Natalia Gavrilița: Guvernul va majora compensațiile la agentul termic

Prim-ministra Natalia Gravrilița susține că executivul va iniția modificări la bugetul de stat pentru a majora compensațiile la agentul termic. E vorba de sprijinirea cetățenilor ale căror apartamente sunt conectate la sistemul centralizat de termoficare.

„Dacă în noiembrie și decembrie am compensat 67% din creșterea de tarif, față de luna octombrie, începând cu factura din luna ianuarie, vom compensa 80% din creșterea de tarif. În plus, am crescut volumul acoperit de compensație. Dacă în noiembrie și decembrie am compensat 1 gigacalorie, începând cu factura pentru ianuarie – vom compensa până la 1,5 gigacalorii. Suma maximă a compensației acoperite de Guvern la factura pentru agentul termic va crește de la 450 lei/lună la 815 lei/lună”, a declarat premierul. Natalia Gavrilița a precizat că pentru facturile la consumul de gaze naturale, compensațiile rămân cele anunțate în luna noiembrie.

Șefa cabinetului de miniștri s-a referit și la cererea Gazprom către Moldovagaz de a achita, până joi, 20 ianuarie, un avans de 63 de milioane de dolari. Ea a precizat că, cel mai probabil, Moldovagaz va avea un deficit de lichidități de 30 de milioane de dolari, prin urmare, guvernul încearcă să obțină o amânare a plății.

„Noi nu putem ști până în ultimul moment care va fi răspunsul final al Gazprom-ului, de aceea, suntem gata pentru toate scenariile. Avem mai multe soluții în caz de necesitate pentru a asigura securitatea energetică a țării și accesul oamenilor la gazele naturale. (...) În dependență de răspuns, vom veni inclusiv cu declararea stării de urgență și măsuri țintite care nu pot fi luate în context obișnuit pentru a acoperi deficit de lichidități într-un mod corect și transparent”, a declarat Natalia Gavriliță.

Potrivit contractului semnat cu Gazprom, în cazul neachitării plăților, în termen de 48 de ore, compania poate dispune sistarea livrării gazului.