Nesfârșitul refren al „neconstituționalității”

În Republica Moldova, cu instituțiile ei de drept în mare suferință, actul de justiție se înfăptuiește de câteva luni bune prin… negație, adică prin declararea neconstituționalității unor legi și hotărâri ale parlamentului dominat de oamenii lui Șor, Dodon și Plahotniuc. E ca un baraj în calea ofensivei răului politic.

Acest refren al neconstituționalității pe care îl auzim zilnic, perpetuat, amplificat în cutia de rezonanță a mass-media, a transformat Înalta Curte – un conclav de experți în togă, o structură exclusivist-elitistă cu atribuții foarte specifice și, în mod obișnuit, foarte parcimonioasă ca prezență publică – a transformat-o într-un centru al vieții politice, într-o veritabilă Agora în care se joacă miza pentru putere. Confruntările politice i-au împins brutal pe magistrații CCM în lumina reflectoarelor, acolo unde ei, probabil, cel mai puțin și-ar fi dorit să fie.

Majoritatea dominată de socialiști produce pe bandă rulantă „legi”, sesizări, pretexte, subterfugii, unele de-a dreptul scandaloase, cu singurul scop să împiedice alegerile parlamentare anticipate. Toate demersurile lor au fost respinse, demontate argumentat de Curtea Constituțională. Verdictele instituției erau cu atât mai previzibile cu cât mai absurdă și abuzivă devenea gesticulația majorității obstrucționiste din parlament.

Deciziile de vineri, 23 aprilie, ale grupării Dodon-Shor-Plahotniuc privind demiterea președintei Înaltei Curți, Domnica Manole, și numirea în funcția de judecător constituțional a unui avocat, fost procuror, pe numele său Boris Lupașcu, au constituit momentul de vârf al acestei campanii desfășurate de partidele pro-rusești din legislativ, care au oripilat opinia publică, au provocat protestele și avertismentele mai multor instituții europene, ale Comisiei de la Veneția, ale ambasadelor occidentale de la Chișinău și un comunicat al Departamentului de Stat de la Washington.

Semănând cu o manifestare de furie, cu un act de răzbunare, scos parcă din „zona crepusculară” a conștiinței (juridice), deciziile majorității Dodon-Shor-Plahotniuc au atras inevitabil suspendarea și verdictul de neconstituționalitate.

Tot marți, 27 aprilie, Înalta Curte a respins hotărârea aceleiași „majorități uzurpatoare” (cum este calificată ea de opoziție) privind trecerea SIS-ului din subordinea președinției în cea a parlamentului – o altă manevră din repertoriul ofensivei declanșate împotriva președintei Maia Sandu, căreia adversarii săi vor să-i taie din prerogative și să-i reducă influența politică.

Sub ghilotina „neconstituționalității” stă să cadă – afirmă mai multe surse – și starea de urgență declarată într-un mod heirupist de parlament, cu intenție clar subversivă, pentru a bloca și amâna sine die alegerile anticipate. De ce? O știe toată lumea: deputații din „coaliția roșie” stau prost în sondaje și riscă, unii dintre ei, să răspundă în fața legii. Speranța moldovenilor este că după alegerile anticipate justiția autohtonă va începe să-și recapete independența (dacă a avut-o vreodată).

„Independența justiției” este un alt „vis întemeietor”, neîmplinit în Moldova. Cine dintre actualii judecători, bănuiți de corupție, ar fi dispus să dea socoteală pentru veniturile lor ilegale, cine dintre ei ar renunța la vile, piscine, mașini scumpe etc., doar pentru „a-și salva sufletul” (că tot suntem, cum se spune, în preajma Sfintelor Paști)?… Se vor găsi, pe de altă parte, mulți judecători de vârstă tânără, la început de carieră, care să nu-și dorească să se căpătuiască aidoma mult-invidiaților lor „înaintemergători”? Câți dintre ei ar susține o autentică reformă a breslei? Greu de spus.

