Noi explozii au fost semnalate sâmbătă seara la Odesa, după ce orașul a fost lovit în cursul zilei de mai mult rachete rusești.
Președintele Volodimir Zelenski a spus la o conferință de presă la Kiev că asupra Odesei au fost trase în timpul zilei șapte rachete dintre care apărarea antiaeriană a doborât două, iar o rachetă a lovit un bloc de locuințe, ucigând 8 oameni și rănind aproape 20.
„Au ucis un copil de trei luni. Războiul a început, când copilul avea o lună”, a spus Zelenski.
Mai devreme, ministrul de externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba, a declarat că „singurul scop al atacurilor ruse cu rachete asupra Odesei este teroarea”.
Forțele aeriene ucrainene spun că rachetele rusești TU-95 ar fi fost lansate din Marea Caspică.
Ministerul rus al apărării a raportat că ținta atacului de la Odesa a fost un aerodrom militar, unde ar fi fost depozitat „un lot mare de arme străine primite din Statele Unite și țări europene”.
Odesa, un oraș și un centru cultural în mare parte vorbitor de limbă rusă, a fost și anterior ținta unor atacuri cu rachetă ale Rusiei.