NATO și riscul crescând al unui conflict turco-grec 

În luna mai a anului acesta, Recep Tayyip Erdogan vorbea despre o „intervenție în timpul nopții, brusc”, în Siria, o frază pronunțată în mod regulat în trecut ca preludiu al intervențiilor militare turcești împotriva forțelor arabo-kurde ale SDF din Siria.

NATO și riscul crescând al unui conflict turco-grec

Ministrul Apărării Hulusi Akar a mers la graniță cu ofițerii superiori, au fost efectuate manevre importante, au fost numărate orele înainte de lansarea unei intervenții militare majore în regiunea Tel Rifat-Manbij. Iranul și-a arătat opoziția strictă față de o astfel de operațiune, dar acțiunea Rusiei a fost decisivă. Erdogan a vorbit mai întâi cu Putin la telefon, apoi s-au văzut la Soci și nu s-a mai vorbit despre o „intervenție bruscă noaptea”.

Acum Grecia pare a fi cea care trebuie să-și facă griji cu privire la o asemenea „intervenție bruscă de noapte”. Nu este prima dată când Erdogan face declarații ostile vecinului său din Marea Egee, dar acestea le depășesc pe cele anterioare și se arată a fi amenințări directe.

„Ne amenință cu S-300-urile lor [un sistem de apărare aeriană folosit de greci la sfârșitul lunii august pentru a intimida avioanele turcești pe care Atena le-a acuzat că i-au încălcat spațiul aerian]? Hei, Grecia, uită-te la istorie, dacă vei continua pe acest drum, vei avea un preț mare de plătit! Am un singur lucru de spus Greciei: nu uitați de Izmir [în septembrie 1922, în timpul celui de-al doilea război greco-turc, locuitorii greci, armeni și levantini din orașul-port numit atunci Smirna au fost masacrați cu zecile de mii înainte de a fi evacuați de marina greacă]. Voi ocupați insulele, dar când va veni momentul vom face ceea ce este necesar. După cum am zis, putem veni dintr-o dată noaptea.”

„Recucerirea” insulelor

Partea cea mai importantă a acestor declarații nu este nici măcar amenințarea cu intervenția militară, care poate fi pusă pe seama tensiunilor regionale în creștere. Cea mai importantă este acuzația de „ocupare a insulelor”. Aceasta înseamnă, pentru președintele turc, să spună că nu recunoaște suveranitatea Greciei asupra anumitor insule din Marea Egee.

Pare ar fi vorba, așadar, de insulele „ocupate” azi necuvenit de Grecia, insule cucerite treptat de otomani între 1456 și 1718] și pe care ar fi legitim ca Turcia să le ia înapoi.

Relatia Greciei cu NATO a avut întotdeauna o natură specială. Grecia a fost primită în NATO în 1952, simultan cu Turcia, principalul motiv fiind acela de a evita un conflict militar între aceste două țări. Raționamentul a funcționat, și într-adevăr un conflict a fost evitat până astăzi, deși în 1974 Grecia și-a retras forțele din comandamentul militar integrat al Alianței, în urma invadarii Ciprului de Nord de către Turcia. Grecia a fost reprimită în structurile militare integrate ale NATO în 1980, după ce Turcia și-a ridicat obiecțiile. Eterna ostilitate dintre Grecia si Turcia arată care a fost până acum rolul stabilizator al Alianței Nord Atlantice în Europa.

Un raport de forțe defavorabil Turciei

În mod paradoxal, experții NATO consideră însă că în cazul unui conflict raportul de forțe i-ar fi defavorabil Turciei. Urmând o politică externă [și financiară] nu întotdeauna foarte rațională în termeni strategici, Turcia a achiziționat în urmă cu câțiva ani, la prețul de nu mai puțin de 2,5 miliarde de dolari, rachete rusești S-400, dintre care încă nu e limpede împotriva cui ar putea fi folosite.

Mai presus de toate, acea înțelegere cu Moscova a împiedicat Ankara să beneficieze de noua generație de avioane americane F-35, în timp ce sancțiunile decise de Congresul american pentru achiziționarea de echipamente rusești au costat peste 12 miliarde de dolari pentru economia turcă. Din punct de vedere militar, această situație plasează Turcia într-o poziție slabă, echilibrul de putere din Marea Egee începând să se încline în favoarea Atenei.

La rândul ei, Grecia a primit 20 dintre acele avioane de generația a cincea și a comandat încă 20. De asemenea, are 24 de aeronave Rafale franceze [un contract semnat în martie 2022 prevede livrarea către Grecia a șase Rafale și trei fregate, pentru o sumă de peste 5,5 miliarde de euro]. Atena a semnat, de asemenea, un contract cu firma americană de apărare Lockheed Martin pentru a moderniza 84 de aeronave F-16 până în 2027.

Pe de altă parte, Turcia a cerut Statelor Unite să livreze 40 de avioane F-16 de nouă generație și să modernizeze optzeci pe care le are deja. Președintele american Joe Biden a anunțat că este în favoarea semnării acestor contracte, dar obținerea aprobării Congresului SUA nu va fi foarte ușoară.

Iar lobby-ul greco-american, care își folosește toată greutatea pentru a preveni acest lucru, nu facilitează situația.

Chiar dacă Turcia va primi noile F-16, atunci va avea 120 de avioane, când Atena va avea 128, inclusiv 40 de avioane F-35.

O capcană întinsă de Atena?

În realitate, Grecia ar putea profita de avantajul pe care îl are pentru a împinge Turcia să facă un pas greșit, de exemplu făcând-o să-și activeze rachetele S-400 achiziționate din Rusia, ceea ce ar crea o criză diplomatică majoră cu Statele Unite și NATO și ar izola Turcia în interiorul Alianței.

Dar trebuie avut în vedere și un alt parametru, mult mai important: liderii din fruntea regimului turc, în cazul în care ar ajunge la concluzia că înfrângerea lor politică acasă este inevitabilă și inexorabilă, ar putea fi tentați să caute un pretext pentru a anula alegerile prezidențiale și parlamentare, care în mod normal ar trebui să aibă loc în iunie 2023.