Le Monde rezumă situația actuală din Ucraina într-un simplu titlu, un citat: «Nu putem să-l lăsăm pe Putin să ne fure Crăciunul».
În ciuda riscurilor de bombardamente și a tăierilor de curent, precum și a legii marțiale care interzice adunările publice importante, capitala Ucrainei va fi împodobită cu decorațiuni și brazi de Crăciun, promite primarul Vitali Klitschko.
Teoretic, iarna ar trebui să înghețe frontul. Țările membre ale NATO au anunțat însă că își vor intensifica sprijinul pentru Ucraina, în așteptarea unei ierni deosebit de grele din cauza penuriei de apă și electricitate cauzate de atacurile rusești asupra infrastructurilor ucrainene. În mesajul său video zilnic de luni seară, Volodimir Zelenski și-a avertizat compatrioții cu privire la riscul unor noi bombardamente întețite rusești în această săptămână, bombardamente la fel de ample ca cele de săptămâna trecută, care au privat milioane de oameni de încălzire, apă potabilă și electricitate.
Potrivit unui înalt oficial al Departamentului de Stat al SUA, Washingtonul cooperează acum cu mari companii americane și cu țări europene pentru a pune la punct echipamente și expertiză care să repare rețelele de înaltă tensiune din Ucraina avariate de atacurile Moscovei. Franța și Germania sunt pe cale de a trimite aproximativ o sută de generatoare electrice. Din punct de vedere militar, NATO continuă să facă presiune și pe marii producători de armament pentru a-i face să-și intensifice producția.
(Pentru urmărirea cvasi-exhaustivă a evoluțiilor pe diferitele fronturi se poate consulta site-ul Institutului pentru Studiul Războiului (Institute for the Study of War) care publică zilnic o evaluare a operațiunilor militare, bazată pe toate sursele accesibile.)
Elon Musk “se îndreaptă spre un clash” cu Apple
“Ce se întâmplă aici @tim_cook ? ”, a aruncat Elon Musk, noul proprietar al Twitter, într-o serie de tweets în doar 15 minute, în care el a acuzat Apple că ar fi amenințat cu scoaterea aplicației Twitter de pe App Store, cum o relatează New York Times. Prin aceste mesaje, cel mai bogat om din lume „a deschis calea către o luptă pentru putere” cu Tim Cook, puternicul director general al gigantului Apple, „care exercită o influență imensă asupra marilor companii de tehnologie”, analizează ziarul.
### Vezi și... ### Propagandiștii Kremlinului în plină perplexitate și cum Elon Musk e pe cale de a ucide o pasăre cântătoareÎn acest timp, după prăbușirea platformei FTX, iată că și BlockFi, site specializat în împrumuturi în criptomonede, și-a anunțat la rândul său falimentul.
Platforma afirmă că speră astfel să-și „stabilizeze activitatea” și că mizează pe aproximativ 250 de milioane de dolari rămași pentru a-și finanța operațiunile de restructurare.
BlockFi și-a anunțat falimentul luni 28 noiembrie, punându-se imediat sub protecția legislației SUA și pretinzând că problemele sale vin de la prăbușirea platformei de schimburi de monede virtuale FTX.
BlockFi se trezise în plină furtună deja în prima jumătate a anului, după prăbușirea generală a valorii criptomonedelor, care a afectat multe companii din acest sector. Unii dintre clienții care au depus bani la această companie, înființată în 2017, în schimbul angajamentului de a plăti dobânzi mari, s-au speriat ulterior și și-au retras fondurile. Platforma a fost afectată și de lichidarea companiei de investiții din Singapore Three Arrows Capital, căreia îi împrumutase bani.
Pentru a o ajuta să depășească aceste probleme, FTX și-a oferit ajutorul, promițându-i în special să acorde o linie de credit de 400 de milioane de dolari. Dar FTX a dat faliment de atunci. BlockFi a trebuit imediat să-și suspende majoritatea activităților, inclusiv retragerile din conturi.
(De citit în Le Monde și: În căutarea miliardelor pierdute de FTX, platforma de criptomonede care s-a prăbușit definitiv.)
Principiul dominoului
„De când a început această pauză, echipa noastră a explorat toate opțiunile strategice și alternativele disponibile”, afirmă un mesaj pe site-ul BlockFi. Depunerea bilanțului de faliment, în statul New Jersey, va permite companiei „să stabilizeze operațiunile” și să îi ofere „posibillitatea de a implementa un plan de reorganizare care să maximizeze valoarea pentru toți clienții și alte părți interesate”.
Compania intenționează să se concentreze pe colectarea banilor datorați de alte firme. Ea afirmă că are „mai mult de 100.000 de creditori”. De asemenea, spune că are la dispoziție 257 de milioane de dolari în numerar, ceea ce ar trebui să-i permită să-și finanțeze operațiunile pe durata restructurării.
Declarațiile „rasiste” ale Papei Francisc provoacă furie în Rusia
In sfârșit, The Guardian scrie pe larg despre cum Papa Francisc a stârnit furie în Rusia după un interviu în care a spus că membrii ceceni și buriați ai forțelor armate ruse au arătat până acum mai multă cruzime în Ucraina decât soldații etnicii ruși.
Într-un interviu cu publicația catolică din SUA America Magazine, Papa a spus că soldații din regiunea budistă Buriatia și din Cecenia musulmană au fost „cei mai cruzi” în timp ce luptau în Ucraina.
### Vezi și... ### Papa Francisc compară războiul Rusiei în Ucraina cu foametea din anii 1930 provocată de Stalin„În general, cei mai cruzi sunt cei care vin din Rusia, dar nu sunt de tradiție rusă, cum ar fi cecenii, buriații și așa mai departe”, a spus el.
Rusia s-a bazat în mod disproportionat pe minoritățile etnice pentru a-și asigura grosul forței de luptă în Ucraina.
Organizațiile pentru drepturile omului și presa independentă au adus dovezi copleșitoare ale crimelor de război comise de forțele ruse, însă nu există date precise care să arate că soldații din minoritățile naționale din Rusia s-ar fi comportat mai rău în Ucraina decât etnici ruși.
Comentariile papei au fost condamnate foarte rapid de oficialii ruși:
„Aceasta nu mai este rusofobie, este o perversiune ridicată la un nivel pe care nici măcar nu-l pot numi”, a declarat purtătoarea de cuvânt a ministerului rus de externe, Maria Zaharova, pe canalul său Telegram.
„Formăm o singură familie cu buriații, cecenii și alți reprezentanți ai țării noastre multinaționale și multiconfesionale”, a adăugat Zaharova.
Nu este prima dată că papa se confruntă cu controverse legate de opiniile sale despre Ucraina. Kievul l-a criticat în mod repetat pe șeful bisericii catolice, încă de la începutul invaziei Rusiei, în februarie. pentru că nu a condamnat în mod adecvat și neechivoc Kremlinul.
Papa Francis a mai spus anterior că invazia Ucrainei de către Moscova a fost „poate cumva provocată” de Occident, menționând o conversație anterioară cu un șef de stat nenumit care și-ar fi exprimat îngrijorarea că NATO „latră la porțile Rusiei” într-un mod care ar putea duce la război.
Într-o aparentă respingere a acuzațiilor că el nu-l critică direct pe Putin, papa a mai spus pentru America Magazine: „Uneori încerc să nu precizez la cine mă refer, pentru a nu jigni, și prefer mai degrabă să condamn în general, deși se știe foarte bine pe cine condamn. Nu este necesar să dau întotdeauna un nume și un prenume.”