu vă lăsați bătut?

Andrei Bolocan: „Nu cred, nu cred.”

Europa Liberă: Cât de firească este următoarea etapă: protestele. Și am să-l întreb imediat de domnul Țîcu. Satira și protestele: sunt ele mai eficiente decât satira?

Andrei Bolocan: „Da, eu mai degrabă aș spune: protestul și formele lui. Discutam și cu oamenii care acum fac un soi de celulă de creativitate cu #occupyguguta – noi trebuie să vrem să includem cât mai mulți oameni. Foarte puțini oameni, în raport cu populația țării, foarte puțini oameni o să-și dorească să iasă în piață. Foarte puțin iese din asta în materie de formalități sau decizii. Tu ai ieșit, în piață, ai scandat, tu după ce pleci acasă nu ai aflat o decizie, nu a ieșit nimeni la tine, nu a ieșit un demnitar de stat să spună: „Da, am luat act de adunarea voastră, mersi, mâine la ședință o să discutăm”.

Mai mult ca atât, avem surse media care iau încă în derâdere asta și pe urmă să adună tot felul de Cornelii Ciurea, cum îi mai cheamă, și spun: „Se dezumflă, se dezumflă protestul, se dezumflă, se dezumflă”. Și te uiți și nu ești pugilist, dar strângi pumnii și vrei să te apropii să-i vorbești civilizat. Și tot asta tare te înfierbântă, așa că în fierbințeala asta trebuie canalizată pe mai multe arii, fie că ești creativ și poți face un video pe online, fie că, dimpotrivă, ești un om care lucrează la Poliția de frontieră și ai aflat de vreun caz și vrei să vorbești despre asta Internetului, deschide gura, vorbește. Lucrezi în cantoră, înțeleg perfect, ești bine, ești cuminte la muncă. Dar nu te sinchisi să mai dai câte o distribuție la un video care ia în derâdere pe șeful tău, pentru că altfel arăți ca acel de sub polpot.”

Europa Liberă: Dar Internetul acum e o armă foarte eficientă, dacă ia băgat în sperieți pe ruși, pe ăștia de la Kremlin și chinezii au înțeles chestia asta. Până când nu e închis în Republica Moldova eu bănuiesc că este…

Andrei Bolocan: „Nu, ai noștri nu îl închid, pentru că ai noștri îl folosesc într-un mod tare mârșav și, de fapt, previzibil.”

Europa Liberă: La troli vă referiți?

Andrei Bolocan: „Troli, linkuri sponsorizate. Avantajul sau partea bună pe care Facebook-ul a făcut-o acum și noi trebuie să ne închinăm în fața domnului Mark - Zuckerberg, nu Tcaciuc – care a făcut vizibilă fiecare pagină pe Facebook un punct care se cheamă info and ads, informații și publicități. La fiecare pagină de pe Facebook poți să vezi cine și ce publicități are acum. Iată, intri pe pagina lui Dodon, Igor Dodon, și vezi că el are cinci sau șapte postări sponsorizate în acest moment. Poți să vezi la fiecare politician, oricare om, oricare afacere.”

Europa Liberă: Adică nu trebuie să ai mare școală ca să faci radiografia asta a unei pagini?

Andrei Bolocan

Andrei Bolocan: „Nu. Și poți să vezi la o pagină care a apărut ieri noaptea și are 200 de like-uri și are un video cu o 1000 de like-uri care a fost văzut de 25 de mii de oameni, stai și te întrebi: „Hm, dar ce împing, ce încearcă să vândă ei printr-o postare sponsorizată? A, vând un mesaj denaturat al Natei Albot de la un protest duminical? Hm, curios! Oare cui asta i-ar folosi?”, întrebarea domnului Filip și a lui Candu după alegeri. Dar oare cui, cui îi trebuie asta? Și e ușor de înțeles.”

Europa Liberă: Protestele. În primul rând, dumneavoastră sunteți deja încorporat în corpul acesta organizatoric. De ce „celulă de rezistență”, de ce limbajul acesta marțial? Credeți că temperatura de fierbere, în primul rând, a potențialului de proteste a ajuns astfel încât să se transforme într-un…

Octavian Țîcu: „Da, este un mesaj clar. Mie mi se pare că s-a întâmplat un lucru unic în Republica Moldova, pentru că, după ce am pierdut alegerile din prezidențiale din 2016, așa cum se știe foarte bine, cetățeanul nostru și-a luat pașaportul și a plecat.

Acum, după câștigarea alegerilor din 3 iulie, cetățeanul nostru a ieșit în piață de două ori la rând, mai masiv. Eu am putut să văd ambele proteste, și din 24 iunie, și din 3 iulie. Furia oamenilor este mult mai mare și ea a încercat să fie cumva oprită prin blocaje de drum, prin folosirea diferitor tertipuri, dar oameni mulți au fost și la Curtea Supremă de Justiție.

