„Muncim, plătim taxe, atât cât putem”. Un atelier de ceramică din Sloveansk continuă să funcționeze, în ciuda bombardamentelor

În orașul Sloveansk unde majoritatea clădirilor au fost avariate de tirurile de artilerie mai sunt câteva întreprinderi care lucrează și produc. Una dintre acestea este condusă de Vladimir Kirik, și fabrică vase de lut după metode străvechi.

„Muncim, plătim taxe, atât cât putem”. Un atelier de ceramică din Sloveansk continuă să funcționeze, în ciuda bombardamentelor

Despre atelierul său de ceramică din Sloveansk, Vladimir Kirik spune că poate vorbi ore întregi. Produce oale și veselă de lut din 2004.

Vladimir Kirik: „Este viața mea. Trebuie să pui suflet, dacă vrei să te dezvolți și să produci. Avem ceramică în stil etno, din lut roșu. Ea are un aspect învechit, arată la fel ca ceramica strămoșilor noștri.”

Vasele de argilă sunt încrustate manual. Apoi, sunt stropite cu iaurt, ca pe vremuri, și sunt unse cu miere și ceară.

„Ca să capete culoare, ceramica este arsă în cuptor. Se înnegrește. Apoi, este roasă și învechită”, spune o angajată.

Metoda de producere este străveche, doar utilajele sunt noi. Înainte de război, în Sloveansk existau aproximativ 500 de astfel de ateliere. Orașul este renumit pentru produsele sale din lut. Acestea erau vândute în toată Ucraina, iar o bună parte - exportate în Rusia. Astăzi, în oraș au rămas doar zece olării care funcționează.

„Pentru mine, Sloveansk este patria mea”, spune Vladimir. „Este un oraș ucrainean cu tradiții străvechi. Cândva, a fost un oraș-cetate. Mi-am dat seama că nu voi putea plec, nu mă văd în afara orașului meu. Iar angajații care au rămas – a fost decizia lor. Le-am oferit un loc de muncă - lucrează și primesc salarii”, mai adaugă antreprenorul.

Un atelier de ceramică din Sloveansk continuă să funcționeze, în ciuda bombardamentelor

Nu este o muncă lipsită de riscuri. Sloveansk este bombardat, periodic. Nu departe de atelier este un crater de obuz. Vladimir a cumpărat recent un teren ca să construiască un garaj. După explozie, a publicat pe rețele o fotografie și un comentariu glumeț: „Mă gândeam să-mi construiesc un garaj, dar acum voi avea o piscină”. Imediat, craterul a devenit o curiozitate locală.

„Am venit să vedem și noi această grozăvie”, spun niște locuitoare din Sloveansk.

Pentru a-i proteja pe muncitori, pereții atelierului au fost acoperiți cu cărămizi de lut: sunt mai groși acum și, aparent, ceva mai rezistenți. Bombardamentele sunt constante și provoacă întreruperi dese de curent și apă. Vladimir spune că, din cauza războiului, atelierul său și-a redus volumul producției de cinci ori. Mai înainte, jumătate din marfă era exportată în Rusia. Acum, este în căutarea unor noi piețe de desfacere. Dar, spune Vladimir, cât timp există Sloveansk, atât va exista și olăria sa.

Vladimir Kirik: „Conducerea Ucrainei a spus că economia trebuie să funcționeze. Noi încercăm să ne aducem contribuția. Muncim, plătim impozite, atât cât putem. Desigur că sunt îngrijorat. Numai un prost nu se teme. Dar eu sper că totul va fi bine.”

Speranța este cea care ține în viață multe din orașele de pe linia frontului. În Sloveansk, din 100 de mii de locuitori au rămas doar aproximativ 20 de mii. Majoritatea sunt pensionari care trăiesc din ajutoare umanitare.

Vladimir spune că nici nu vrea să se gândească să plece, deocamdată, și nu are un „plan B”. Dar rezervele de argilă sunt pe sfârșite. Majoritatea carierelor de lut se află pe teritoriile ocupate, iar restul s-au închis din cauza războiului. Însă Vladimir speră să mai poată lucra câteva luni. După aceasta, cine știe, poate că situația se va normaliza, așa cum speră toată lumea.

„Până în primăvară, ar trebui să-mi ajungă lut. Lucrăm acum la o capacitate de 15-20%. Iar la primăvara - să ajungem până atunci. Eu cred în victorie. De aceea, la primăvară, cred că vom avea deja materie primă”, mai spune olarul Vladimir Kirik, din Sloveansk.