Noua ministră a apărării din Germania, Christine Lambrecht, a spus că Rusia nu poate „dicta” Alianței nord-atlantice.
Aflată în prima ei vizită oficială în străinătate de când a preluat postul, în Lituania, Lambrecht a spus că dialogul cu Rusia este necesar, dar a adăugat că „nu se poate ca Rusia să dicteze partenerilor NATO cum să se poziționeze”. Remarcile vin la puține zile după ce Rusia și-a prezentat „condițiile” pentru dialogul de securitate cu Statele Unite și NATO, între care figurează la loc de cinste neprimirea Ucrainei în alianță.
Lambrecht a sosit duminică în Lituania în vizită la contingentul german din forța NATO aflată în țara baltică și a spus că vrea să vadă cu ochii ei cum se desfășoară misiunea NATO din Lituania și să continue tradița întîlnirilor cu militarii aflați în străinătate în perioada sărbătorilor de iarnă. Germania furnizează cam jumătate din forța NATO cu 1200 de membri din Lituania, cu cartierul general la Rukla.
La misiune participă de asemenea militari din Olanda, Belgia, Norvegia, Cehia și Luxemburg. Prezența NATO în țările din flancul estic al alianței a fost întărită după anexarea de către ruși a Crimeii ucrainene în 2014.