La 1 august, Statele Unite au anunțat o nouă tranșă de armament pentru Ucraina, inclusiv muniție pentru lansatoarele de rachete, mortierele și obuzierele despre care oficialii militari ucraineni au declarat că au fost esențiale în lupta pentru respingerea trupelor rusești și pentru lovirea liniilor de aprovizionare ale acestora.
Noul ajutor de 550 de milioane de dolari „va include mai multă muniție pentru sistemele avansate de rachete de mare mobilitate, cunoscute și sub numele de HIMARS, precum și muniție” pentru artilerie, le-a declarat purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate, John Kirby, reporterilor de la Casa Albă. În felul acesta asistența militară angajată pentru Ucraina de la preluarea mandatului de către președintele Joe Biden se ridică la peste 8 miliarde de dolari totalul, a precizat Kirby.
### Vezi și... ### Cum schimbă HIMARS raportul de forțe în războiul din UcrainaHIMARS au o rază de acțiune mai mare și sunt mai precise decât artileria din epoca sovietică pe care Ucraina o avea în arsenalul său. Pentagonul a precizat într-o declarație că Statele Unite „vor continua să coopereze cu aliații și partenerii săi pentru a oferi Ucrainei capacități de luptă esențiale” pentru a răspunde cerințelor în evoluție ale câmpului de luptă.