Ambele țări spun că atacă inamici concreți, nu statul vecin.
Ministerul Afacerilor Externe de la Islamabad susține că loviturile aeriene din noaptea de miercuri spre joi, 18 ianuarie au fost „de precizie, extrem de coordonate și cu ținte specifice”.
„Acțiunea din această dimineață a fost întreprinsă în lumina unor informații credibile privind iminența unor activități teroriste la scară largă. Această acțiune este o manifestare a hotărârii neclintite a Pakistanului de a-și proteja și apăra securitatea națională împotriva tuturor amenințărilor”, a adăugat instituția, care susține că mai mulți militanți au fost uciși.
Autoritățile pakistaneze susțin că în Iran există mai multe „adăposturi sigure și sanctuare” ale luptătorilor separatiști pakistanezi, numiți Samachar, care trăiesc și acționează împotriva Pakistanului din țara vecină, potrivit CNN.
„Cu toate acestea, din cauza lipsei de acțiune în ceea ce privește preocupările noastre serioase, acești așa-numiți Sarmachars au continuat să verse sângele unor pakistanezi nevinovați cu impunitate", a explicat diplomația pakistaneză.
Pakistanul a declarat că „respectă pe deplin suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Islamice Iran" .
Mai multe țări, printre care Turcia și China, au făcut apel la reținere și evitarea escaladării tensiunilor apărute între cele două state.
La 16 ianuarie, Iranul a lansat un atac cu rachete asupra unor ținte de pe teritoriul pakistanez, în urma căruia au fost uciși doi copii, iar mai mulți minori au fost răniți. Oficial, regimul de la Teheran a transmis că atacul a vizat bastioane ale militanților grupului sunnit, Jaish al-adl, localizat în zona Koub-Sabz din provincia pakistaneză Balochistan, din sud-vestul țării.
### Vezi și... ### Război, atacuri, atentate: Europa și SUA își trimit șefii diplomațiilor în Orientul Mijlociu„S-a depășit o limită importantă”
Televiziunea de stat de la Teheran a anunțat la scurt timp după atacul pakistanez că a Iranul așteaptă „o explicație imediată”, fiind convocat la Ministerul Afacerilor Externe însărcinatul cu afaceri al Ambasadei Pakistanului.
„Ceea ce va provoca neliniște la Teheran este că Pakistanul a depășit o limită prin faptul că a lovit în interiorul teritoriului iranian, o limită pe care chiar și SUA și Israelul au avut grijă să nu o încalce”, a declarat pentru Reuters, Asfandyr Mir, expert principal în securitatea Asiei de Sud la Institutul American pentru Pace.
Nu este o premieră absolută. Cele două state au desfășurat de-a lungul timpului mai multe operațiuni militare în regiunea graniței comune de circa 900 de kilometri. Dar noile incidente vin pe fundalul unei tensiuni mai mari în regiunea Orientului Mijlociu și au stârnit neliniști proporțional sporite.
Armata pakistaneză se află în stare de alertă „extrem de ridicată” și orice altă „abatere” din partea Iranului va fi contracarată în forță, notează Reuters, cu referire la o sursă pakistaneză de rang înalt.
Cine sunt militanții împotriva cărora luptă Iran și Pakistan
Regiunea Baloch este una bogată în resurse naturale, fiind locuită de poporul cu același nume, cu precădere nomazi. În zonă au existat și continuă să existe mai multe mișcări de independență și au loc periodic răscoale din cauza nivelului scăzut de trai.
Gruparea Jaish al-Adl sau „Armata Justiției”, vizată în atacul de marți lansat de Iran, este o formată din militanți separatiști ce operează de ambele părți ale frontierei și care anterior au revendicat responsabilitatea pentru atacuri împotriva unor obiective iraniene. Scopul declarat al grupării este obținerea independenței provinciilor iraniene Sistan și Balucistan, ce se învecinează cu Pakistanul, notează CNN.
De cealaltă parte, Frontul de Eliberare al Balocistanului (BLF), pe care Islamabadul l-a vizat în interiorul Iranului, duce o insurecție armată împotriva statului pakistanez, dar organizează și atacuri împotriva cetățenilor chinezi și a investițiilor chineze în Balochistan. Gruparea a negat că ar fi pierdut luptători în urma atacurilor cu rachetă lansate de armata pakistaneză în Iran.