Noul Parlament al României, convocat de Iohannis pe 20 decembrie

În noul Parlament, partidele pro-europene vor deține 65% din numărul total de mandate.

Noul parlament al României se va convoca în prima sa ședință pe 20 decembrie, potrivit unui decret emis miercuri de președintele Klaus Iohannis. Partidele pro-europene au început deja discuțiile pentru formarea guvernului, care va organiza și noi alegeri prezidențiale, în urma celor anulate recent.

În noua legislatură aleasă la 1 decembrie, cele mai multe mandate de deputați și senatori vor reveni Partidului Social Democrat (PSD), urmat de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), Partidul Național Liberal (PNL), Uniunea Salvați România (USR), Uniunea Democratică a Maghiarilor din România (UDMR), Partidul SOS România și Partidul Oamenilor Tineri (POT).

Vor fi în total 331 de deputați, 312 aleși și 19 de la minorități. Un mandat de deputat a fost obținut și de Valeriu Munteanu, fost ministru al Mediului în R. Moldova, care a acces în legislativul de la București, câștigând alegerile de pe circumscripția Dâmbovița, pe listele AUR.

Convocarea Parlamentului de la București, care va avea loc la 20 decembrie, ora 14:00, la Palatul Parlamentului, vine în condițiile în care partidele proeuropene PSD, PNL, USR și UDMR au ajuns marți, 10 decembrie, la un acord prin care se angajează să participe împreună la guvernare.

Acestea urmează să discute numele noului premier și partajarea portofoliilor în viitorul Guvern, dar și la nivelul comisiilor parlamentare.

Cele patru partide care vor să formeze alianța de guvernare ar avea aproximativ 65% din totalul parlamentarilor. Partidele naționaliste, populiste sau extremiste vor reprezenta aproximativ 35% din viitorul Legislativ.

Deși mandatul lui Klaus Iohannis se încheie pe 21 decembrie, potrivit Constituției și deciziilor Curții Constituționale a României, el va rămâne în funcție până la depunerea jurământului de către președintele ales, lucru care s-ar putea întâmpla în primăvară, când sunt așteptate noi alegeri prezidențiale.

Alegerile prezidențiale din noiembrie au fost anulate de Curtea Constituțională de la București, după ce rapoarte ale serviciilor secrete au sugerat o ingerință a Rusiei în sprijinul candidatului filorus Călin Georgescu, care a înregistrat o victorie surprinzătoare în primul tur de scrutin din 24 noiembrie.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te