Autoritatea Aeronautică Civilă a R. Moldova apelează la moldovenii blocați în zonele de tranzit din aeroporturi, în străinătate, indiferent de țara de reședință, să contacteze ambasada sau cel mai apropiat consulat al Republicii Moldova de pe teritoriul statului unde se află, pentru a putea beneficia de asistență. Apelul vine după ce zeci de moldoveni au rămas blocați în ultimele zile pe aeroporturi din Spania sau Italia. Odată cu introducerea restricțiile de circulație în diferite țări cele mai afectate de epidemia de Covid-19, companiile aeriene au anulat zboruri la cererea autorităților naționale sau din proprie inițiativă.