Născută pe 29 august 1987, în Leușeni, Hâncești. A absolvit Facultatea de Contabilitate a Academiei de Studii Economice din Moldova (ASEM) în 2009. Ulterior, a obținut titlul de master la ASEM. În toamna anului 2009, a fost angajată în calitate de contabil în cadrul companiei Iute Credit, iar în iunie 2010, a fost promovată în funcția de director financiar al companiei.
Luni
„Încă cinci minute…”, se aude vocea dulce și somnoroasă a lui Albert. Ca de obicei, negociem ora trezirii.
De șase ani, din momentul când am devenit părinți, zilele noastre încep la fel. La prima vedere, ar părea rutină. Ah!... dar ce rutină! Una care te amețește și te rotește prin toate șotiile și poveștile micului nostru prinț.
Trezirea e la 7,30 și, în funcție de agenda zilnică a fiecăruia, încercăm să împărțim responsabilitățile de familie.
Pregătesc micul dejun și din când în când îl tot îndemn pe Albert să se trezească.
Nu, nu e mit faptul că luni e zi grea. Pe bune e așa. Parcă mai ești în weekend, în călătoriile imaginare ale lui Albert în diferite nave spațiale, în universul lui, în care Ursa Mică arată într-un fel și Calea Lactee - în altul. Deci, „aterizez” din nava spațială direct la volanul mașinii mele și nu pierd timpul până ajung la serviciu, îmi planific ziua și activitățile mi-nu-ți-os.
Ajung în birou cu un mănunchi de roze, cumpărat de la oamenii din preajma clădirii în care muncim, and… let’s go! Rapoarte și round-up-ul săptămânii curente, indicatori financiari, mail-uri și ședințe. O ciuleandră! Nimic nu-mi scapă, încep să mă organizez și ziua de luni nu mai pare atât de grea.
Aroma trandafirilor cucerește tot biroul.
În pauza de masă, îmi fac timp și trec pe la librăria din preajmă. Demult vreau să cumpăr cartea Ionelei Hadârcă „UF!”. Am noroc, încă mai este.
Ziua de luni se încheie la piscină împreună cu Albert. De fiecare dată când îl văd cum învață să înoate, rămân surprinsă cât de rapid un om poate să se adapteze și să învețe lucruri noi.
Marți
Diminețile ne dau de înțeles că degrabă va începe ...paradisul culorilor de toamnă. Și cât fredonez „Para-para-paradise-ul” lui Coldplay, Victor, dragul meu soț, transformă bucătăria într-un mic salon de dans. Ce frumos a început ziua!
Marți e ziua ședințelor-maraton.
Îmi fac o cafea și discut cu colegele din departament atât despre ședința care urmează a fi organizată la finalul zilei, cât și despre varii detalii legate de sectoarele gestionate de fiecare. Savurez la propriu întrebările colegilor și, ca de obicei, mă uimește plăcut deschiderea spre a învăța lucruri noi din partea coechipierilor mei. Mă conving încă o dată cât de importantă este înțelegerea unui proces de la A la Z. Maratonul continuă. A doua ședință e cu unul dintre partenerii noștri strategici privind planurile pentru următoarea perioadă și propunerile de cooperare. Șirul întrevederilor continuă până ieșim într-un final obosite, dar mulțumite, din ultima ședință a zilei de marți, organizată împreună cu colegele din departament, în care trecem în revistă reușitele și provocările, precum și acțiunile necesare pentru realizarea scopurilor propuse.
Sunt acasă, pregătim împreună cina și îl antrenăm pe Albert în discuții. Suntem plăcut surprinși să aflăm de la piciul nostru că la grădiniță au învățat, prin intermediul unui joc interactiv, despre importanța și valoarea banilor. Îi adresăm întrebări și-l rugăm să ne explice jocul și să ne povestească despre valoarea banilor pe înțelesul lui. Cât de bine este totuși că educația financiară prinde tot mai mult contur și copiilor li se explică lucruri folositoare de la vârste mici.
