MAE a lansat însemnul după ce însărcinatul cu afaceri al ambasadei moldovene la Moscova a fost convocat pentru discuții la ministerul rus de externe în legătură cu „informații din presă privind intenția Republicii Moldova de a găzdui avioane F-16 pentru Ucraina”.
Diplomația moldoveană și-a exprimat regretul că ministerul rus de externe „se informează din știrile false din mediul online”.
„Așadar, Republica Moldova nu găzduiește și nu va găzdui arme și echipament militar, inclusiv avioane destinate Ucrainei”, se spune în declarația MAE.
Ministerul de externe a amintit Moscovei că singura țară care menține ilegal trupe și muniții pe teritoriul Republicii Moldova, fără acordul autorităților, este Federația Rusă.
„MAE își exprimă regretul față de această dezinformare și îi solicită ministerului de externe de la Moscova să nu promoveze falsuri despre țara noastră”, se mai spune în declarația citată.
- Te-ar putea interesa și: Moldova expulzează un angajat al Ambasadei Rusiei
La începutul lunii august, când liderul de la Kiev, Volodimir Zelenski, a anunțat despre sosirea în Ucraina a primelor avioane de luptă F-16 din Occident, medii din Rusia au scris că unele aeronave ar fi „zburat spre Moldova” - printre acele publicații fiind agenția de stat RIA Novosti și Sputnik Moldova, interzise de autoritățile pro-europene de la Chișinău pentru răspândirea propagandei și știrilor false.
În februarie 2024, ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a respins și el pretinse informații despre posibila găzduire a unor avioane de luptă ucrainene pe teritoriul Moldovei.
Unul dintre cei care au răspândit săptămâna trecută falsul despre F-16 a fost și fostul ministru al securității în anii 1990, Anatolie Plugaru.
Într-un interviu acordat presei din Federația Rusă, el a spus că „avioanele ucrainene nu doar că vor ateriza pe aerodromurile moldovene pentru realimentare, dar vor decola și pentru a bombarda teritoriul Rusiei”.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te