Catedrala Notre-Dame din Paris a fost parțial distrusă de flăcări luni seară: turla principală, așa-numita „săgeată” s-a prăbușit, acoperișul a fost distrus total, dar structura principală a fost salvată, inclusiv cele două clopotnițe. Vitraliul central mai există, dar nu se știe în ce condiții, la fel cum nu se știe încă dacă și ce mai există din vitraliile din nord și sud, cele care aveau de fapt cele mai multe fragmente de pictură gotică. Peste patru sute de pompieri s-au luptat cu flăcările, unul a fost rănit grav, dar în rest, incendiul nu a făcut victime. Și a fost stins în zorii zilei de marți, 16 aprilie.
Your browser doesn’t support HTML5
Un mare incendiu distruge Catedrala Notre Dame la Paris
Incendiul a izbucnit luni seară, se pare în legătură cu lucrările de restaurare care fuseseră lansate cu luni în urmă, după ce s-au constatat crăpături serioase în pereții clădirii, care punea în pericol întreaga structură. Este și motivul pentru care luni seară nu s-a încercat stingerea incendiului și din aer, cu elicoptere.
French President Emmanuel Macron speaks in Paris near fire site
Președintele Franței Emmanuel Macron, care s-a dus să urmărească eforturile de salvare a catedralei, a declarat luni noapte că va lansa acum o chetă internațională pentru refacerea catedralei, veche de 850 de ani și unul din cele mai importate monumente istorice din patrimoniul european.
„Răul cel mai mare a fost evitat”, a declarat președintele Macron. Acum urmează să fie estimate pierderile și vor începe ani de restaurare.
Ca și în cazul podului otoman de la Mostar, distrus de croați în timpul luptelor lor cu musulmanii din Bosnia în 1993, acoperișul de la Notre-Dame va fi, în mod cert, refăcut identic, lent, de-a lungul anilor. Podul de la Mostar a fost refăcut cu fonduri internaționale și arată, în fotografii, ca cel de dinainte, care stătuse arcuit deasupra râului Neretva vreme de mai bine de patru secole.
E neîndoielnic că statul francez și donatorii privați vor contribui în așa fel încât în câțiva ani turla centrală, așa-numita „săgeată” (flèche) va semăna leit cu cea distrusă astăzi. Distrugerea va fi însă resimțită în continuare, simbolic și afectiv, pentru că acoperișul de la Notre-Dame, ca și podul de la Mostar, nu va mai fi „același”.
În același timp, incendiul aduce o ciudată întorsătură în istoria culturii și a artei. Pentru că aproape întreg acel acoperiș de la Notre-Dame (construită vreme de un secol, între 1160-1260), împreună cu impozanta turlă, „săgeata” (flèche), nu datează de fapt decât din secolul al XIX-lea și nu făceau parte din edificiul istoric. Turla înaltă și ascuțită, ca și toate acele celebre statui de monștri din streașină (gargouilles) care fac bucuria turiștilor amatori de exotism gotic, au fost adăugate la refacerea clădirii, în sec. al XIX-lea, de către arhitectul Eugène Viollet-le-Duc.
Întregul proiect al lui Viollet-le-Duc, care a dus la Notre-Dame așa cum am văzut-o până astăzi, a fost de altfel foarte contestat la vremea lui de arhitecți și istorici. Mulți găseau că săgeata prea înaltă dezechilibrează armonia clădirii istorice, care avusese inițial alt tip de săgeată, mult mai mică, în vreme ce alții găseau statuile de monștri grotești și de efect ieftin.
Descrierea amănunțită a catedralei în romanul „Notre-Dame de Paris" al lui Victor Hugo (1831) nu conține nimic din toate acestea. Viollet-le-Duc a câștigat concursul de restaurare în 1844. Catedrala suferise mari distrugeri în timpul Revoluției franceze, iar la un moment dat les révolutionnaires chiar căutaseră să o vândă pentru piatră. Restaurarea ei, începută în 1845, a durat 25 de ani, ajungându-se la forma în care am cunoscut-o până la incendiul actual.
Minora consolare ar fi așadar că partea de sus care a ars reprezintă adăugirile din sec. XIX ale lui Viollet-le-Duc și că Notre-Dame era o ruină hâdă în momentul în care, înainte de restaurare, Victor Hugo își scria romanul cu celebrul cocoșat Quasimodo.