Totuși se mai întâmplă niște declicuri, niște „scurt-circuite” pe la unii dintre exponenții controversați ai justiției moldovene. Boris Lupașcu, trimis de majoritatea „tricefală” din parlament să-i apere interesele ca judecător la Curtea Constituțională, a anunțat ieri, 27 aprilie, că renunță la această discutabilă onoare, pentru că vrea „liniște în societate”. Presa a interpretat gestul său ca o repliere în fața unor dezvăluiri incriminatoare. Altfel spus, dl Lupașcu n-a prea dat dovadă de „caracterul” pe care i-l ura, la „învestire”, în parlament, spicherița Zinaida Greceanîi…

PSRM și aliații săi au mai avut defectori în rândurile lor, recomandați inițial pe post de salvatori ai națiunii. A fost, cum bine ne amintim, aventura medicului Ștefan Gațcan, ales pe o circumscripție uninominală la Hâncești, în martie 2020. Omul a încercat să se mute la grupul Pro-Moldova, dar a fost „recuperat” oportun de camarazii socialiști și repus pe „calea cea dreaptă” (un adevărat thriller, cu sechestrări aparente și reprize de autocritică, intens comentat la vremea respectivă).

Alt caz, mai recent. Finanțista Mariana Durleșteanu a renunțat să mai fie candidatul la funcția de prim-ministru (postările sale pe rețelele de socializare căpătaseră brusc mai multă rigoare gramaticală și stilistică după ce a rupt înțelegerea cu Dodon). Și nu doar atât. Doamna Durșeleanu le-a amintit corifeilor „majorității roșii” că pentru ei, ca protagoniști ai raportului Kroll, „pușcăria este destinația finală”. A fost un abandon foarte dureros, nici azi probabil pe deplin vindecat.

Războiul parlamentului împotriva președinției trădează un „efort legislativ” de luni de zile al adepților rânduielilor actuale – sfidător, inutil, nociv pentru țară –, efort peste care s-a pus în cele din urmă ștampila groasă de „neconstituționalitate”. Singurul lucru decent pe care-l mai poate face această clasă politică grav discreditată e să accepte să se confrunte cu votul popular. Și acolo, la urne, să-și caute legitimitatea politică și morală.

Și socialiștii, de bună seamă, se pregătesc de anticipate… în felul lor specific. Igor Dodon, șeful PSRM, și-a reluat discursul fatalist, catastrofic, pe Facebook și în numeroasele emisiuni TV în care este invitat cu prea multă ușurință, amenințând că dacă alegerile vor fi câștigate de formațiunile de dreapta, „controlate de Occident”, statul moldovean se va prăbuși. Soluția existențială pentru acest popor sunt doar ei, socialiștii, „un partid pro-moldovenesc”, care nu va admite un război împotriva Rusiei (Moldova se pregătește să atace Rusia!?) și nici tensiuni în Găgăuzia.

Această „apocalipsă după Dodon” nu este doar un bluf propagandistic, e o jignire adusă inteligenței alegătorilor: în viziunea PSRM-ului, moldovenii nu vor fi înțeles nimic din cauzele sărăciei și ale nedreptăților pe care le trăiesc în toți cei 30 de ani de independență deturnată de mafia post-sovietică, și prin urmare pot fi hrăniți în continuare cu basme despre „jandarmii români” și „imperialiștii americani” care vor să distrugă „țărișoara”.

Imaginea emblematică a acestor zile încinse pe baricade politice este prezența marelui scriitor Vladimir Beșleagă, deputat în primul parlament al Republicii Moldova, la protestul civic organizat în apărarea Curții Constituționale. Un clasic în viață, o conștiință morală a Basarabiei, un om la aproape 90 de ani a ieșit în frig și-n ploaie să spună concetățenilor săi că parlamentarii din alianța Dodon-Shor-Plahotniuc își bat joc de țară:

„Hoții, în loc să se facă oameni cumsecade, vor să schimbe legea, asta-i neobrăzare, asta-i prostie omenească și e păcat că a ajuns prostia în capul mesei”.

*Opiniile autorului nu sunt neapărat și cele ale Europei Libere.