Ministerul Justiției, Marco Buschmann, a scris pe platforma X luni seară că „există de acum indicii limpezi legate de un motiv islamist” al atacului din 31 mai, iar ancheta a fost preluată de procurorii federali, care sunt răspunzători de cazurile de terorism și securitate națională.
Anchetatorii spun că suspectul, un bărbat de 25 de ani, originar din Afganistan, stabilit în Germania în 2014 și cu cererea de azil respinsă, a înjunghiat mai mulți membri ai unei grupări politice care susține că luptă împotriva „Islamului politic”.
Cinci membri ai organizației Pax Europa au fost răniți, împreună cu un polițist care a încercat să pună capăt atacului. Polițistul de 29 de ani a murit în spital, duminică.
- Te-ar putea interesa: În Germania, politicienii sunt ținta atacurilor extremiștilor înaintea alegerilor europene
Polițiștii au oprit atacul repede, trăgând cu pistolul în agresor, care a fost rănit.
Incidentul, venit cu o săptămână înaintea alegerilor pentru Parlamentul European, a provocat apeluri din partea opoziției, dar și a unor politicieni din coaliția aflată la putere, la aprobarea deportărilor spre Afganistan, suspendate practic după ce Talibanii au preluat puterea acolo în 2021, dar și spre Siria.
În urma numeroaselor incidente de violență politică înregistrate în ultima vreme, la Berlin s-a anunțat că joi cancelarul Olaf Scholz va ține un discurs în Bundestag, camera inferioară a legislativului federal, pe tema „situației de securitate” actuale, relatează DPA.
DPA notează însă că nu este limpede dacă alocuțiunea se va referi la probleme interne sau la cele legate de cererile sporite de armament germane primite de la Ucraina invadată de ruși. (M.Ț.)
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te