Prima navă cu cereale care a părăsit un port ucrainean de la Marea Neagră de la izbucnirea războiului va ajunge la Istanbul la noapte sau miercuri dimineață. Întârzierea se datorează condițiilor meteo nefavorabile.
Nava Razoni, cu 26.000 de tone de porumb la bord, a plecat luni din portul Odesa cu destinația finală Liban. Alte 16 nave sunt pregătite să plece în următoarele zile, a declarat ministrul ucrainean al Infrastructurii, Oleksandr Kurbakov.
### Vezi și... ###
Reluarea exporturilor de cereale ucrainene: „O ușurare pentru toată lumea” (D. Kuleba)Reluarea exporturilor de cereale ucrainene pe mare se face în baza acordurilor de la Istanbul încheiate la sfârșitul lunii iulie de Ucraina și Rusia, cu medierea Turciei și Națiunilor Unite. Odată cu reluarea exporturilor ucrainene, au fost ușurate și anumite sancțiuni internaționale pe produsele agrare și îngrășămintele rusești.
Ucraina și Rusia sunt printre cele mai mari producătoare și exportatoare de cereale din lume, iar blocarea exporturilor ca urmare a războiului din Ucraina a adus multe țări din Orientul Mijlociu si Africa în pragul foametei, ducând totodată la creșterea prețului alimentelor pe piețele internaționale.