Este un protest care nu se va opri și el nu va putea fi îngrădit. Deci, asta este fatalismul situației, pentru că puterea simte că lucrurile nu mai pot fi controlate. Și asta se referă și la limbajul care a fost adoptat și de vorbitori, chiar dacă am

vorbit și de lucruri pacifiste, și de chestiuni pașnice, dar noi știm că luna august este o lună a marilor schimbări în istoria noastră, multe lucruri s-au întâmplat care nu știm cum ar putea evolua. În condițiile în care nucleul care s-a constituit și care, cu siguranță, va dori să proiecteze anumite acțiuni care vor fi și care cu siguranță vor fi axate pe diferite segmente ale rezistenței împotriva acestui sistem, împotriva regimului. Și astea vor duce în cele din urmă la această condiție, în care nu pot să spun în mod concret cum vor evolua lucrurile, poate în interiorul sistemului se va fractura ceva.”

Europa Liberă: Domnule Țîcu, probitatea dumitale nu se pune la îndoială. Dumneata ai renunțat la funcția de ministru după ce ai văzut ce se întâmplă acolo în interior, asta ca să pomenesc doar un episod. Și atunci dumneata ai fi în stare să răspunzi la următoarea întrebare: în interiorul protestelor întotdeauna sunt oameni de tot felul, de toată culoarea. Și lui Năstase i s-a reproșat mereu că a stat alături de Dodon, de Usatîi, vezi Doamne, o să-l accepte oricând ca să fie catapultat în Parlament. Dumneata cum te uiți, fiind acolo, în interior, la această eterogenitate sau con-drumeție temporară?

Octavian Țîcu: „Noi am mai avut așa forme de unitate. Chiar începutul independenței noastre s-a clădit datorită faptului că a existat un dușman comun împotriva căruia s-au unit toți și împotriva căruia au luptat, după care am avut ce am avut. Diversitatea a revenit pe poziții. În 2009 a fost la fel, apropo – oameni absolut diferiți ca viziuni precum Filat, Urechean, Ghimpu, Lupu cu Plahotniuc – au fost la fel de eterogeni și după asta s-a văzut.

Există un pericol, evident. Dar acum s-a întâmplat un lucru: eu cred că oamenii care acum se află în această platformă, în această opoziție au viziuni apropiate. Năstase are mai multe păcate care i se aruncă - și legăturile cu Țopii, și

lucrurile pe care le-ați invocat dumneavoastră. Dar acum pentru noi este important că există o platformă care mie mi se pare că este creată din oameni onești, din oameni care doresc cu adevărat să schimbe lucrurile în Republica Moldova, oameni care nu gândesc prin prisma oportunismului, ci prin dorința de a face bine. Și faptul că există foarte mulți oameni din societatea civilă, destul de cunoscuți în Republica Moldova care eu cred că în condițiile conturării actului de putere, nu vor putea fi neglijați și vor aduce un moment de echilibru față de partidele politice.”

Europa Liberă: Aici întrebarea inevitabilă: tot omul care încă, cum spune domnul Bolocan, n-a ajuns la proteste și nici n-o să ajungă, de exemplu, uitându-se la televizor, dacă o să aibă norocul să dea de un canal care o să arate onest ce se întâmplă. El o să se întrebe „Dar ce garanții îmi dați mie că voi știți cum să faceți altfel decât cei care guvernează acum? Ce garanție am eu că voi sunteți exact acei care trebuie să vină în loc?”. Multă lume, fiți de acord, așa se întreabă: nu cumva vine Tanda după Manda?

Octavian Țîcu: „Nu, trebuie să se uite la oamenii care sunt în față. Schimbarea precedentă, din 2009 a fost clar una în care am avut un Filat care a avut un interes mercantil foarte evident. Deci, omul a văzut politica ca un business, iar rivalitățile dintre acești doi oameni, că au fost întâi de afaceri și după aceea de alte chestiuni.

Acum, oamenii care sunt, sunt de altfel factură. Deci,

privește, în primul rând, la oamenii care sunt și ai căror interese eu cred că nu sunt legate de afaceri sau de alte lucruri. Acești oameni au cu ce se ocupa, au ce face. Și dacă acceptăm această provocare, este din dorința ca într-adevăr să putem schimba lucrurile. Iar pentru cetățeanul care are dileme, așa cum le-ați enunțat, trebuie să aleagă între a fi în continuare așa cum este, iar, cu siguranță că dincolo de asta va fi și mai rău, și cetățeanul din Republica Moldova nu trebuie să se gândească că este pus la adăpost și atâta timp cât nu l-a atins pe el regimul în mod nemijlocit, nu se va întâmpla nimic. Regimul este la ușă. El poate să ia apartamentul, poate să-l închidă, poate să-i facă orice în condițiile în care nu o să fie reacție.

