„Acum este momentul ca R. Moldova să obțină aprobarea Bruxellesului” pentru statutul oficial de țară candidată la aderare, a declarat luni ministrul de externe Nicu Popescu într-un interviu pentru publicația Politico.eu.
Your browser doesn’t support HTML5
„Moldova este o țară europeană, avem o cultură, o limbă, o istorie, un sistem politic european și suntem o democrație de 30 de ani.” Popescu a mai subliniat că toată legislația europeană, așa-numitul „acquis comunitar” este deja tradusă în română, ceea ce pare o tehnicalitate, dar reduce cu mult procesul de aderare.
R. Moldova este, de asemenea, integrată economic cu Uniunea Europeană, două treimi din exporturile sale mergând spre piața UE. „Suntem Europa, dar vrem să facem următorul pas și să aderăm la Uniunea Europeană – nu mâine, dar suntem într-un moment critic, și vrem să trecem la următoarea etapă a aspirațiilor noastre”, a mai spus Nicu Popescu.
Vineri, 17 iunie, Comisia Europeană își va prezenta poziția: dacă și în ce condiții Ucraina, Republica Moldova și Georgia pot primi statutul oficial de țări candidate la aderare. Decizia finală este luată exclusiv de liderii de state și guverne din cele 27 de țări membre, care se reunesc peste o săptămână.
Formal, poziția Parlamentului European sau a Comisiei nu are nicio influență asupra procesului, dar – remarcă Politico – este greu de imaginat că liderii statelor din UE ar putea ignora o recomandare fără ambiguități a Comisiei Europene.
R. Moldova și-a intensificat mult eforturile diplomatice în ultimele săptămâni, mai ales după ce vicepremierul ucrainean Olga Stefanișina a declarat săptămâna trecută la Bruxelles că una din marile temeri ale Ucrainei este să fie „aruncată în același coș” cu R. Moldova și Georgia.
Nicu Popescu a repetat luni, 13 iunie, că R. Moldova este deschisă propunerii președintelui francez Emmanuel Macron de a se crea o „comunitate politică” prin care țările candidate sau în așteptarea acestui statut să fi integrate mai adânc cu Uniunea Europeană. Cu condiția ca această structură să fi „complementară, nu un substitut pentru aderare”, a subliniat Nicu Popescu. „Vrem să parcurgem drumul standard spre aderare, trecând prin obținerea statutului de țară candidată, dar R. Moldova este deschisă pentru orice construcție complementară – dacă nu este o alternativă la aderare, ci un mecanism prin care să ne conectăm și mai bine la Europa”, a repetat ministrul de externe moldovean.
Miercuri, la Chișinău este așteptat președintele Franței Emmanuel Macron, al cărui țară deține acum președinția UE.
### Vezi și... ### Emmanuel Macron explică la întâlnirea cu Maia Sandu ideea „comunității politice europene”„Mă tem că scopul vizitei lui Macron la Chișinău este să insiste pe măsurile paliative și mă tem că autoritățile moldovene ar putea să accepte o astfel de soluție, lucru care ar submina și pozițiile Ucrainei”, declara luni, la Europa Liberă, analistul Igor Boțan, director executiv al Asociației pentru Democrație Participativă (ADEPT).
Când a propus „comunitatea politică europeană”, președintele Emmanuel Macron reamintea că procesul de aderare a unei țări, chiar după ce primește statutul oficial de candidată, este îndelungat, poate dura ani sau chiar zeci de ani. Exemplul clasic este Turcia, sau Balcanii de Vest: Macedonia de Nord a primit statutul în 2005, Muntenegru în 2008 iar Serbia și Albania, în 2009.
Este motivul pentru care premierul Portugaliei, Antonio Costa, avertiza marți, 14 iunie, într-un interviu cu Financial Times, că UE nu ar trebui să dea Ucrainei speranțe false când vine vorba de viteza procesului de aderare. „Prioritatea mea”, la viitorul summit al Uniunii Europene, „este să ne luăm un angajament clar că vom sprijini acum Ucraina - confruntată cu agresiunea Rusiei - și pe termen lung, refacerea țării. Sunt angajamente pe care ni le putem asuma fără să amestecam aderarea la UE”, a mai spus Costa. „Pericolul este să creăm așteptări false care se transformă repede într-o dezamăgire cruntă.”
### Vezi și... ### Olaf Scholz: cererea Ucrainei de a adera la UE nu poate fi accelerată, în ciuda invaziei RusieiLa Kiev, adjunctul directorului administrației prezidențiale, Igor Jovkva, argumentează însă că „statutul de țară candidată este numai următorul pas logic, pe care îl merităm”.
„Suntem departe de aderare, nu vorbim nici măcar despre deschiderea negocierilor de aderare, dar merităm cel puțin acest statut”, a declarat demnitarul ucrainean.
Până la summitul Uniunii Europene, din 23-24 iunie, mai sunt câteva momente importante în această „saga a aderării”: miercuri, 15 iunie, vizita președintelui francez Emmanuel Macron la Chișinău; tot în această săptămână, o eventuală vizită a cancelarului german Olaf Scholz la Kiev; vineri 17 iunie, ședința Comisiei Europene care va face recomandări privind statutul de țări candidate pentru Ucraina, R. Moldova și Georgia. Totul - pe fundalul ofensivei ruse din Ucraina, care este de fapt motorul acestui întreg proces diplomatic.
### Vezi și... ### Război în Ucraina | Rusia promite un coridor umanitar pentru civilii din Severodonețk