Niciun partid nu ar avea majoritate într-un nou parlament: sondaj

Un nou sondaj de opinie sugerează că Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), condus până recent de președinta Maia Sandu, și-ar mări mult reprezentarea parlamentară prin eventuale alegeri anticipate, dar nu destul ca să guverneze singur, iar aliații PAS din PPDA nu ar mai intra în legislativ.

Potrivit sondajului făcut în 9-16 februarie de compania „Intellect Group” în colaborare cu asociația SPERO, dacă s-ar ține alegeri duminică, ele are aduce PAS 39 de mandate de deputat în legislativul cu 101 membri, față de 15, câte are acum.

Socialiștii ar avea 35 de mandate, cu două mai puțin ca în prezent, urmați de Partidul Nostru (11), Partidul „Șor” (10) și Partidul Democrat (6). Partidul Platforma DA, aliatul mai vechi al lui Sandu, nu ar trece pragul electoral, ca și comuniștii.

Sondajul mai arată, potrivit site-ului Agora.md, că jumătate din respondenți doresc alegeri anticipate, deși majoritatea respondenților cred că ele nu ar rezolva situația politică actuală complicată.