Acum este o posibilitate reală și concretă, în care, printr-o mobilizare exemplară, noi putem scăpa de un singur om pentru ca, ulterior, să putem rezolva lucrurile în Republica Moldova.”

Europa Liberă: Să-l întreb pe Andrei despre acest singur om. Între paranteze fiind spus dacă oamenii din business ar avea curajul să vorbească ce pățesc din cauza unui om sau unui clan, sigur că ar fi mai multe dovezi. Deocamdată, foarte puțini, niște primari acceptă să vorbească sau sunt nevoiți să vorbească ca să se apere. Dar, Andrei, dumneata, care intuitiv sau bănuiesc că ai studiat, limbajul cel mai eficient, inclusiv pentru satiră, pentru ca să fii auzit, voiam să te întreb pe dumneata, uitându-te de la o parte, dacă limbajul marțial, cum îi spun unii, de la mitinguri sau revendicările, în general, cum se formulează, sunt suficient de mobilizatoare, convingătoare pentru oameni, mai ales pe termen lung? Cineva mă întreba: „Dar după ce îl dă jos pe acest singur om, ce trebuie de făcut?”. Iarăși, cum mă conving oamenii ăștia că, venind, ei știu planul A, B, C, foaia de parcurs, unde trebuie să ajungă, dacă eu o să ajung în interiorul acestei construcții sau iar o să rămân pe dinafară și împărțeala se va face între alți participanți la vânătoarea de la Pădurea Domnească?

Andrei Bolocan: „Eu cred că este bine să existe o căutare

Andrei Bolocan

continuă a acestui adevăr, spre ce noi mergem. Mie foarte mult mi-a plăcut atunci când am văzut adunându-se oamenii la #occupyguguta, la celula asta creativă de protest, pentru că acolo s-a convenit că noi vom naște prin dialog adevărul, noi vom

conveni la acea listă de scopuri spre care noi mergem, noi vom face dezbateri pentru a vedea – dar poate dreptatea lui e oleacă mai dreaptă decât a mea și așa mai departe?

Eu cred că, în cazul acestei celule de rezistență, unul din piloni sau unul din factorii importanți pentru a-i atrage pe simpatizanți ar fi să comunice în mod regulat. Și să se comunice că, uite, nom ajuns la adevărul ăsta, noi credem că este important deja să nu mai boicotăm votul mixt. Sau, dimpotrivă, să continuăm să boicotăm, pentru că avem șanse juridice să mai facem încă un referendum sau mai știu eu.

Să se comunice ca oamenilor să li se dea nu doar impresia, dar și certitudinea că, uite, există o cale juridică de a face asta, există o cale juridică de a cere socoteală aceluia cu borsetka, aceluia cu stvolul și așa mai departe.

Dacă noi vom rămâne doar la epitete și la „Acela-i proxenet, acela-i diavol, acela-i Doamne ferește!”, asta nu va duce nicăieri. Noi trebuie să conectăm. Mie mi-a plăcut foarte mult că au existat pozele astea acum cu judecătorii, pentru că oamenii au putut să se conecteze: iată imaginea Rodicăi Berdilo și actul de injustiție pe care l-a comis. Rodica Berdilo rămâne cu dreptatea ei, noi avem dreptatea noastră, noi credem că ea trebuie să-și dea demisia sau trebuie să fie lipsită de ceea ce are ea.

În cazul acelui singur om, domnul Plahotniuc, singuratic, de fapt, nu știu dacă singur… Ei, anyways, să nu-l supărăm. Eu sunt întotdeauna gata să-l întâmpin, să-i îmbrățișez și mulți dintre noi suntem gata să facem asta, pentru că suntem oameni cu bun simț și drăgăstoși. Nu știu, Octavian poate nu e de acord cu noi.”

Octavian Țîcu: „Mai puțin.”

Andrei Bolocan: „Mai puțin. Dar fără pumni, Octavian.”

Europa Liberă: Eu, de exemplu, întotdeauna vreau să înțeleg ce mobil are și ce-l determină pe dânsul. Se amestecă de multe ori folclorul cu realitatea, cu faptele. Și asta nu dă bine.

Andrei Bolocan: „Noi suntem într-o poziție de pierdere dacă noi foarte mult o să ne concentrăm pe ce va întreprinde el. Trebuie să ne gândim la ce trebuie să întreprindem noi. Iată, una dintre întrebările pe care i-ați adresat-o domnului Țicu, „Dar ce o să faceți voi după ce să presupunem, schimbați puterea?”, e foarte importantă, alta e „Ce scopuri noi avem?”.

