Moldovenii care muncesc în Spania vor beneficia de pensii și indemnizații

Datele Departamentului ONU pentru afaceri și economii sociale pentru anul 2020 arată că circa 21.740 de emigranți din R. Moldova se aflau în Spania.

Cetățenii din Republica Moldova care muncesc în Spania vor beneficia de garanții sociale. Deputații din Comisia parlamentară politică externă și integrare europeană au aprobat miercuri, 21 septembrie, raportul privind ratificarea unui acord încheiat între cele două țări care prevede acest lucru.

Potrivit unui comunicat al serviciului de presă al legislativului, documentul vizează atât cetățenii care sunt angajați în Spania, precum și cei care au avut un loc de muncă în R. Moldova. „Este vorba despre angajați, lucrători independenți sau detașați, personalul întreprinderilor de transport internațional, al misiunilor diplomatice sau oficiilor consulare”, se precizează în comunicat.

Garanțiile sociale acordate sunt pensii pentru limita de vârstă, pensii și indemnizații de dizabilitate, inclusiv cele generate de accidente de muncă ori boli căpătate la locul de muncă, precum și pensii de urmaș. Autoritățile din fiecare țară urmează să decidă valoarea pensiei, în funcție de perioada de asigurare pe teritoriul său.

Acordul în domeniul securității sociale dintre R. Moldova și Spania a fost semnat la 21 iulie 2022. Datele Departamentului ONU pentru afaceri și economii sociale pentru anul 2020 arată că circa 21.740 de emigranți din R. Moldova se aflau în Spania.