Noul cancelar al Austriei a confirmat că actuala carantină națională va fi ridicată pe 13 decembrie

Viena, 17 noiembrie 2021.

Noul cancelar al Austriei, Karl Nehammer, a confirmat marți că actuala carantină națională va fi ridicată pe 13 decembrie, cum era programat, relatează agenția DPA. Spunând că e mai mult o chestiune de circumstanțe cum se va permite redeschiderea restaurantelor și a magazinelor, Nehammer a confirmat de asemenea că miercuri la va avea loc un summit federal la care vor fi discutate detaliile ridicării carantinei. Între acestea e și posibilitatea impunerii unor măsuri mai stricte în acele regiuni ale țării unde numărul de infectări cu noul coronavirus rămâne ridicat.

Cu toate acestea, actuala carantină va continua să se aplice persoanelor nevaccinate, a mai spus cancelarul austriac. După impunerea carantinei totale în 22 noiembrie, numărul de infectări din Austria a scăzut considerabil. Rata de infectare la șapte zile aproape că s-a înjumătățit, ajunmgând de la mai mult de 1.000 de cazuri la aproximativ 600 la 100.000 de locuitori.