Schimbările climaterice provocate mai ales de emisiile de carbon fac „până la de nouă ori mai probabile” inundațiile catastrofale de felul celor care au lovit Germania și Belgia vara aceasta. Așa a constatat un nou studiu, care mai arată că încălzirea globală provocată de oameni a făcut aversele de ploaie asupra Europei de vest și centrale cu 20% mai abundente.
Cercetarea – cum notează și ziarul britanic Guardian – confirmă concluziile raportului Panelului Internațional pe tema Schimbării Climaterice, publicat luna aceasta, anume că sunt dovezi de netăgăduit că emisiile de gaze de seră ale activităților umane sunt cauza principală a vremii tot mai extreme.
În ultimele luni, au avut loc inundații catastrofale în vestul Europei și China, au fost valuri de căldură extremă în nord-vestul Statelor Unite și incendii de pădure în Rusia, Grecia, Turcia și în Statele Unite.
### Vezi și... ### Inundații în China: zeci de victime și peste 3 milioane de oameni afectațiSavanții de la World Weather Attribution spun că pe măsură ce temperaturile vor crește, Europa vestică și centrală va fi expusă tot mai mult averselor abundente de ploaie și inundațiilor. Același grup de cercetători au spus mai înainte că recenta „cupolă de căldură” din America de Nord ar fi fost aproape imposibilă în absența schimbărilor climaterice și că valul de căldură din 2020 din Siberia și incendiile vegetale australiene ar fi fost mult mai puțin probabile fără încălzirea globală.
„Costul uman și economic enorm al acestor inundații sunt un memento sumbru că țările din lumea întreagă trebuie să se pregătească pentru noi și noi evenimente meteo extreme, și că trebuie să reducem urgent emisiile de gaze de seră pentru a evita ca aceste fenomene să devină și mai incontrolabile”, a spus profesorul Maarten van Aalst de la Universitatea olandeză din Twente, care este și directorul Centrul Climateric al Crucii Roșii și Semilunii Roșii.
Inundațiile din Germania și Belgia au ucis cel puțin 222 de oameni și a provocat mari daune materiale.
Noul studiu, coordonat de Van Aalst și 38 de alți savanți, a apelat la măsurători meteorologice și modele computerizate de înaltă rezoluție și metode de cercetare deja încercate de alți savanți. El a comparat frecvența ploilor abundente de felul celor care au provocat inundațiile din Germania, Belgia și Olanda în actuala conjunctură, de încălzire, cu frecvența ce s-ar fi putut aștepta într-o lume ideală, fără fenomenul încălzirii climaterice provocată de om.
### Vezi și... ### Incendiile, o lebădă neagră pentru Erdoğan?Astfel, studiul a constatat că criza climaterică a făcut precipitațiile extreme de 1,2 până la nouă ori mai probabile, iar asemenea averse sunt de acum în regiune cu 3 până la 19% mai intense. Aerul mai cald rezultat din încălzirea globală este capabil să rețină cu 7% mai mult abur la o creștere de 1C.
„Inundațiile (din Germania și Belgia) ne-au arătat că nici țările dezvoltate nu sunt scutite de impactul vremii extreme, care se va înrăutăți odată cu continuare încălzirii globale”, a declarat, citat de Guardian, Friederike Otto de la Universitatea Oxford.