Miercuri
„Jerry, Jerry”, e vocea lui Albert, cea mai frumoasă melodie auzită vreodată… E vorba despre hamsterul siberian, cumpărat la începutul pandemiei, când eram „prizonieri” ai casei. A fost o decizie foarte bună, l-a responsabilizat pe Albert, are mare grijă de prietenul său mic. Să mănânce, să aibă apă limpede tot timpul și să fie alintat cu jocuri. Între timp, îi dau o veste bună – vineri mergem la bunici, aud un chiot de bucurie și mă pomenesc cu el în brațe.
În birou, îmi admir ardeii roșii iuți, pe care i-am plantat cu multă grijă la începutul verii. Îi ud și mai schimb vreo două vorbe cu ei, le spun că arată tare bine pentru niște legume de ghiveci, că deh! sunt și simbolul companiei noastre.
Urmează o deplasare la una dintre sucursalele noastre. Pe parcursul zilei, monitorizez cum sunt prestate serviciile noastre și vin cu recomandări. În același timp, sunt atentă și la analiza făcută de alți colegi din companie.
Finalul zilei de miercuri vine cu o surpriză frumoasă. Întâmplător, mă întâlnesc cu o colegă de facultate, pe care nu am mai văzut-o de ani buni. Realizez cât de mult suntem prinși în mrejele cotidianului, cât de repede trece clipa pe lângă noi...
Joi
Mă consider o persoană norocoasă. Fac parte dintr-o echipă minunată, una cu care nu ai timp să te plictisești. Recent, am trăit cu toții o experiență unică. Un nou membru de echipă ni s-a alăturat, e vorba despre un... fluture. Totul a pornit de fapt de la o pupă de fluture, care a fost îngrijită de noi timp de două săptămâni, ca într-un final să fim martori ai unui mic fenomen, ieșirea din pupă sau, cu alte cuvinte, nașterea unui fluture. Un miracol al vieții, un nou început.
Fluturele din biroul nostru mi se asociază involuntar cu unul dintre scriitorii mei preferați - James Swallow și romanul său - „The Butterfly Effect”. M-a marcat traiectoria eroului principal care concepe o tehnică de călătorie în trecut pentru a-și schimba viitorul. În timp ce încearcă să refacă viețile distruse ale celor mai apropiate persoane, el constată că fiecare călătorie în trecut aduce rezultate haotice în prezent, făcându-l să călătorească înapoi din nou și din nou și provocând daune ireparabile.
Conștientizez, la sfârșitul zilei de joi, că sunt zile numărate până când Albert va merge pentru prima dată la școală. Mi se umple sufletul de emoții și mândrie. Un mix de sentimente ce mă copleșesc frumos. În weekend, vom pregăti ghiozdanul și rechizitele.
Vineri
Bucătăria va fi un salon de dans cu roze în glastre
„La început, bebelușii nu arată deloc cum te-ai obișnuit tu să-i știi. Mai exact, ei nici nu se văd. Până își găsesc locul în burta mamei, sunt cât un ochi de furnică, apoi – cât un bob de orez care crește în fiecare secundă. Întâi începe a-i bate inimioara, după care se formează oasele, ochii, urechile, organele interne, iar în trei luni se transformă într-un mic omuleț, de mărimea palmei tale. De aici el începe să prindă la puteri până vine momentul să iasă în lumea mare, altfel spus, să se nască”, îi citesc lui Albert din cartea Ionelei Hadârcă „UF!”, cumpărată la începutul săptămânii. Urmează un val de întrebări și o fugă până la bucătărie. Albert deschide palma și îmi întinde un bob de orez: „Adică și eu am fost la început cât un bob de orez? Și Sandu, și Bogdan, și Marcu? Incredibil!”
Azi suntem acasă cu toții. E sărbătoare națională. Ziua Independenței, un moment de reflecție și mândrie națională. Urmează o minivacanță, în care vom reuși mai multe lucruri. Vom merge și la Leușeni, la bunici, care ne așteaptă mereu cu același dor de poveste.
Iar duminică… Duminică, voi savura multe voci dragi inimii mele care, cu siguranță, îmi vor transmite urări calde de ziua mea de naștere, iar bucătăria va fi un salon de dans cu roze în glastre…