Foarte multe întrebări care apar din mulțime sau doleanțe ale

Andrei Bolocan

oamenilor care uneori se apropie de mine la protest și spun: „Andrei, tot e bine și frumos, dar tu știi că e nevoie de ceva mai puternic decât asta? Ții minte, 7 aprilie? E nevoie de ceva mai fizic, mai palpabil”.

Toate aceste întrebări merită răspunsuri și atunci când această celulă de rezistență va arăta că, spre deosebire de ăștia care sunt burduhănoși, cu fotolii și cu funcții, noi răspundem, noi dăm socoteala acțiunilor noastre, atunci tu o să ai certitudinea că potențialul lor politic este unul foarte fain, democratic, tu poți să alegi pe cineva căruia să-i ceri socoteala, poți să alegi pe cineva care este vulnerabil, în sensul democratic al cuvântului.”

Europa Liberă: Știți care e preocuparea mea de cetățean sau de jurnalist cu ceva experiență? Că niciodată ca și cum nu avem timp sau nu-i momentul să discutăm în termenii ăștia. Pentru că acum suntem în revoluție, acum suntem în mișcare, lăsăm discuțiile pentru altă dată. Dar tocmai în această revoluție, în acest protest este cazul să se testeze liderii sau, în general, participanții dacă ei sunt mânați doar de dorința de răzbunare care, din păcate, e sfetnic rău, că la un moment dat toți care au gardul mai mare de doi metri sunt declarați criminali sau toți care au o casă mai arătoasă devin dușmanii poporului, burjui și așa mai departe? În sensul acesta eu zic că sunt foarte necesare niște dezbateri de ce nu e bine ca în locul lui „Guguță” să vină un monstru de hotel sau ce dracu acolo se proiectează. Așa cum, de altfel, a dat înapoi domnul primar Chirtoacă, țineți minte – când era cât pe ce să aprobe construcția unei biserici cu cavouri la subsol și, cu tot respectul, domnul Chirtoacă a avut curajul să spună că nu a avut dreptate.

Octavian Țîcu: „Chirtoacă e altceva decât guvernarea actuală, care sunt total dintr-un film cu Corrado Cattani. Asta-i mafie, domnule Botnaru! Ei n-o să se oprească, pentru că au de pierdut tot. Asta-i marea dilemă și marea noastră nenorocire a politicii.”

Europa Liberă: Dar asta știți sigur? Sau asta deja s-a osificat ca o versiune, ca și statul capturat? Dumneavoastră aveți grijă în fiecare 15 minute, ca publicitatea, să veniți cu povestea, chiar și sumară, cu probele? Pentru că – eu vă întreb, nu afirm – e necesară chestia asta, să le spuneți când ziceți „Asta-i mafie!”, probele pentru viitorul procuror, așa cum spune Năstase?

Octavian Țîcu: „Probe sunt evidente, chiar și ultimele alegeri sunt probe. Atunci când ți-ai călărit sistemul de justiție este evident că ai însumat intereselor personale de clan toate

instituțiile statului. Ai creat un stat paralel și ai creat un stat pe care ți l-ai subordonat. Deci, aici este marea problemă.

Dar eu ce vroiam să zic? Eu vroiam să zic de suma zero a politicii noastre. Pentru că nu există o continuitate firească, o trecere firească de la un partid, de la o guvernare la altă, care să realizeze. De obicei, cei care pierd, pierd totul și riscurile sunt foarte mari și asta mărește nivelul de încrâncenare în politica noastră.

Eu nu mi-aș dori deznodământ fatal în lucrurile care se întâmplă. Din contra, eu, ca și dumneavoastră sau ca și Andrei, care a enunțat aici, mi-aș dori ca politicul să aibă un pic de aderență la protestul uman, să aibă o reacție și să reacționeze adecvat la lucrurile care se cer. Din câte se pare, n-o să avem așa fericire.

Dar, ce pot să vă spun cu siguranță este că de condus și de a schimba Republica Moldova este foarte simplu. Nu înțeleg de unde ar veni problemele legate de ce va fi după. Pentru că, în primul rând, este nevoie pentru un Parlament, instituția supremă, să rupă această instituție a justiției din mâinile unui om, s-o curețe. În interiorul sistemului de justiție eu cred că

sunt oameni care pot realiza această curățire. Să restabilească această încredere, nici nu s-o restabilească, ea nici nu s-a stabilit vreodată. Deci, trebuie să se stabilească odată acest echilibru între pârghii. Și noi să mergem încet spre demontarea acestei politizări excesive a instituțiilor statului care trebuie să devină funcționale.

Nu este nimic complicat decât această încrâncenare determinată, pe de o parte, de un clan care vrea să se mențină la putere, iar pe de altă parte de o masă de oameni care vor să trăiască altfel.”