Președintele Maia Sandu a desemnat-o oficial pe Nataliei Gavrilița drept candidată la funcția de premier. Gavrilița a fost singura candidată, propusă de PAS, partid care deține o majoritate de 63 de mandate în Parlament.
La consultările de vineri dimineață ale președintei cu cele trei fracțiuni parlamentare, Blocul Comuniștilor și Socialiștilor nu s-a prezentat, invocând o formalitate iar fracțiunea Partidului Șor (aflată oricum declarat în opoziție constructivă) a declarat că nu are un candidat.
Natalia Gavrilița, care are la dispoziție două săptămâni pentru a constitui echipa și pentru a elabora programul de guvernare, a declarat să va prezenta lista cu miniștrii în câteva zile: „ La începutul săptămânii viitoare voi face publică lista de miniștri și sper, tot săptămâna viitoare să avem învestirea în Parlament. Urmează o perioadă de muncă, reorganizare a instituțiilor de stat și recuperare economică”, a declarat Natalia Gavrilița.
### Vezi și... ### Gh. Cojocaru: „Problema problemelor noii guvernări va fi economia”Președinta Maia Sandu a declarat că are toată încrederea că prim-ministrul desemnat va veni cu o echipă integră și profesionistă, și că în maximum în două săptămâni Republica Moldova va avea un nou Guvern, care să însemne și un nou început pentru țară.
„Oamenii așteaptă schimbări în bine și pentru aceasta este nevoie de acțiuni ferme și de decizii competente, care să pună în prim-plan interesul cetățeanului”, a declarat Maia Sandu.
La începutul anului, în lupta președintei Maia Sandu cu fostul Parlament, dominat de Socialiști, de a forța alegeri anticipate, Natalia Gavriliță a mai fost desemnată de două ori candidată la funcția de premier.
Natalia Gavrilița a fostă ministră a finanțelor în Guvernul Sandu și are experiență de lucru la Fondului Global pentru Inovare (GIF) cu sediul la Londra, Marea Britanie. În 2013-2015, a fost angajată la Chișinău, la Ministerul Educației. Înainte de aceasta a fost angajată la Guvern, dar și Ministerul Economiei și Comerțului, notează IPN.