Ministrul ucrainean al Apărării, Oleksi Reznikov a declarat că „este realist” să spere că armata rusă va fi „alungată” din Ucraina încă în acest an.
Vorbind la o conferință pe teme de securitate, la Bratislava, Reznikov a mai spus că în strategia pe următorii zece ani, pe care NATO o va discuta la summitul din iunie de la Madrid, ar trebui să includă Ucraina ca un membru „de facto”, chiar dacă „de jure”/ formal nu este admisă în Alianță.
„ (...) facem parte din flancul estic al Europei, flancul estic al NATO, flancul estic al UE”, a argumentat Reznikov, așa că includerea Ucrainei în strategia NATO ar fi „în folosul” tuturor țărilor membre în Alianță și în Uniunea Europeană.
La începutul invaziei ruse în Ucraina, când în paralel cu luptele de pe teren aveau loc și negocieri de pace, președintele Volodimir Zelenski declarase că este dispus să accepte neutralitatea țării, în schimbul retragerii armatei ruse.
Din 2019, aderarea la NATO și Uniunea Europeană sunt înscrise în constituția Ucrainei, ca obiective de politică externă.
Eventuala aderare a Ucrainei la NATO, chiar dacă improbabilă, a fost unul din motivele invocate de Moscova pentru a lansa invazia din 24 februarie, considerând această perspectivă drept o amenințare directă la securitatea țării.
Între timp, tratativele de pace între Ucraina și Rusia sunt blocate, cele două țări învinuindu-se reciproc de impasul diplomatic în care s-a ajuns.