„Noi vom cîștiga anticipatele” (președintele Igor Dodon)

Anul acesta, marșul socialiștilor de 1 Mai a stat sub semnul crizei politice, generată de alegerile generale neconcludente din februarie.

La Chișinău, partidul Socialiștilor a organizat și în acest an marșul tradițional de 1 Mai dar pe lângă revendicările legate de salarii, pensii sau locuri de muncă, s-au făcut auzite mai ales revendicări politice.

Your browser doesn’t support HTML5

Marșul de 1 Mai, oprganizat de PSRM la Chișinău

Marșul socialiștilor a început tradițional în scuarul Circului, anul acesta cu mai puțini simpatizanți față de anii precedenți. Ritmul sărbătoresc l-au dat fanfarele, iar participanții la marș au scandat lozinci dedicate Zilei Muncii, cerând, între altele, învățământ gratuit, majorare de pensii şi salarii.

Marșul la care au participat toţi deputaţii socialişti, în frunte cu lidera formațiunii Zinaida Greceanîi, s-a încheiat cu un miting în scuarul Teatrului de Operă şi Balet la care a luat parte şi liderul informal al PSRM, președintele Igor Dodon. Discursul lui a fost mai mult politic decât festiv. Dodon a criticat opoziţia pro-europeană reprezentată de Blocul ACUM că refuză să formeze o coaliţie de guvernare împreună cu socialiştii.

„Cu regret, dreapta încă nu au ajuns la nivelul maturității politice pe care o au partenerii lor europeni. Mai au o lună. Poate se vor maturiza când se vor coace cireşele sau căpșunile. Dar mă îndoiesc că ei îşi pot asuma responsabilitatea politică şi lăsa la o parte ambițiile lor. Şi atunci noi vom merge şi le vom explica cetăţenilor din vina cui vom ajunge la un scrutin parlamentar anticipat. Şi noi vom câştiga la anticipate.”

### Vezi și... ### Marș socialist de 1 Mai la Chișinău

Un mesaj similar s-a regăsit şi în rezoluţia adoptată la încheierea mitingului socialiştilor. În document se spune că adoptarea legilor anti-oligarhice, pe care le-au propus Blocul ACUM, este posibilă numai în cadrul unei coaliții de guvernare stabile. „În cazul în care nu sunt acceptate cerințele juste ale Partidului Socialiștilor, considerăm că singura soluție este organizarea alegerilor parlamentare anticipate”, se mai spune în rezoluţie.

Unul dintre fruntașii Blocului ACUM, Andrei Năstase, a avut azi o transmisiune în direct pe Facebook în care, între altele, le-a reproșat socialiștilor că profanează ziua de 1 mai.

„Politica pentru ei este locul perfect unde îşi definesc minciuna, lașitatea, loialitatea faţă de străini, în loc să-şi manifeste dragostea de ţară, dorinţa şi voinţa de a face lucruri bune. Dar asta este un subiect aparte. Am vorbit despre Dodon şi despre camarazii lor doar pentru că azi este 1 mai şi au profanat şi această sărbătoare frumoasă. În această zi sărbătoresc politic tot felul de nemernici. Sindicatele unde sunt?”

În ultimii ani socialiştii nu au rivali în organizarea manifestaţiilor de 1 Mai. Comuniştii, care tradiţional îşi mobilizau simpatizanţii în această zi, au renunţat. Iar sindicatele, ultima dată au organizat un marş dedicat solidarităţii muncii în centrul capitalei în 2012, atragându-şi critici pentru că au admis participarea la manifestaţie a premierului de atunci Vlad Filat.

În acest an, Confederația Națională a Sindicatelor a anunţat diferite manifestări, mese rotunde și seminare în mai multe localități din țară. Vicepreședintele confederaţiei, Petru Chiriac, ne-a spus într-un interviu că în ciuda problemelor cu care se confruntă, mai ales reducerea numărului de membri din cauza emigrării, mișcarea sindicală are sens, fiind singura care apără drepturile angajaților.