Paul Goma despre mecanismele cenzurii din România anilor 1960-1970

Monica Lovinescu în dialog cu Paul Goma în 1972

Gabriela Ionescu: Toamna aceasta a apărut în traducere germană, la editura Surhkamp, al doilea roman al lui Paul Goma, „Ușa noastră cea de toate zilele”.

Ca și prima sa carte, prin care s-a făcut cunoscut în străinătate, „Ostinato”, „Ușa...” a fost interzisă de cenzura din România, așa încît Paul Goma, care se află în studioul nostru de la Paris, va sta de vorbă cu Monica Lovinescu nu numai asupra romanului său „Ușa...”, dar și asupra cenzurii, mecanismelor și aberațiilor sale. Înainte de a le ceda microfonul, vom aminti începutul articolului pe care Paul Goma l-a publicat în ziarul german „Die Zeit” asupra cenzurii:

„Vrei să spui cu glas tare, sau să scrii ce ai de spus sau scris, și ce ți se pare că e adevărat. Dar vine un pumn care ți se bagă în gură, și nu mai poți vorbi. Taci, pentru că te lași cenzurat. Ai vrea să spui cu glas tare, sau să scrii ce ai de spus sau de scris, și ți se pare că e adevărat.

Dar vine un pumn și te amenință - îl cunoști, ți-a mai fost băgat în gură, te-a mai amenințat. Taci, pentru că te autocenzurezi. Ai vrut cândva, demult, să spui ceva, sau să scrii, dar pumnul ți-a fost băgat în gură, apoi fluturat amenințător pe sub nas. Și-ai cam obosit. Parc-ai vrea să spui ceva, dar parcă nu mai ai ce, ceva în legătură cu adevărul, dar cine știe ce-i adevărul? Te hotărăști să spui tutoși ce ai de spus, dar constați cu uimire că pumnul acela nu numai că nu ți se vîră în gură, nu numai că nu te amenință, ba se preface în mână fluturată a aprobare, a încurajare.

Continui să spui, sau să scrii, dar simți nevoia să te convingi pe tine însuți că ceea ce spui este adevărul. După o vreme, izbutești să te convingi, să crezi chiar, după cum ajungi să crezi că pumnul n-a fost niciodată pumn amenințător, pumn căluș, ci mână fluturată prietenor, încurajator. Nu taci, pentru că, de astă dată nu mai ai voie să taci, dar nu te aude decît pumnul care vorbește prin tine.”